anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

vineri, 30.09.2022

Despre război şi liceul militar

GALERIE
radu parpauta
  • radu parpauta
- +

Eram în clasa a 8-a, când în clasa noastră a venit un maior. Nu-i mai ţin minte numele, probabil că nici nu i l-am cunoscut. Umbla prin şcoli şi recruta elevi pentru a da examen la liceul militar din Câmpulung Moldovenesc. 

Elevii pe care-i desemna el, adică cei care aveau la terminarea celor opt clase medie peste nouă, mergeau la Centrul Militar, de unde plecam la Câmpulung însoţiţi de acel maior. Îl ţin minte şi acum - un tip burtos, cu o figură cuminţică, de familist, ceva genul Buzz, personajul disneyan. Încălatul a mâncat ca un spart în tren: telemea, roşii şi ce mai încape.

Clădirile internatului din Câmpulung întruchipau un E şi un B adică Emil Bodnăraş, un mare politruc pe vremea aceea, de fel de prin zona aceea. Cei de azi nu-l mai ştiu decât, eventual, de prin cărţi. În primii ani al lui Ceauşescu, era şi Bodnăraş printre primii din C.C. Pe urmă a dispărut. A murit cu moaca lui parcă cusută cu papiotă de aţă. Oricum, nu prea mă interesa. Mai degrabă eram atras de Dumitrache, de Lucescu, de Doina Badea sau de Constantin Drăghici - modelele mele de atunci. E drept, şi de Eminescu sau Creangă.

Maiorul, aveam să aflu după aceea că era pensionar, cu mustaţă cenuşie sub nas şi moacă de rozător cu dinţi gălbejiţi de la fumat. A spus că din clasa noastră numai eu am media necesară ca să dau examen la liceul militar (cred că peste 9). Ar mai fi nişte fete cu media asta, dar cum fetele... şi aici a făcut o glumă porcoasă despre fete, dar noi, kinderii, n-am înţeles-o. Numai vreo doi profesori au râs, iar profesoarele au zâmbit jenate.

Apoi maiorul acela cu gluma lui cătănească de care se ruşinau doamnele profesoare, dar râdeau mânzeşte profesorii de se prăpădeau, a venit la noi acasă, ca să vorbească cu tata. Au băut câte-un pahar de vin (în fine, vor fi fost mai multe) şi apoi maiorul a pornit pe două cărări spre casă. Tata s-a arătat foarte încântat de această ofertă. El, tata, fusese la şcoala militară din Făgăraş. Apoi, când a început războiul, elevii de acolo erau ameninţaţi să fie trimişi în linia întâia. Tata a fugit împreună cu alţi colegi şi a venit pe jos de la Făgăraş la Iaşi. Unde se putea duce un băiat de 16 ani? Bineînţeles, la mama şi la tatăl lui. A stat ascuns o vreme prin livada de cireşi din spatele casei (i-am prins şi eu finalul, până când nişte deştepţi până la genunchiul broaştei de la CAP au hotărât că trebuie să scoată livada şi să pună grâu în loc, asta pe vârful dealului) şi mânca gorgoaze.

Pe urmă fratele lui mai mare, nenea Jorjică (Gheorghe), care avea studii superioare - era contabil - şi fusese făcut ofiţer, a trimis o scrisoare acasă, în care transmitea un mesaj bunelului (bunicului): „Vedeţi, aveţi grijă de Jănică (tata) şi trimiteţi-l pe front. Să vină la mine să vedem ce putem face. Că, altfel, îl prind repede, îl condamnă în 24 de ore şi în alte 24 de ore îl împuşcă ca dezertor.” Cu frica în oase, căci cu războiul nu era de glumit, tata a mers pe ascuns la nenea Jorjică, iar acesta a vorbit cu nişte ofiţeri superiori, i-au întocmit (măsluit) actele şi l-au trimis pe front.

Tata a făcut tot războiul: de lângă Iaşi până la Odesa şi apoi până a ajuns în Munţii Tatra. Acolo l-a prins sfârşitul războiului. Fusese făcut sergent. Tot acolo a uitat o ladă cu muniţie şi ofiţerii l-au silit să care lada aceea iarna, prin noroaiele tranşeelor, de la o cotă la alta, mai sus. Faptul că mi-a povestit de câteva ori întâmplarea asta mă face să cred că tare i-a fost greu şi, bănuiesc eu, s-a simţit umilit. A avut un subordonat din Tomeşti, satul nostru. Lumea din sat îi zicea Cerbu. Era un afemeiat ce nu s-a mai pomenit! O ţigancă din Ungaria s-a ţinut de el până-n Tatra. La bătrâneţe, prin anii 70-80, şi-a lăsat ţiganca, una slabă ca o toacă şi cu nişte ochelari cu multe dioptrii, în sat îi spunea Oarba, şi a trăit cu una tânără şi cam ţicnită într-un bordei pe care-l făcuseră pe deal.

Nu mai vorbesc că tata era însurat de-acum, cu copii, cu pământ de lucrat, dar ruşii l-au chemat la concentrări până prin 58. Al naibii se mai temeau tovarăşii ruşi c-o să vină americanii! Din păcate - degeaba. Mai sunt şi alte poveşti cu tata militar, pe care le ştiu din copilărie, dar... altădată. După 62 (datele pe care notez aici sunt aproximative, nu le mai ţin minte) s-a terminat cu „concentrările”, dar i-au luat (mă rog, a dat singur, dar silit) cele trei hectare de pământ pe care le primiseră de la părinţi, bunicii mei, la colhoz. Pe lângă acestea i-au luat şi treizeci de ari pe care îi cumpăraseră mama şi tata. Cu greu, cu „cotele ”de după război, cu porcul pe care trebuiau să-l dea la stat etc. Că ei aveau de gând să se pună pe gospodărie. Dar a venit colhozul. Aşa i-a zis tata mereu - „colhoz”, denumire rusească, cum se ştie, în ciuda denumirilor care s-au tot schimbat, boite în spiritul naţionalismului-comunist ceauşist.

De aceea, cum spun, tata era foarte încântat că eu merg la liceul militar. Îi călcam pe urme, cum s-ar zice. Şi, culmea culmilor - am reuşit la examenul de la liceul... îi spunea „Ştefan cel Mare”, dar, deşi îşi luaseră în cârcă numele măreţului Ştefan, nu mi l-a făcut mai drag. De liceu vorbesc, nu de marele voievod. Tata era în înaltul cerului, mândru nevoie mare, uneori se fălea la consăteni. Şi eu ar fi trebuit să fiu - dar nu eram, cum am să vă spun. Iată câteva vorbe-n „colţuri şi rotunde”, cum a zis marele prozator Nicolae Velea, azi aproape uitat, despre viaţa la liceul militar, deşi au trecut ceva anişori de atunci. Dar despre acestea voi scrie în articolul de miercurea viitoare.

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

De ce câştigă extrema dreaptă

Pavel LUCESCU

De ce câştigă extrema dreaptă

Tot mai mulţi din aşa-zisa lume civilizată strigă tot mai strident că vor o schimbare. Deocamdată nici ei nu ştiu cum şi către ce. Dar, ca de atâtea ori în istorie, se vor găsi mereu politicieni care vor ştii să călărească valul şi să ne vândă cu succes o nouă rundă de iluzii.

opinii

Cu ochii larg închişi

Alexandru CĂLINESCU

Cu ochii larg închişi

Unele evenimente din ultima vreme, mai ales aşa-zisele „referendumuri” organizate de ruşi în terioriile ocupate, m-au făcut să-mi reamintesc de un text pe care l-am publicat în urmă cu nouăsprezece ani. Îl reiau aici, în ideea că el va arăta, o dată în plus, că liderul de la Kremlin este, în tot ce face, de o nesmintită şi sinistră consecvenţă.

De la oraşul creativ, la cel al creatorilor (I)

George PLEȘU

De la oraşul creativ, la cel al creatorilor (I)

Săptămâna trecută a fost lansată, fără prea mare tam-tam mediatic, dar cu reacţii bune în online, platforma orasulcreatorilor.com. În spatele ei sunt oameni din echipa care a realizat logo-ul Iaşului, care de data aceasta au invitat pentru consultări mai largi o serie de tineri implicaţi în industriile creative locale, în timp ce site-ul era încă în perioada de teste.

Ego-grafii. Emil Brumaru (I)

Codrin Liviu CUȚITARU

Ego-grafii. Emil Brumaru (I)

Emil Brumaru era, în subsidiar, aidoma tuturor scriitorilor adevăraţi, fiinţa cea mai delicată cu putinţă - aproape fragilă, aş îndrăzni să observ - care-şi disimula, în identitatea (construită) de rebel al culturii, propriile temeri şi inhibiţii în faţa „infernului” din celălalt.

pulspulspuls

Aripa fără scrupule a partidoiului local tocmai dă atacul la un proiect de milioane de iepuroi!!

Aripa fără scrupule a partidoiului local tocmai dă atacul la un proiect de milioane de iepuroi!!

Iată, dacă mai era nevoie, stimaţi telespectatori, dovada că şi în politichie este valabilă vorba aia că aşchia nu sare departe de trunchi şi unde altundeva puteam vedea mai bine o asemenea confirmare decât în familia fostului deputat Rachetă Patriot, hahalera universitară care a făcut de râs oraşul în ţară şi nu numai cu iniţiativa legii privind pensiile speciale, dar mai ales prin nenumăratele declaraţii şovine, patriotarde şi pompoase de tip vadimist. 

Caricatura zilei

Zbor anulat

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.