Despre München, JD Vance și democrație în România

Cea de a 61-a Conferință de Securitate organizată la München weekendul trecut amintește într-o oarecare măsură de Acordul de la München din 1938 prin faptul că la fel ca agresorul de atunci (Germania nazistă) și cel de acum (Rusia putinistă) este temut, tolerat și primește concesii din partea puterilor democratice ale lumii. La Conferința de la München din 1938, Franța, Marea Britanie și Italia semnează o înțelegere cu Germania prin care aceasta anexează Regiunea Sudetă (Sudetenland) care aparținea Cehoslovaciei. Și astăzi, cehii și slovacii, care odinioară nu au fost invitați să participe la masa negocierilor, numesc Acordul de la München, Dictatul de la München. Franța chiar avea o alianță militară cu Cehoslovacia atunci când a acceptat să cedeze Regiunea Sudetă către Germania lui Adolf Hitler. După această înțelegere/ trădare/ anexare știm ce a urmat: Hitler nu s-a mai oprit până nu a tăvălit Europa și lumea într-un război cumplit, cu Holocaustul și toate nenorocirile care au marcat istoria secolului XX. Lecția istoriei predată la München 1938 este iluzia înțelegerii cu agresorii și cu liderii autoritari care nu ascultă decât de forța brută a armelor.

Munich Security Conference este în materie de securitate și politică internațională cam ceea ce înseamnă Forumul Economic de la Davos în relațiile economice internaționale. Istoria acestei conferințe pentru securitate demarează în 1963 la inițiativa lui Ewald-Heinrich von Kleist-Schmenzin, fost ofițer al Wehrmacht-ului în timpul războiului și membru al mișcării de rezistență anti-hitleristă inspirată de cercul contelui Claus von Stauffenberg, protagonistul atentatului din 20 iulie 1944 asupra lui Adolf Hitler. Von Kleist-Schmenzin a fost principalul animator al Conferinței de Securitate de la München până în anul 1998. În cadrul panelurilor acestei conferințe sunt dezbătute cele mai presante probleme cu care se confruntă securitatea internațională de către personalități de referință în politica globală, comandanți militar de top, diplomați de carieră, jurnaliști, profesori și cercetători recunoscuți de comunitatea academică internațională. Rapoartele conferinței, diseminate publicului interesat de afacerile globale, sunt veritabile cursuri de securitate a relaților internaționale.

Ceea ce se întâmplă acum pe plan internațional a fost anticipat și menționat în Munich Security Conference (MSC) Report 2024: acumularea și amplificarea tensiunilor geopolitice tot mai greu de gestionat în contextul incertitudinii economice. Raportul consemnează faptul că multe state/ guverne nu mai sunt preocupate de beneficiile cooperării politice și economice la nivel global, ci mai degrabă de câștigurile pe care le pot obține pe cont propriu. Aici întrezărim schimbarea de paradigmă care va marca dinamica relațiilor internaționale pentru cel puțin un deceniu: de la globalism la suveranism în gestionarea problemelor globale. Problema care se pune pentru statele mici și mijlocii este cât de mult își permit acestea să abordeze propriile afaceri externe în maniera în care procedează SUA condusă de președintele Donald Trump? Pentru relația transatlantică SUA – Uniunea Europeană, raportul consemnează dificultatea menținerii unui echilibru pozitiv și benefic pentru ambii actori strategici: „Partenerii transatlantici și statele similare se confruntă acum cu un act dificil de echilibrare. Pe de o parte, trebuie să se pregătească pentru un mediu geopolitic mult mai competitiv, în care urmărirea câștigurilor relative este inevitabilă. Pe de altă parte, trebuie să revigoreze cooperarea cu sumă pozitivă, fără de care o creștere globală mai favorabilă incluziunii și soluțiile la problemele globale presante nu pot fi obținute cu greu”.

Cel mai interesat aspect din MSC Report 2024, în opinia semnatarului acestui articol, este remarca sinceră că „ordinea internațională nu și-a îndeplinit niciodată promisiunea de a crește plăcinta în beneficiul tuturor”. Multe state în curs de dezvoltare contestă ordinea internațională pe motiv că marile puteri își urmăresc interesele politice și economice pe seama țărilor care nu dispun de o putere militară care merită luată în considerare. Aceste țări sunt încurajate de puteri autoritariste precum China care a prosperat din punct de vedere economic în ultimele decenii de pe urma relațiilor cu statele democratice. Militarizarea Chinei conduce la proiectarea intereselor sale economice și de securitate peste toată Asia de Est, vulnerabilizând securitatea statelor Indo-Pacifice.

Potrivit Indicelui de securitate München 2024, China și alte puteri din Sudul Global vor deveni tot mai puternice și vor formula pretenții inclusiv de ordin teritorial în raport cu statele vecine fără a ezita să recurgă la intervenții militare. În mod paradoxal, regimurile autoritare (China, Federația Rusă) au câștigat cel mai mult din schimburile comerciale cu statele membre UE și NATO, până la declașarea războiului din Ucraina (24 februarie 2022). E drept că și unele state europene s-au lăcomit cumpărând gaz mai ieftin de la ruși. Războiul din Ucraina reprezintă o amenințare evidentă la adresa securității europene, vulnerabilizată de pozițiile ambigue ale unor state ca Ungaria sau odinioară Austria în relația cu Federația Rusă, care fragilizează o abordare unitară și coerentă în Politica de securitate și apărare comună (PSAC) a Uniunii Europene.

Lucrările Munich Security Conference 2025 s-au desfășurat într-un context plin de transformări, după cum aflăm de pe site-ul acestei platforme: „MSC 2025 are loc într-un moment de schimbări cruciale: o nouă administrație americană își preia funcția în ianuarie, debutează un nou ciclu al legislaturii europene la Bruxelles, iar alegerile parlamentare din Germania urmează la doar o săptămână după conferință”. Printre personalitățile de calibru prezente la conferința din acest an, deschisă de președintele federal Frank-Walter Steinmeier, au fost și secretarul general al NATO, Mark Rutte, vicepreședintele american, JD Vance, și secretarul de stat american, Marco Rubio, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, liderii UE. În continuare mă voi referi la acea secvență a discursului vicepreședintelui SUA în care se referă la țara noastră: „Situația a devenit atât de dificilă încât România a anulat rezultatele alegerilor prezidențiale pe baza suspiciunilor fragile ale unei agenții de informații și ale presiunii enorme din partea vecinilor săi continentali. Am înțeles că argumentul a fost că dezinformarea rusă a contaminat alegerile din România, dar i-aș ruga pe prietenii mei europeni să privească lucrurile în perspectivă. Puteți crede că e greșit ca Rusia să cumpere publicitate în social media, pentru a vă influența alegerile. Puteți chiar să condamnați acest lucru pe scena mondială, dar dacă democrația voastră poate fi distrusă cu câteva sute de mii de dolari, atunci ea nu a fost foarte puternică de la început”. Fără să am simpatii sau afinități politico-ideologice față de vicepreședintele JD Vance, constat că poziția sa față de democrația românească este corectă.

Noi știm demult că avem probleme cu funcționarea democrației, dar nu am făcut nimic spre a o îndrepta pe calea consolidării democratice. Potrivit The Economist Intelligence Unit (EIU) – Democracy Index 2023, România este pe ultimul loc în rândul ţărilor Uniunii Europene la capitolul democraţie şi pe locul 62 în lume, cu un scor de 6,45. Indexul este un clasament anual ce ia în calcul cinci criterii pentru care scorul maxim este de 10: procesele electorale şi pluralism, funcţionarea guvernului, participarea politică, cultura politică şi libertăţile civile. Pe baza acestor criterii, regimurile din diverse țări sunt clasificate în regimuri autoritare, regimuri hibride, democraţii deficitare şi democraţii depline. Ungaria și Bulgaria sunt înaintea României în acest clasament. EIU Democracy Index 2023 mai constată că mai mult de o treime din populaţia lumii (36,9%) trăieşte sub „regimuri autoritare” și că doar 8% din populație trăiește într-o „democraţie deplină”, Norvegia fiind cea mai democratică țară din lume. Cauzele pentru care democrația în lume și, în mod particular în România, este vulnerabilizată sunt multiple și complexe: problemele sociale și economice, corupția și incompetența elitelor politice, hiperbirocratizarea statului, oligarhizarea partidelor politice, neîncrederea în instituțiile democratice, revirimentul populismului ca reacție a maselor la imposibilitatea schimbării elitelor, manifestarea unor factori externi precum ingerința Rusiei putiniste în afacerile europene prin tehnologii digitale de influențare a rezultatelor alegerilor.

Revenind la democrația românească, trebuie să recunoaștem că în toți acești ani care au trecut de la Revoluția anticomunistă din 1989 nu am internalizat pe deplin valorile, principiile și normele democratice astfel încât să devenim imuni în fața unor crize politice interne sau externe: criza economică din 2008-2012, pandemia de COVID-19, criza economică postpandemică, războiul din Ucraina. Astfel de evenimente pun la încercare orice democrație din lume, mai ales democrațiile deficitare/ insuficient consolidate. Vicepreședintele JD Vance are dreptate când spune că, în lipsa unor dovezi indubitabile privind intruziunea Rusiei putiniste în alegerile din România anului 2024, dușmanii democrației se profilează și acționează din interior. Au trecut mai bine de două luni de la anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Consituțională din România (CCR, 6 decembrie 2024), și noi tot nu am aflat dovezile clare care au stat la baza acestei decizii antidemocratice. Se pare că rapoartele serviciilor de intelligence desecretizate de CSAT și livrate spre consultare publică sunt neconvingătoare, inclusiv pentru partenerii strategici. Nici vicepreședintele JD Vance nu pare să fie la curent cu modul în care a intervenit Rusia în alegerile prezidențiale din România, dar nu a intervenit și în cele parlamentare, care au fost validate de către CCR. România e ca un elev care a fost ajutat pe parcursul școlii să treacă examenele, cu o corijență, mai o amânare, cu o reexaminare. Așa am fost primiți și în NATO, chiar dacă mai aveam probleme cu statul de drept, mai târziu în UE cu economia de piață funcțională, dar necompetitivă, cu toate restanțele în materie de justiție și afaceri interne.

Uitați-vă ce se întâmplă cu PNRR-ul nostru al cărui implementare a fost sancționată în urma evaluării experților de la Bruxelles, care ne-au vizitat săptămâna trecută! Riscăm să piedem 8 miliarde de euro până la finele anului în curs dacă nu facem reformele la care ne-am angajat. A cui este vina, a lui JD Vance, NATO, Comisiei Europene? Dar pentru deficitul bugetar, deficitul comercial (deficitul de cont curent), datoria publică, cine este de vină, Bruxelles-ul, Washingtonul? Să ne ferească Dumnezeu să rămânem pe cont propriu, de capul nostru, suveraniști, atunci să vezi viață și acordeoane…

Ciprian Iftimoaei este conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Științe Politice și Administrative, Universitatea „Petre Andrei” din Iași

Publicitate și alte recomandări video