Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Despre culegătorii de scame: iaca ce funcţie poţi primi!

GALERIE
puls
  • puls
- +

Ne tot înghiontesc de câteva zile cu întrebările mai mulţi cetitori ai rubricuţei, chestionându-ne asupra unui aspect pe care, ca să fim sinceri, l-am observat şi noi de ceva vreme încoace: de ce conţilierul municipal leberal Dovleac l-o tot fi gratulând, periind şi culegându-i scamele de pe sacou cu aşa osârdie, de vreo lună încoace, pe premarele Peni Hill? 

Păi, băbăeţ, haideţi să vă spunem în context, cu ocazia asta, ceva ce poate v-a scăpat la vremei ei: ce s-a mai negociat prin culise, la masa verde şi secretă, atunci când Peni a decis să vină alături de leberali?

Spun gurile rele că atunci s-a decis nu numai ce liberali vor veni în viitorul conţil local alături de Peni, ca să-i fie alături la bune şi, mai ales, la rele, dar s-ar fi bătut palma inclusiv asupra funcţiilor viitoare pe care, în caz de victorie a actualului edil şef, aceşti liberali le vor avea.

Şi, dacă nu ştiaţi, aflaţi că pentru mister Dovleac amicul Paralexe ar fi negociat deja viitoarea funcţie, cea de vice al lui Peni. Ei, aşa parcă merită să culegi scame nu numai de la unul, dar şi de la celălalt. Şi nu numai ziua, dar şi noaptea...

Tot despre culegători de scame: scena doi

Şi încă una apropo de negocierile privind viitoarele locuri eligibile de conţilieri! Zice-se că Peni Hill, atunci când s-a bătut palma, ar fi renunţat la a mai negocia un loc pentru cel mai fidel şi supus conţilier actual al său, profu’ de ciobote, cel care-l periază cel mai cu nesaţ pe premare de 4 ani încoace.

Motivul ar fi că marja liberală va fi mai mică decât s-a calculat iniţial la Iaşi, din cauza scorului local mare al useriştilor. Dar, staţi liniştiţi în băncile voastre, căci pentru atâta supuşenie cică Peni ar fi găsit un loc călduţ profului şi pentru după alegeri. Undeva acolo pe unde a mai fost şi este. Dacă nu cumva chiar olecuţă mai sus.

A început  campania. Poftiţi, dragilor!

După cum aţi văzut în articolaşul de primă pagină al colegilor noştri, ăla cu măşti şi contracte pe filiere, este clar că, iată, vor spune unii, a început campania si jurnalistii se pozitioneaza. Azi a cazut victimă, pentru că aşa s-a nimerit, conţilierul liberal considerat sforarul aducerii lui Peni Hill în trupa liberală, un advocat cu dare de mână şi la afaceri, de câteva luni încoace (de când gura nu-i mai tace, vorba baladei). Acum doua zile, a fost randul lui unui sforar mai mic de la partidoi. Pozitionarea noastra nu are, asadar, o orientare politica, doar una care priveste adevarul si banul public. Sursele de documentare sunt, in general, documentele publice, cum ar fi, in cazul consilierului Boz, declaratia sa de avere. Dar sunteti bine veniti si cu ponturi.

Ca urmare, aşteptăm replicile din partea opusă, căci suntem convinşi că sunt pregătite pe ţeavă. Drept care ne declarăm aicea public disponibilitatea totală de a asculta cu urechea plecată, câtă vreme totul e veridic. Aşadar, poftiţi ‘năuntru la umbră, dragilor, ca s-auzim mai bine!

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri