11,7% reprezintă Bucureştiul (2,3 milioane locuitori - cu judeţul Ilfov), din structura populaţiei României (insse.ro). Iată datele demografice şi pentru alte capitale ale unor naţiuni europene: Atena (3,4 milioane locuitori), Lisabona (2,6), Londra (14,7),  ce reprezintă între 22 şi 31% din populaţia ţărilor ale căror capitale sunt. Să continuăm: Parisul (11,4 milioane) şi Madridul (6,5) au 17, respectiv 14% din masa demografică naţională; chiar şi Moscova (17,2 mlioane), capitală a unui stat de dimensiuni continentale, concentrează 12% din populaţia naţională. Am enumerat doar aglomeraţiile capitalelor unor state europene cu o populaţie mai mare decât a Bucureştilor şi cu un procentaj superior acesteia în masa demografică naţională. Toate aceste metropole, ce asigură primaţialitatea sistemelor urbane naţionale, sunt secondate de una sau mai multe metropole regionale, unele mai mari decât Capitala noastră. În această ecuaţie, Grecia sau Portugalia sunt două structuri politice de două ori mai mici decât România.

Peste 21% reprezintă salariaţii din Bucureşti şi Ilfov din totalul naţional al forţei de muncă (insse.ro). Aceeaşi structură teritorială realizează 27,3% din PIB-ul României (CNSP, potrivit cursdeguvernare.ro) şi 34% din cifra de afaceri teritorializată la sediul social al firmelor (topfirme.com). Iată cum o aglomeraţie modestă din punctul de vedere demografic atât în raport cu alte capitale europene, cât şi în raport cu structura naţională, reuşeşte să domine atât de autoritar economia şi societatea românescă.

Ecartul de putere foarte mare dintre palierele ierarhice decizionale ale vieţii sociale şi politice se manifestă şi în organizarea structurilor administrative şi teritoriale. Dimensiunea redusă a oraşelor secundare româneşti, deţinătoarele a câtorva servicii importante la nivel regioal, le situează la mare distanţă faţă de Bucureşti, care devine mare, doar în raport cu acestea. Într-o atare situaţie, armătura urbană pe care se bazează structura teritorială naţională devine una ineficientă. Un Bucureşti a cărui masă critică e suficientă unei polarizări de tip metropolitan a părţii sudice a teritoriului naţional şi oraşe secundare prea mici pentru a-şi îndeplini eficient rolul lor de metropole regionale. Cu aproximativ 400 de mii de locuitori în aglomeraţiile morfologice, Timişoara, Clujul şi Iaşul nu ating masa critică pentru a fi metropole eficiente ale unor teritorii regionale, în unele cazuri de peste zece ori mai populate.

Clujul, "oraşul de succes" al României, având 330 de mii de locuitori în municipiul propriu-zis şi 400 de mii de locuitori în aglomeraţia morfologică, suplineşte această insuficienţă prin schiţarea unui spaţiu policentric care înglobează două aglomeraţii medii formate din Turda, Câmpia Turzii şi comunele proxime (aproximativ 100 de mii de locuitori) - în sud şi prin avansul funcţional pe axa către binomul Dej-Gherla şi comunele din proximitate (70 de mii de locuitori), în nord, care anunţă apariţia unui cluster important la nivel regional de aproximativ 600 de mii de locuitori.

Iaşul nu are în izocrona de o oră decât oraşe de mici dimensiuni pe teritoriul judeţului său - Tg. Frumos şi Podu Iloaiei, fiecare cu aproximativ 10 mii de locuiori. Distanţa foarte mică, de doar 17 kilometri (pe calea ferată), faţă de Ungheni - Republica Moldova (peste 30 de mii locuitori) e anihilată de opacitatea frontierei cu statul vecin, fapt care nu va duce prea curând la geneza unei aglomeraţii urbane transfrontaliere.

Infrastructura de transport insuficientă se adaugă unei morfologii teritoriale dominată de fracturi culturale şi bariere naturale ce se interpun între provinciile istorice. Toate acestea fac din centralism o modalitate ineficientă de control şi gestiune teritoriulă, mai ales că Bucureştiul are şi o poziţie excentrică în cadrul teritoriului naţional.

Sunt convins că meteahna principală a Bucureştiului e faptul că e incapabil de o gestiune eficientă a teritoriului naţional fără relee în teritoriu. E prea slab pentru misiunea asumată! Unii văd rezolvarea acestei situaţii în regionalizare, alţii în schimbarea capitalei. Prima variantă are sens, aducând puterea decizională în interiorul teritoriilor astăzi marginalizate. Mai mult, preluarea guvernanţei regionale de către viitoarele centre de decizie administrativă ar fi o veritabilă gură de oxigen şi pentru Capitala României, care ar avea şansa să-şi reorienteze energiile într-o manieră eficientă, aşa cum o fac şi celelalte metropole mondiale, spre nivelele scalare superioare: european şi mondial. În privinţa celei de-a doua variante, nu cred că e oportună o schimbare a Capitalei. Ar fi un consum de energie inutil şi nu cred că ar aduce eficienţă, nici pe termen scurt, nici pe termen lung, mai ales dacă vom persista în ideea centralismului politico-administrativ.

Pentru că sunt convins că o eventuală nouă capitală nu va fi localizată în Moldova, dacă ar fi să aleg între Alba Iulia şi Braşov (oraşe ale căror nume sunt vehiculate ca potenţiale Capitale) aş alege Alba Iulia. Nimic ce vine din istorie nu-mi determină această opţiune, ci doar faptul că Braşovul ar fi o Capitală prea apropiată de fragilele şi deşiratele structuri ale Moldovei, care nici acum nu funcţionează ca un teritoriu închegat. Prin eventuala dobândire a calităţii de Capitală, un oraş atât de apropiat ca Braşovul ar contribui la destructurarea teritorială avansată a regiunii noastre. Această stare de fapt va fi alimentată şi de persistenţa în memoria locuitorilor moldoveni a ideei ca Braşovul e un loc bun de migraţie.

Deşi nu văd sensul mutării Capitalei, sunt adeptul unei Capitale multi-localizate (ca în Africa de Sud, unde Pretoria e sediul Guvernului şi al Preşedinţiei, Cape Town - al Parlamentului, iar Bloemfontein - al Curţii Supreme de Justiţie), al spargerii monopolului de unic centru politic şi administrativ al Bucureştiului. Unele instituţii centrale ar putea funcţiona foarte bine la Iaşi, Cluj sau în alt oraş din România: Curtea Supremă de Justiţie, Curtea de Casaţie, unele ministere, sau, de ce nu, Senatul României! Ar fi o acţiune liniştitoare şi pentru cei ce sunt convinşi că regionalizarea ar fragiliza structura statală a României. Prin delocalizarea instituţiilor centrale ar creşte gradul de interdependenţă al teritoriilor româneşti, al coeziunii teritoriale şi, de ce nu, implicarea în actul guvernanţei ar responsabiliza periferiile!

George Ţurcănaşu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi