Despre loialitate

Loialitate. Prin sfera sa de intelesuri, acest cuvint-problema trimite spre o notiune nascatoare de intrebari. Traim, se vede aproape la tot pasul, intr-o lume in care a da dovada de loialitate nu mai inseamna mare lucru. S-au fixat deja, in discursul si in comportamentul public, alunecari precum „cine sapa groapa altuia departe ajunge" ori „bine faci, rau gasesti". De la gestul marunt pina la oscilatiile cele mai ample se poarta cu mindrie intoarcerea omului intre ramurile stufoase ale copacului ancestral din care a coborit. Sa exemplificam.

O femeie cu un copil in brate da sa coboare dintr-un tramvai, iar hoarda, formata din superbe exemplare cu infatisare omeneasca, se buluceste, urla, calca totul in picioare, inainte ca biata fiinta sa se poata refugia in siguranta pe trotuar. Deducem dintr-un asemenea scenariu cotidian ca, in viziunea hoardei, politetea este o neputinta si ca, de fapt, lipsa de obraz are intiietate. Or, a fi loial presupune respect si politete.

Un om promite altui om ceva, dar apoi, ca printr-un facut, ceea ce s-a promis devine, in cel mai bun caz, vorba in vint. In cel mai rau caz, cel ce a promis isi varsa veninul asupra „beneficiarului" promisiunii, cu intentia clara de a demonstra ca vorba aruncata intr-o doara e doar suprafata unui rau si mai si. Ce stie apa ce-i in adincul ei? Or, a fi loial presupune indeplinirea celor asumate, vorbe si fapte deopotriva.

Un sef capata putere prin voturile celor indreptatiti sa-l aleaga. Mai apoi, un sef si mai mare isi pleaca urechea la susotelile nervoase ale perdantilor si hotaraste ca cel ales de multime nu este bun de sef. Altii, poate chiar dintre perdanti, ii iau locul. Schema se aplica indiferent de conditia ierarhica a individului, fie acesta sef de birou pretuit de subalterni ori sef de tura stimat de colegi, pina la odioase comploturi publice, orchestrate in vazul tuturor, fara reactia nimanui. Or, a fi loial presupune a fi onest, a fi moral.

Sa intoarcem medalia loialitatii si sa observam ce il pune in actiune pe un individ considerat loial. Nici in acest registru exemplele nu lipsesc.

Pentru ca au promis, niste oameni de bine circula o zi si o noapte de la Timisoara la Iasi sau de la Iasi la Timisoara (nu polii directionali conteaza – au fost alesi aproape la intimplare -, ci intensitatea efortului de a rezista in infernul trenurilor romanesti), cu intentia de a lua parte la o nunta. Eroii nostri ipotetici ar putea, la fel de bine, sa participe la o sedinta de serviciu, la o conferinta ori la o banala revedere demult promisa. Oamenii porniti la drum isi lasa acasa familia, ii pot priva pe ai lor de ultimii bani curenti (stiu cazuri reale), se duc unde au promis, isi onoreaza obligatiile, apoi se intorc acasa si isi vad de ale lor, cu acelasi admirabil bun-simt cu care si-au indeplinit promisiunea. In ochii celor care stiu sa recunoasca loialitatea, astfel de calatori sint modele demne de urmat. In viziunea celor care considera ca loialitatea este o slabiciune, eroii nostri sint niste oameni naivi (aici folosesc cel mai cuminte dintre etichetele auzite). Presupune loialitatea respect si politete?

Pentru ca a ales, un savant al carui renume nu are nevoie de nici macar un fir de ata de care sa isi lege prestigiul, participa la o intrunire academica, dar nu cu vanitatea gaunoasa a supradimensionarii eului, ci cu altruismul – lipsit de noima pentru multi altii – ca evenimentul ii creeaza conditiile naturale de a se simti firesc, de a impartasi din ceea ce stie. Din punctul de vedere al celor care privesc loialitatea ca manifestare desueta, eroul nostru e o fiinta rupta dintr-un alt univers. Presupune loialitatea angajarea vorbelor si faptelor deopotriva?

Un director de companie, sa-i spunem domnul Popescu, sponsorizeaza an de an o activitate caritabila sau culturala doar pentru ca el, om cu educatie, a inteles ca loialitatea nu se cumpara, ci se dobindeste. Cei ce au biruit hatisul cumplit al organizarii de astfel de evenimente stiu mai bine decit mine cit de putini si de valorosi sint asemenea oameni, cit de reconfortanta si de datatoare de energie este colaborarea cu asemenea fiinte nobile. Pentru astfel de oameni loialitatea presupune moralitate.

Un tinar plecat din Romania, absolvent stralucit al unei universitati din strainatate, le insufla putere si curaj unor anonimi incurcati de accidentele cotidianului. Isi scurteaza, cu sinceritate, noptile (ziua studiaza), realizeaza, numai el stie cum, un produs de promovare a unui eveniment stiintific, apoi se retrage in lumea stiintelor exacte, carora, de fapt, le apartine. Nu pretinde nimic, ci ofera altora din puterea si sinceritatea lui. Loialitatea, in acest caz, presupune onestitate.

Avem, cred, mare nevoie de exercitii pe scara larga de loialitate. Este ceea ce ne-ar face solidari si puternici, iar unitatea ar face ca raul din lume sa fie mai putin intens si strident. In definitiv, loialitatea tine de increderea in celalalt. Cine nu crede in cuvinte, se poate lasa induplecat de puterea de convingere a imaginii. Nu intimplator, unele din ipostazele invocate in acest text de opinie pot fi identificate in videoclipul publicat pe www.cntdr.ro/editia2011. Cu ingaduinta editorilor de la „Ziarul de Iasi", videoclipul poate fi accesat si pe http://www.youtube.com/watch?va8r1dXxDZIPU

Comentariile pe seama celor scrise si vazute le puteti lasa in eterul internetului. Este inanimat, impersonal, deci lipsit de loialitate. Va multumesc!

Publicitate și alte recomandări video