Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Despre bătrânii mei prieteni basarabeni (II)

GALERIE
Eugen Munteanu
  • Eugen Munteanu
- +

În huietul asurzitor al prăbuşirii molohului sovietic, nu prea era loc de întors, de "stai să vezi" sau "să mai vorbim", confruntarea era realmente pe viaţă şi pe moarte, aşa încât, ca militant activ, te expuneai total, fiind, în acelaşi timp, aproape nevoit să fii demn sau să te comporţi cu demnitate.

Reiau relatarea despre şedinţa de încheiere a Congresului Naţional al Societăţii de Studii Filologice din România, Timişoara, 1991, când preşedintele Societăţii, academicianul Ion Coteanu, după ce s‑a consultat telefonic cu preşedintele Ion Iliescu, a respins propunerea delegaţiei din Basarabia, formulată de profesorul Anatol Ciobanu, de a se redacta o declaraţie a Congresului, în care să se afirme că, din punct de vedere ştiinţific, nu există o limbă moldovenească, graiurile vorbite dincolo de Prut fiind identice cu graiurile româneşti vorbite dincoace de Prut.

O mare deziluzie şi un fel de descurajare i-a cuprins pe bătrânii filologi basarabeni, ca, de altfel, pe majoritatea filologilor români prezenţi în sală. Începusem să înţelegem cu toţii că vechile complicităţi obscure între Big Brother de la Răsărit şi lacheii lui din ţările satelite ale fostului lagăr socialist nu îşi încetaseră existenţa nocivă. Întâmplarea la care asistasem arătase că, după şocul primelor luni de la Revoluţie, foştii activişti comunişti şi agenţii cu diferite grade şi de diferite ranguri şi competenţe îşi reluaseră acţiunile lor subversive şi antinaţionale, cu curaj şi cu tupeu, aproape pe faţă. Suferinţa colegilor basarabeni era dublă, constatând că laşitatea şi oportunismul sunt la fel de răspândite printre "fraţii români" ca şi la ei acasă, în Basarabia.

I‑am iubit mult pe bătrânii mei prieteni basarabeni, şi le-o declaram franc ori de câte ori ne vedeam în acei primi ani ai ultimului deceniu al secolului trecut, la Iaşi sau la Chişinău, mai ales cu ocazia menţionatei conferinţe naţionale anuale "Limba română - azi". Ar fi putut să îmi fie părinţi, cei mai mulţi dintre ei fiind aproximativ de vârsta mamei mele. Declaraţiile mele de admiraţie şi afecţiune le făceau plăcere, dar mă invitau la mai multă reţinere. A trebuit să însist multă vreme ca să-i conving să îmi spună pe numele mic. Au acceptat cu greu şi o făceau stângaci, iar dl. Dumeniuc mă onora cu un "Evghenii Ilarionovici". Aveau cu toţii faţă de mine un comportament patern şi ocrotitor, care, pe de o parte mă reconforta, dar mă şi intriga, căci trecusem şi eu de 40 de anişori!

Prietenia noastră s‑a pecetluit definitiv cu ocazia întâlnirii la Iaşi cu Eugeniu Coşeriu, pentru cei mai mulţi dintre noi, prima întâlnire. Marele învăţat de origine basarabeană, născut la Bălţi în 1921, a început să se bucure, mai ales la Iaşi, Cluj şi Suceava, de un veritabil cult al personalităţii, la care am contribuit, începând cu acei ani, toţi cei care l‑am cunoscut, l-am iubit, l-am admirat şi i‑am asimilat opera. Voi încerca cu alt prilej să explic de ce cred că acest cult este justificat. Mă voi limita aici la povestirea pe scurt a unui episod anecdotic care spune multe despre temperamentul şi caracterul ilustrului profesor de la Tübingen. Era în luna aprilie 1992, când Coşeriu se întorcea pentru prima dată, după cincizeci şi doi de ani, în oraşul studenţiei sale, ocazia oficială fiind decizia senatului Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi de a‑i acorda titlul de doctor honoris causa. Un Colocviu Internaţional "Eugen Coşeriu ‑ un mare lingvist contemporan" (15‑19 aprilie, 1992) s‑a dovedit, prin masiva participare a unor somităţi în domeniu, prieteni şi discipoli ai sărbătoritului, un succes, un eveniment aproape monden, fără precedent în micul nostru univers. Nu insist, repet, asupra detaliilor acestei prime răsunătoare vizite a lui Eugeniu Coşeriu la Iaşi, pe care o voi comenta cu alt prilej. În calitate de "mână dreaptă" a profesorului Dumitru Irimia, iniţiatorul şi organizatorul principal al evenimentului, am primit sarcina să mă ocup de formalităţile necesare trecerii frontierei în Republica Moldova a profesorului de la Tübingen. Căci, spre deosebire de noi, toţi ceilalţi români, care aveam, datorită "podului de flori", trecere liberă, profesorul Coşeriu trebuia să plătească, în calitate de cetăţean uruguayan, o taxă de viză de 50 de dolari. Suma respectivă era pentru noi, la acea vreme, destul de mare, reprezentând aproximativ salariul lunar al unui lector universitar... Când i s‑a comunicat această cerinţă, profesorul a răspuns calm, dar cu fermitate că el nu dă nici o taxă ca să se poată întoarce în ţara lui şi a părinţilor lui! Situaţia a fost deblocată de profesorul Gheorghe Popa, rectorul de atunci al Universităţii, care a intervenit cu câteva zile înainte la Chişinău pe lângă comandantul batalionului de grăniceri, mie revenindu‑mi sarcina de a comunica detaliile necesare ofiţerului de serviciu de la punctul de graniţă Albiţa, din ziua respectivă. Am convenit telefonic cu acesta că, aşa şi pe dincolo, trebuie să fim cuviincioşi faţă de marele nostru compatriot, că omul nu mai are paşaport românesc de peste 50 de ani, că, deşi este rezident de decenii în Republica Federală a Germaniei, şi‑a păstrat paşaportul uruguayan în semn de respect pentru statul care i‑a oferit o patrie atunci când nu mai avea niciuna etc., etc. Ofiţerul român a vorbit, la rândul lui, cu omologul său moldovean, aşa încât, la amblele puncte de graniţă, românească şi "moldovenească", soldaţii-grăniceri au aplicat o procedură ciudată, practicată probabil în cazuri de înalt interes de stat, cum am văzut prin filme că se procedează la schimburile de agenţi secreţi-prizonieri! Au colecţionat, pentru verificare şi vizare, paşapoartele tuturor celor aflaţi în autocar, dar pe impozantul domn distins, masiv, îmbrăcat într‑un impecabil costum bleumarin deschis, s‑au făcut că nu îl văd. Acelaşi scenariu s‑a repetat la întoarcere, peste trei zile! Prefăcându‑se că nu pricepe "discrimitarea pozitivă" la care fusese supus, Coşeriu a făcut mai târziu, în treacăt, în drum spre Iaşi, o remarcă de tipul: "Iată că am ajuns şi să fiu transportat clandestin peste graniţe!"

Revenind la ei, aş vrea să mai remarc faptul că bătrânii mei prieteni basarabeni de la 1989-1994 au fost nişte bărbaţi norocoşi. În huietul asurzitor al prăbuşirii molohului sovietic, nu prea era loc de întors, de "stai să vezi" sau "să mai vorbim", confruntarea era realmente pe viaţă şi pe moarte, aşa încât, ca militant activ, te expuneai total, fiind, în acelaşi timp, aproape nevoit să fii demn sau să te comporţi cu demnitate. Cuvinetele-cheie român, obârşie, baştină, limbă, (orto)grafie latină, România, erau chiar la locul lor firesc-emoţional în discursul bătrânilor militanţi. La fel ca, la vremea lor, pe iluminiştii ardeleni de la 1800, pe unioniştii moldoveni şi valahi de la 1848-1859, pe memorandiştii transilvăneni de la 1892 sau pe creatorii României Mari de la 1918, providenţa şi istoria i‑a cam "forţat" şi pe ei să fie patrioţi, consecvenţi cu un ideal şi gata de sacrificiu. Astăzi, vremurile, reperele, valorile şi oamenii s‑au schimbat. Din fecioară inspirată, istoria pare să se fi preschimbat într‑o prostituată de lux, cu pretenţii de "mare doamnă". De o cu totul altă teapă sunt cei mai mulţi dintre membrii actualei generaţii de "militanţi" pentru "limbă şi naţionalitate" din Basarabia. Absorbiţi şi ei de magma compromisurilor de tot felul, reclamate de aderarea la una dintre găştile "culturale" sau politice existente, copleşiţi cum sunt de povara sinecurilor "trans-pyretice", a onorurilor de stat şi academice, a titlurilor şi funcţiilor onorifice, împărţite pe criteriile proporţionalităţii eparhiale şi a unor merite închipuite, aceştia de azi nu prea mai au timp să reflecteze - ca de altfel şi mulţi dintre omologii lor din dreapta Prutului, de la Bucureşti, Iaşi, Cluj, Suceava sau Târgovişte -, la dimensiunile derizorii ale propriei nimicnicii sau la nivelul dezolant al "operei" lor. Formulată fără menajamente aici de mine, ideea aceasta este nuanţată, cu acuitatea şi cu blândeţea caracteristice unui poet, şi de Leo Butnaru: "După ce se achită cum se achită de rolul lor în mişcarea de eliberare naţională, unii barzi din stânga Prutului aşa şi nu ajung şi la atât de necesara mişcare de eliberare emoţională: abia după aceasta poate apărea poezia adevărată" (Prima carte a leologismelor, Junimea, Iaşi, 2019, p. 9).

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri