Despre democrație în viziunea Freedom House

În urmă cu două săptămâni a fost dat publicității raportul Freedom in the World 2026, studiul ce concretizează investigația comparativă anuală a Freedom House, una dintre cele mai prestigioase organizații internaționale neguvernamentale implicate în promovarea democrației și libertății. De-a lungul anilor, am scris frecvent despre aceste rapoarte, accesibile publicului pe site-ul organizației, întrucât cred că asemenea cercetări sunt foarte utile pentru a ne oferi o imagine reală asupra fenomenului global al democrației. Freedom House lucrează cu categoriile de țară „liberă”, „parțial liberă” sau „neliberă”, dar ele sunt în mare măsură echivalente celor de democrație, regim hibrid și autocrație. Nu pot insista aici asupra elementelor metodologice, dar este vorba de coeficienți atribuiți pe baza intervievării unor experți, iar cine dorește să exploreze metodologia va remarca faptul că subiectele întrebărilor acoperă tot ceea ce este esențial pentru definirea unui regim politic, cu două axe esențiale: drepturi politice (un maxim de 40 puncte) și libertăți civile (un maxim de 60 puncte).

După scăderea cu un punct de anul trecut, provocată de eșecul organizării unor alegeri prezidențiale corecte în 2024 (rapoartele vizează întotdeauna evoluțiile din anul precedent), România îl recuperează anul acesta, revenind la 83 (din 100) și rămânând în zona „verde” a țărilor libere/ democrațiilor. Suntem situați în partea de jos a clasamentului democrațiilor europene, cam pe același plan cu Polonia și Croația (ambele stau ușor mai rău, cu 82) și semnificativ înaintea Bulgariei (74).

Cât despre Ungaria, aceasta este de mulți ani plasată în zona „galbenă” (țări parțial libere) cu 65, sub țări candidate la integrarea în UE precum Muntenegru, Albania și Macedonia de Nord, situate în aceeași zonă. Tot în categoria țărilor parțial libere, dar cu scoruri mai slabe decât Ungaria, se situează Republica Moldova (60), Ucraina (51), celelalte țări candidate sau aspirante la integrare din Balcanii de Vest (Bosnia și Herțegovina, Serbia și Kosovo), dar și Georgia și Armenia (prima are procesul de integrare practic blocat, cea de-a doua ar putea lua în considerare prezentarea unei cereri de aderare, dar încă nu s-a decis).

Trecând la zona mov (țările nelibere), în Europa ea este reprezentată de Rusia și Belarus – ambele cu scoruri atât de mici încât le situează, așa cum era de așteptat, în categoria celor mai dure autocrații –, dar și de Osetia de Sud și Transnistria (Abhazia, celălalt teritoriu asupra căruia Georgia și-a pierdut controlul după independență, se află în zona galbenă). Raportul Freedom in the World investighează cu aceleași instrumente și entitățile de acest tip, condiția esențială fiind existența unei autoguvernări de facto.

Cele 100 de întrebări care stau la baza studiului sunt procedurale – studiul nu măsoară, spre exemplu, randamentul guvernării sau satisfacția publicului față de regim –, pentru că procedural trebuie să fie o asemenea conceptualizare: a analiza dacă un regim este  democratic este o chestiune diferită de aceea în care am analiza dacă el funcționează sau nu în mod eficient. Aceasta distinge studiul Freedom House de alte cercetări care își propun obiective similare și ale căror rezultate sunt, desigur, diferite. Evident că cei mai mulți dintre oameni sunt interesați de substanță mai mult decât de proceduri, iar unii vor prefera mereu o autocrație „performantă” unei democrații ce eșuează să le pună la dispoziție bunurile publice dorite.

Al doilea motiv pentru care studiul Freedom House este foarte util este acela că, spre deosebire de alte cercetări, nu este afectat de „vest”-centrismul abordărilor adesea circulare ce pornesc și ajung la „cultura politică”. În realitate, ideea că o societate nu poate susține o guvernare  democratică decât dacă face trecerea la post-materialism sau satisface cine știe ce alte exigențe este eronată: lumea nu este și nu va fi niciodată una de Finlande, deși n-ar fi deloc rău să fie. Până atunci, să dăm republicii nordice ce e al ei: cu punctajul maxim (100), își depășește cu o lungime vecinii scandinavi (Norvegia și Suedia), precum și competitorul de la Antipozi, Noua Zeelandă. Nu toată lumea are parte de mediul lor politic, astfel că problema democrației pare a fi mai degrabă să faci ceea ce poți, sub constrângeri ce astăzi par tot mai dificile.

Lucian Dîrdală este politolog și realizator TV

Publicitate și alte recomandări video