Despre patologiile clasei politice românești

În urmă cu un secol, Honoré de Balzac a scris o lucrare despre „Patologia vieții sociale” (fr. Pathologie de la vie sociale, 1833-1839), care conține trei eseuri „Tratat despre viața elegantă”, „Teoria mersului” și „Tratat despre excitantele moderne”. Încă de la primele preocupări literare, Balzac s-a aratat interesat de problemele societății timpului său. Așa cum individul poate suferi de anumite boli trupești și/sau sufletești, tot așa și societatea în care trăiește prezintă anumite suferințe sociale și/sau morale. În mod analog, starea societății în mijlocul căreia trăim – susține Balzac – ne influențează până la schimbarea nevoilor, a preferințelor, a obiceiurilor, a atitudinilor și a comportamentului.

Una dintre bolile de care suferă clasa politică românească (elitele politice) este autonomizarea și oligarhizarea în raport cu cetățenii pe care îi reprezintă în structurile politico-administrative deliberative (Parlament, Consilii Județene, Consilii Locale) sau în cele executive (Guvern, agenții guvernamentale, servicii deconcentrate ale ministerelor pe plan local). Tendința unei elite spre autonomizare și oligarhizare în raport cu masa (poporul) este oarecum normală din punct de vedere sociologic, decurge din statutul de minoritate conducătoare, dar este facilitată și de lipsa de participare a celor mulţi în afacerile publice (conducerea partidelor, guvernare, legiferare).

Chiar și într-o democrație semi-consolidată, cum este cazul României, cetățenii beneficiază de cadrul legal prin care pot participa la procesul de consultare în faza de elaborare a unei politici publice. Elitele politice nu pot fi responsabilizate față de votul cu care au fost învestite dacă asupra lor nu acționează un mecanism de feedback în legătură cu rezultatele politicilor publice. Dacă masele doresc să știe cum gândesc elitele despre problemele lor atunci trebuie să participe la jocul democratic prin luări de poziții publice: participarea la consultările publice (elaborarea legilor, referendumuri), prin prezenta la vot, prin activism civic și, inclusiv, prin proteste sau demonstrații.

Partidele politice reprezintă selectoratul predilect al elitelor politice. Selecția, recrutarea și promovarea în cadrul funcțiilor de conducere politică și/sau administrativă începe în cadrul organizațiilor de partid locale sau centrale. În România postcomunistă, partidele politice au devenit instituții care generează neîncredere în rândul cetățenilor. Pentru cele mai scăzute cote de încredere în barometrele de opinie publică, partidele concurează cu Parlamentul, instituţia fundamentală pentru orice stat democratic. Așa-numita democrație de partid este alterată prin intervenții netrasparente ale conducerii centrale de partid în cadrul organizațiilor locale, pentru impunerea unor favoriți sau clienți politici, sau prin căpușarea acestora de către adevărate familii, clici, cumetrii politice locale.

În relația cu masele (poporul), elitele politice au următoarele poziționări: elitism, populism, sau elitism democratic. De pe poziţia elitismului, masele sunt „tratate” ca mijloace de manevră politică şi electorală, predispuse la dezinformare, manipulare şi propagandă. Masele au un rol mai degrabă decorativ, fiind convocate cu ocazia alegerilor pentru a valida electoral elita guvernamentală. Populismul elitelor caută să câștige suportul maselor cu programe și discursuri în care poporul este glorificat. Într-o formulare plastică, Andrei Pleşu sintetizează ideea de populism al elitelor astfel: „Aşa-zisele elite explică «poporului» că el, poporul, e singura şi adevărata elită. Numai el contează. Numai voinţa lui trebuie respectată. În pasul doi, se dau asigurări poporului, nu numai că el este «elita», dar şi că «elita» e, de fapt, poporul; e expresia lui, slujitoarea lui, una cu el în tot şi în toate. «Noi suntem voi şi voi sunteţi noi!» – iată trişeria fondatoare a populismului”. Elitismul elitelor şi populismul elitelor politice sunt abordări care erodează în timp democrația. Referitor la acest aspect, Jacques Julliard constata că „suntem sub ameninţarea a două ulcere rivale, care se hrănesc unul dintr-altul: elitismul, adică democraţia fără popor şi populismul, adică poporul fără democraţie“. Elitele politice unite consensual în jurul valorilor democratice (elitismul democratic) reprezintă tipul dezirabil de relaţionare cu masele.

O altă boală socială de care suferă elitele politice autohtone este plutocrația (gr. ploutos – „avere” și kratos – „putere”). Indiferent de partidele din care fac parte sau de ideologiile pe care le îmbrățisează (conservatorism, creștin-democrație, liberalism, social-democrație, socialism, naționalism ș.a.m.d.), politicienii români/ membrii elitelor politice sunt în majoritatea cazurilor oameni bogați și extrem de bogați. Unii dintre aceștia au intrat în politică având averi consistente, pe când alții au obținut averi însemnate pe parcursul carierei politice. Bogăția elitelor politice din România postcomunistă contrastează cu nivelul de trai al celor pe care îi reprezintă în Parlament: 34,4% din populația României se află în risc de sărăcie sau excluziune socială (cf. Eurostat, 2022). În mod paradoxal, România ultimului deceniu (2012-2022) a beneficiat de creștere economică, dar a rămas una dintre cele mai sărace țări membre UE, cu cei mai mulți oameni bogați din regiune. Potrivit unui studiu realizat de Global Wealth Sizing Model al Knight Frank, România are aproape 91500 de milionari în dolari, adică persoane a căror avere depăşeşte pragul de 1 milion de dolari. Dintre aceştia, doar 2% sunt consideraţi foarte bogaţi, cu averi de peste 30 milioane de dolari fiecare. Mai exact, România are cei mai mulți oameni foarte bogați din regiune, în număr de 1828, peste nivelul din Polonia, o ţară mult mai dezvoltată socioeconomic, cu o populaţie dublă față de cea a țării nostre. În Cehia sunt circa 600, iar în Ungaria 235, mai arată studiul menționat.

Așa cum arată și declarațiile de avere afișate pe site-urile Parlamentului, Guvernului, agențiilor guvernamentale, autorităților locale, elitele politice românești sunt extrem de bogate în raport cu populația țării, aspect care nu este neapărat un rău în sine. Problema este modul adesea obscur, sulfuros, ilegal sau incorect în care sunt obținute averile politicienilor români. Afacerile cu statul prin favorizarea firmelor deținute de rude, prieteni, clienți politici și grupuri de interese economice netransparente stau la originea multor averi obținute din politică. De multe ori, politica românească pare o afacere de familie sau o afacere derulată de oligarhia de partid. Lideri politici hrăpărenți au confiscat filialele județene de partid pe care le administrează în beneficiul propriu. În funcție de rezultatele electorale obținute, acești lideri bat drumul Bucureștiului, acolo unde „se dă ora exactă”, pentru a obține bani/ fonduri/ programe de finanțare orientate mai degrabă spre rezolvarea problemelor de afaceri proprii, decât spre cele ale comunității pe care pretind că o reprezintă.

Consumul ostentativ despre care vorbea Thorstein Veblen în Teoria clasei de lux însoțește comportamentul plutocratic și cleptocratic al clasei politice românești. La reuniunile de partid (congrese, comitete sau ședințe), liderii politici se afișează în mașini luxoase, cu ținute epatante, cu accesorii vestimentare de lux (bijuterii, ceasuri exclusiviste, telefoane scumpe) care sunt purtate ostentativ, anume parcă pentru a certifica statutul pe care îl dețin la vârful sistemului de putere. Clientelismul și nepotismul în promovarea în funcțiile publice, transformarea administrației publice într-un rezervor de recompense pentru clientela politică (rude, prieteni, apropiați din grupurile de influență) și corupția la toate nivelele completează tabloul patologiei sociale a clasei politice românești.

Notă: acest articol este o formă revizuită și adăugită a subcapitolului „Sociopatologiile elitei politice românești” din Ciprian Iftimoaei, Sociologia elitelor. Abordări clasice și contemporane, Editura Institutul European, Iași, 2023, pp. 262-270.

Ciprian Iftimoaei este conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Științe Politice și Administrative, Universitatea „Petre Andrei” din Iași

Publicitate și alte recomandări video