Despre democraţie în vremuri tulburi

luni, 26 februarie 2024, 02:51
1 MIN
 Despre democraţie în vremuri tulburi

În lumea complicată de crize de tot felul (pandemice, economice, militare), a trăi într-o democraţie este realmente un privilegiu. Nu e puţin lucru să te bucuri de toate libertăţile, să poţi să te dezvolţi potrivit aspiraţiilor proprii, să călătoreşti, să critici conducătorii, să participi la alegeri sau să candidezi pentru a fi ales. Democraţia nu este un dat pentru totdeauna, ci trebuie apărată în fiecare zi prin atitudini şi comportamente care confirmă adeziunea pentru valorile, principiile şi normele democratice. 

În urmă cu ceva timp, am primit invitaţia adresată de d-l Ovidiu Mihăiuc, directorul Studioului TVR Iaşi al Televiziunii Române, de a contribui la un proiect educaţional pe teme de cultură civică şi politică, în contextul unui an în care vom merge de câteva ori la urne pentru a ne alege conducătorii. Proiectul în cauză prevede ca o serie de personalităţi din domenii diverse (sociologie, politologie, economie, istorie, filosofie, jurnalism, societate civilă, consultanţă, ştiinţe tehnice) să abordeze în 3-4 minute un concept prin care să explice pe înţelesul tuturor un aspect esenţial despre politică şi despre care opinia publică poate avea o idee greşită. Contributorilor li se cere să evite, înainte de toate, partizanatul direct sau indirect, să fie concişi, fără demonstraţii preţioase, dar nici să alunece în banalitate.

Am ales să vorbesc despre democraţie sau despre „puterea poporului”, după cum traducem mai toţi acest concept antic. Într-adevăr, la origine, în oraşele Greciei antice, democraţia însemna cârmuirea (kratos) exercitată de către popor (demos). Gânditorii antici nu prea aveau cuvinte de laudă la adresa democraţiei. De pildă, Platon considera democraţia ca fiind cea mai coruptă formă de conducere a cetăţii în ciuda participarii largi a cetăţenilor la treburile publice. Când cei mulţi decid cum trebuie condusă cetatea, susţinea filosoful, se ajunge la incompetenţă şi corupţie. Nici Aristotel, discipolul lui Platon, nu a fost mai generos cu democraţia. În analiza sa privind tipurile de Constituţii (formele de guvernare) din vremea sa, a inclus democraţia în categoria constituţiilor „rele”, alături de tiranie şi oligarhie (constituţiile „bune” fiind monarhia, aristocraţia şi republica). În esenţă, democraţia anticilor era o formă de conducere bazată pe participarea directă a cetăţenilor la treburile cetăţii.

Democraţia modernă desemnează o formă de guvernare mult mai complexă faţă de cea a anticilor, adaptată la diversificarea vieţii politice, economice şi sociale a oraşelor şi comunităţilor. Oamenii nu mai pot fi convocaţi în piaţa publică să decidă cu privire la modul în care trebuie condus oraşul, sunt prea mulţi, nu au timp, distanţele de deplasare sunt mari. În aceste condiţii, apare ideea de reprezentare sau de delegare a deciziei cu privire la guvernare (guvernământul reprezentativ). Cu alte cuvinte, oamenii sunt invitaţi să exprime prin vot opţiunile cu privire la cei care urmează să fie însărcinaţi cu gestionarea treburilor publice. În acest fel se naşte ideea de democraţie reprezentativă, bazată pe alegeri libere, corecte şi la termen. De multe ori, în mentalul colectiv, democraţia este asociată cu ideea de organizare a alegerilor pentru desemnarea celor puţini care urmează să guverneze. Astăzi, democraţia înseamnă mai mult decât jocul electoral prin care desemnăm conducătorii („democraţia electorală” sau „minimală”). În lumea în care trăim, standardele care definesc o democraţie consolidată sau „democraţie deplină” includ în afară de alegeri libere şi o serie de condiţionalităţi ca respectarea drepturilor şi libertăţilor civile, separaţia şi echilibrul puterilor în stat, independenţa justiţiei şi a mass media, parteneriat cu societatea civilă.

Democraţia avansată (democraţia liberală) mai înseamnă şi stat de drept (rule of law) prin care suntem asiguraţi că beneficiem de protecţie egală în faţa legii, fără să avem de-a face cu utilizarea arbitrară a puterii. În acest sens, Winston Churchill spunea că „atunci când cineva bate la uşa mea, dimineaţa la ora şase, şi văd că e lăptarul meu, atunci ştiu că trăiesc într-o democraţie”. Bunicul meu, simptizant al monarhiei şi membru PNŢ în perioada interbelică, îmi povestea că în timpul regimului comunist era vizitat de organele de Securitate sau de Miliţie care-i aplicau „corecţii fizice” în amintirea opţiunilor politice de odinioară. Câţi dintre noi, astăzi, îşi pot imagina că poţi lua bătaie de la autorităţile statului pentru opiniile exprimate, pentru că pur şi simplu eşti „contra”?  Cu toate păcatele generate de sistemul reprezentativ (incompetenţă, corupţie, „tirania majorităţii”), democraţia rămâne singura garanţie a libertăţii noastre.

Comparând regimurile autoritare cu cele democratice, politologul francez Jean-François Revel spunea că, „sărac sau bogat, este mai bine să fii ce eşti într-o democraţie, decât într-o dictatură”. Pe aceia dintre dvs. care nu sunteţi convinşi de aceste vorbe, vă invit să priviţi cu luare aminte la ceea ce se întâmplă în Rusia, Coreea de Nord sau Iran, unde dacă exprimi o părere opusă faţă de cea a regimului poţi sfârşi în puşcărie sau lagăre, asasinat sau împins spre sinucidere. Pe 16 februarie 2024, Aleksei Navalnîi, contestatar al lui Putin, a murit într-o închisoare din Siberia, unde era închis pe nedrept pentru trădare. Să ne reamintim şi de politicianul rus Boris Nemţov, asasinat pe 27 februarie 2015, la mică distanţă de Kremlin, în timp ce făcea pregătiri pentru un marş contra regimului condus de Putin. Să nu o uităm nici pe jurnalista rusă Anna Politkovskaia, militantă pentru respectarea drepturilor omului, cunoscută pentru poziţia ei critică faţă de politica lui Putin în Cecenia, asasinată în faţa locuinţei sale, pe 7 octombrie 2006.

Potrivit ultimei evaluări realizate de The Economist Intelligence Unit (EIU, 2023 – indicele democraţiei în lume), rezultă că tot mai multe state se confruntă cu o erodare a standardelor democratice. Problemele sociale şi economice nerezolvate amplifică neîncrederea cetăţenilor în instituţiile democratice şi actorii săi, favorizând ascensiunea unor forţe politice populiste şi extremiste, care propun tot felul de proiecte flamboaiante ce includ promisiunea bunăstării pentru toţi, a ordinii şi disciplinei. Evaluarea EIU a inclus un număr de 167 de ţări, din care doar 74 au fost identificate ca democraţii (deficitare şi depline), iar dintre acestea doar 24 de ţări sunt democraţii depline (democraţii consolidate). România se plasează pe poziţia 60 în lume cu un scor de 6,45 de puncte pe o scală de la 0 la 10 puncte, fiind considerată o „democraţie deficitară”. Cea mai democrată ţară din lume este Norvegia, secondată de alte state europene democratice şi prospere. Să mai reţinem că doar 8% din populaţia lumii trăieşte într-o democraţie deplină, în timp ce aproape 40% trăieşte în ţări cu regimuri autoritare.

Pentru a distinge democraţiile de nondemocraţii, politologul Guillermo O’Donnell propune nouă criterii de evaluare: 1) oficialităţi alese; 2) alegeri libere,corecte şi frecvente; 3) sufragiu incluziv (dreptul tuturor adulţilor de a vota în alegeri libere); 4) dreptul de a candida în funcţii publice; 5) libertatea de exprimare; 6) existenţa surselor alternative de informare; 7) autonomie asociativă; 8) oficialităţile alese nu ar trebui să-şi piardă în mod arbitrar funcţia înainte de finalizarea mandatelor câştigate prin alegeri; 9) autorităţile alese nu ar trebui împiedicate să-şi ducă la bun sfârşit mandatele ca urmare a intervenţei altor actori (ex: intervenţia forţelor armate, a unor grupuri ilegitime, factori externi).

În lumea complicată de crize de tot felul (pandemice, economice, militare), a trăi într-o democraţie este realmente un privilegiu. Nu e puţin lucru să te bucuri de toate libertăţile, să poţi să te dezvolţi potrivit aspiraţiilor proprii, să călătoreşti, să critici conducătorii, să participi la alegeri sau să candidezi pentru a fi ales. Democraţia nu este un dat pentru totdeauna, ci trebuie apărată în fiecare zi prin atitudini şi comportamente care confirmă adeziunea pentru valorile, principiile şi normele democratice. La democraţie trebuie să ne raportăm ca la the only game in town, aşa cum ar spune politologul Larry Diamond, să nu o subminăm promovând idei şi practici care distrug fundamentele statului de drept. Hitler a ajuns la putere prin pervertirea mecanismelor democratice! Prin urmare, în democraţie, votul este un drept, dar şi o responsabilitate. Chiar dacă ne este foamne, e bine să votăm cu capul, nu cu stomacul. Închei acest eseu cu cea mai elegantă definiţie dată democraţiei vreodată: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!“ (Ion Raţiu).

 

Ciprian Iftimoaei este conferenţiar universitar doctor în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Administrative, Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii