Despre (ne)încrederea cetățenilor în instituțiile publice

Încrederea reprezintă o componentă importantă a capitalului social („relaţii sociale productive”/ „sociabilitate cu funcţie pozitivă”) care poate fi convertită în capital economic (afaceri, tranzacţii comerciale, profit), în capital politic (notorietate, intenţie de vot, putere) sau în capital simbolic (prestigiu, relaţii, influenţă). Încrederea face posibilă cooperarea, asocierea, solidaritatea, acţiunea colectivă, toleranţa. Sursele încrederii în oamenii şi instituţii se formează în timpul socializării primare (familie, şcoală, comunitate) şi se consolidează într-o societate liberă, paşnică şi incluzivă. Lipsa afectivităţii, sărăcia, personalitatea autoritară a părinţilor sau a educatorilor, reprimarea emoţiilor, educaţia discriminatorie, xenofobia sădesc frica şi neîncrederea copilului în ceilalţi oameni. Din neîncredere apar frustrarea, intoleranţa, discriminarea, conflictele şi războaiele. Dacă familia, şcoala şi comunitatea oferă copilului şansa de a avea o viaţă decentă şi o dezvoltare armonioasă, atunci există perspectiva formării unui adult încrezător, cooperant şi tolerant cu ceilalţi.

Cetățenii au încredere în instituții atunci când acestea funcționează corect, imparțial, transparent, echitabil, oferă servicii publice orientate spre nevoile existente, își respectă rolul și atribuțiile prevăzute de legislația care le guvernează. Încrederea în Constituție (Legea fundamentală) și legi are ca fundament percepția publică cu privire la dreptatea furnizată de acestea, predictibilitatea și respectarea regulilor pe care le impun, inclusiv de cei care le elaborează și veghează la aplicarea lor. Sursele încrederii în conducători (politicieni/ demnitari/ autorități publice) sunt consolidate atunci când aceștia sunt percepuți ca fiind onești, integri, competenți, responsabili, capabili să gestioneze crize și să promoveze politici eficiente.

Comunismul a diluat sentimentele de încredere, solidaritate şi cooperare la nivelul societăţii, relaţiile bazate pe încredere reciprocă fiind concentrate în cadrul familiei, între rudele apropiate şi în comunităţile bazate pe ceea ce sociologul Emil Durkheim numea „solidaritate mecanică” specifică societăţilor tradiţionale, de mici dimensiuni. Paranoia colectivă care luase amploare în anii ’80 era întreţinută şi de frica existenţei informatorilor şi a tehnicilor de interceptare şi supraveghere nu numai în grupul de muncă, ci chiar şi în familie. Unde-s doi, unul poate fi turnător/ informator la Securitate sau la comitetul de partid, se spunea pe atunci mai în glumă, mai în serios.

După colapsul comunismului în 1989, au fost lansate reforme pentru democratizarea societăţii şi liberalizarea economiei. Multe dintre acestea au eşuat şi pe motiv de neîncredere a oamenilor în valorile, principiile, instituţiile „societăţii deschise”. Neîncrederea în oameni şi instituţii a fost alimentată continuu de politicianismul, corupţia, nepotismele şi clientelismul elitei conducătoare. După 1990 am sperat să avem oamenii noi în funcţiile de conducere, dar ne-am pricopsit cu nomenclaturişti şi securişti reeşapaţi din eşaloanele doi şi trei ale defunctului regim. Promisiunile din campaniile electorale şi programele de guvernare nu au fost respectate. Se guvernează mai degrabă în beneficiul oligarhiilor de partid şi a clientelei de afaceri afiliate acestora, decât pentru bunăstarea celor mulţi. Buna guvernare – capacitatea statului de a produce bunăstare pentru un număr cât mai mare de oameni – rămâne un „concept pe hârtie”.

Declinul încrederii cetățenilor în instituțiile publice constituie o vulnerabilitate pentru consolidarea democratică, stabilitatea politică și performanța economică. Neîncrederea în instituțiile statului este asociată adesea cu dezangajarea cetățenilor față de valorile democratice, cu inegalitățile economice și sărăcia. Starea în care se află democrația românescă poate fi pusă și pe seama unui sentiment de neîncredere cronicizată interpersonală și instituțională. Funcționarii statului nu au încredere în conducători și reformele acestora, angajații din mediul privat nu au încredere în angajații statului, relațiile interumane sunt afectate de neîncredere sau frica de a nu fi înșelat, mințit, tras pe sfoară. Neîncrederea este soră cu frica de schimbare, eșec, sărăcie, boală, represiune, războaie, cu incertitudinea și lipsa de speranță. Totodată, deficitul de încredere în instituții este asociat cu preferința cetățenilor pentru liderii cu discurs populist, antidemocratic, instigator la ură și pentru partidele anti-sistem.

La întrebarea „în cine mai avem încredere” aflăm răspunsuri din măsurătorile efectuate de către sociologi (barometrele de opinie publică) la anumite intervale de timp. În ţările occidentale, valorile sociale sau „mentalităţile sociale” (încrederea, solidaritatea, participarea, religiozitatea, toleranţa etc.) sunt evaluate încă de prin anii ’80-90, când la nivel european a fost iniţiat un Grup de studiu al sistemelor de valori europene (European Value Systems Study Group) cunoscut astăzi sub prescurtarea European Values Study – EVS. Inspirat de acest proiect european, profesorul Ronald Inglehart de la Universitatea Michigan (SUA) şi echipa sa au demarat un proiect internaţional de cercetare comparativă a valorilor sociale, politice, economice, religioase şi culturale care operează în peste 120 ţări, cunoscut sub numele World Values Survey – WVS. În prezent, WVS este cea mai mare investigaţie necomercială transnaţională de serii temporale empirice referitoare la mentalităţile, credinţele şi valorile împărtăşite de oameni.

În România după 1990, a funcţionat Barometrul de Opinie Publică – BOP finanţat şi proiectat de Fundaţia pentru o Societate Deschisă care de-a lungul timpului a angrenat cercetători prestigioşi în domeniul ştiinţelor sociale cu contribuţii în studiul evoluţiei valorilor sociale. În anul 2020, un grup de sociologi specializaţi în studiul „mentalităţilor sociale româneşti”, Bogdan Voicu, Horia Rusu şi Claudiu Tufiş, a publicat lucrarea „Atlasul valorilor sociale. România la 100 de ani” la editura Presa Universitară Clujeană, cu o prefaţă semnată de sociologul ieşean Nicu Gavriluţă. Potrivit sociologului Bogdan Voicu, încrederea în oameni este un liant al societăţii, pe care se bazează cooperarea, acţiunea comună, dezvoltarea durabilă. În anul 1993, doar 16% dintre români aveau încredere în ceilalţi oameni, minimul de 12% fiind înregistrat în anul 2012 pe care îl asociem cu criza economică, iar maximul de 19% în anul 2005 asociat cu instalarea unei noi formule guvernamentale şi perspectiva aderării la Uniunea Europeană (2007). La 100 de ani de la Marea Unire de la 1918, încrederea românilor în ceilalţi oameni se situa la doar 12% din totalul respondenţilor.

Potrivit Eurobarometrului din toamna 2024, 56% dintre români tind să aibă încredere în Uniunea Europeană, depășind media UE de 51%. De asemenea, 67% dintre români sunt optimiști cu privire la viitorul UE, comparativ cu 61% la nivel european. În plus, percepția asupra corupției în instituțiile publice rămâne ridicată, 71% dintre cetățenii români consideră că există corupție în instituțiile publice naționale din țara lor. Din aceste date rezultă o discrepanță semnificativă între încrederea cetățenilor români în instituțiile europene și cea în instituțiile naționale. În timp ce UE beneficiază de un nivel ridicat de încredere și sprijin, instituțiile publice naționale se confruntă cu un deficit de credibilitate, alimentat de percepția persistentă a corupției și a ineficienței. Încrederea cetățenilor în instituțiile publice se poate îmbunătăți prin creșterea calității serviciilor publice furnizate, transparentizarea mecanismelor decizionale (informații clare și accesibile), comunicarea permanentă cu beneficiarii mai ales prin utilizarea unor instrumente digitale. Încrederea cetățenilor în instituții este sursă de legitimitate legal-rațională pentru autoritățile care doresc să promoveze anumite reforme pe termen mediu și lung (așa-numita reformă a statului).

Potrivit unui sondaj realizat de INSCOP Research la comanda Funky Citizens, realizat în ianuarie 2025, 69,7% dintre români au încredere multă și foarte multă în NATO (față de 60,6% în ianuarie 2022), iar 66,8% în Uniunea Europeană (față de 55,9% în ianuarie 2022). Declară că au încredere multă și foarte multă în Statele Unite ale Americii 59,1% dintre cei intervievați (față de 50% în ianuarie 2022). Doar 5,9% dintre cei chestionați declară că au încredere în Rusia (față de 18% în ianuarie 2022). Încrederea în instituțiile care organizează alegeri este de asemenea crucială pentru consolidarea unei democrații. Conform unui sondaj realizat tot de INSCOP, după finalizarea alegerilor prezidențiale (iunie 2025), 50,4% dintre români cred că alegerile prezidențiale au fost organizate corect, în timp ce 45,7% cred că au fost organizate mai degrabă incorect. Aceste rezultate indică un clivaj politic adânc, care se va menține la cote ridicate încă multă vreme. România pare o țară sfâșiată între cele două abordări politice: proeuropenism vs. suveranism-naționalist. În general, românii au încredere (foarte mare și mare) mai degrabă în instituțiile totalitare (armata și biserica), decât în instituțiile democratie (parlament, guvern, partide politice).

Identificarea factorilor care influențează încrederea este importantă în formularea unor măsuri eficiente pentru a spori nivelul acesteia. Stimularea încrederii poate fi realizată prin îmbunătățirea performanței macroeconomice și creșterea veniturilor, însă aceste aspecte de ordin financiar nu sunt suficiente. Un rol esențial îl joacă și integritatea instituțională, reflectată printr-o percepție redusă a corupției. În schimb, eșecul în combaterea corupției este corelat cu o scădere a nivelului de încredere. Reducerea tensiunilor din societate și combaterea marginalizării și excluziunii sociale pot juca un rol crucial în stoparea scăderii încrederii publice. Educația joacă un rol cheie la nivel individual: persoanele cu studii mai înalte tind să manifeste o încredere mai mare în instituțiile statului, inclusiv în cele europene. În țările în care populația are mai multă încredere în clasa politică, evaziunea fiscală este mai redusă. De asemenea, un grad crescut de încredere este favorabil pentru schimbare, reforme, politici și strategii majore, care vizează o nouă arhitectură instituțională a statului.

Ciprian Iftimoaei este conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Științe Politice și Administrative, Universitatea „Petre Andrei” din Iași

Publicitate și alte recomandări video