Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Despre război şi liceul militar

GALERIE
radu parpauta
  • radu parpauta
- +

Eram în clasa a 8-a, când în clasa noastră a venit un maior. Nu-i mai ţin minte numele, probabil că nici nu i l-am cunoscut. Umbla prin şcoli şi recruta elevi pentru a da examen la liceul militar din Câmpulung Moldovenesc. 

Elevii pe care-i desemna el, adică cei care aveau la terminarea celor opt clase medie peste nouă, mergeau la Centrul Militar, de unde plecam la Câmpulung însoţiţi de acel maior. Îl ţin minte şi acum - un tip burtos, cu o figură cuminţică, de familist, ceva genul Buzz, personajul disneyan. Încălatul a mâncat ca un spart în tren: telemea, roşii şi ce mai încape.

Clădirile internatului din Câmpulung întruchipau un E şi un B adică Emil Bodnăraş, un mare politruc pe vremea aceea, de fel de prin zona aceea. Cei de azi nu-l mai ştiu decât, eventual, de prin cărţi. În primii ani al lui Ceauşescu, era şi Bodnăraş printre primii din C.C. Pe urmă a dispărut. A murit cu moaca lui parcă cusută cu papiotă de aţă. Oricum, nu prea mă interesa. Mai degrabă eram atras de Dumitrache, de Lucescu, de Doina Badea sau de Constantin Drăghici - modelele mele de atunci. E drept, şi de Eminescu sau Creangă.

Maiorul, aveam să aflu după aceea că era pensionar, cu mustaţă cenuşie sub nas şi moacă de rozător cu dinţi gălbejiţi de la fumat. A spus că din clasa noastră numai eu am media necesară ca să dau examen la liceul militar (cred că peste 9). Ar mai fi nişte fete cu media asta, dar cum fetele... şi aici a făcut o glumă porcoasă despre fete, dar noi, kinderii, n-am înţeles-o. Numai vreo doi profesori au râs, iar profesoarele au zâmbit jenate.

Apoi maiorul acela cu gluma lui cătănească de care se ruşinau doamnele profesoare, dar râdeau mânzeşte profesorii de se prăpădeau, a venit la noi acasă, ca să vorbească cu tata. Au băut câte-un pahar de vin (în fine, vor fi fost mai multe) şi apoi maiorul a pornit pe două cărări spre casă. Tata s-a arătat foarte încântat de această ofertă. El, tata, fusese la şcoala militară din Făgăraş. Apoi, când a început războiul, elevii de acolo erau ameninţaţi să fie trimişi în linia întâia. Tata a fugit împreună cu alţi colegi şi a venit pe jos de la Făgăraş la Iaşi. Unde se putea duce un băiat de 16 ani? Bineînţeles, la mama şi la tatăl lui. A stat ascuns o vreme prin livada de cireşi din spatele casei (i-am prins şi eu finalul, până când nişte deştepţi până la genunchiul broaştei de la CAP au hotărât că trebuie să scoată livada şi să pună grâu în loc, asta pe vârful dealului) şi mânca gorgoaze.

Pe urmă fratele lui mai mare, nenea Jorjică (Gheorghe), care avea studii superioare - era contabil - şi fusese făcut ofiţer, a trimis o scrisoare acasă, în care transmitea un mesaj bunelului (bunicului): „Vedeţi, aveţi grijă de Jănică (tata) şi trimiteţi-l pe front. Să vină la mine să vedem ce putem face. Că, altfel, îl prind repede, îl condamnă în 24 de ore şi în alte 24 de ore îl împuşcă ca dezertor.” Cu frica în oase, căci cu războiul nu era de glumit, tata a mers pe ascuns la nenea Jorjică, iar acesta a vorbit cu nişte ofiţeri superiori, i-au întocmit (măsluit) actele şi l-au trimis pe front.

Tata a făcut tot războiul: de lângă Iaşi până la Odesa şi apoi până a ajuns în Munţii Tatra. Acolo l-a prins sfârşitul războiului. Fusese făcut sergent. Tot acolo a uitat o ladă cu muniţie şi ofiţerii l-au silit să care lada aceea iarna, prin noroaiele tranşeelor, de la o cotă la alta, mai sus. Faptul că mi-a povestit de câteva ori întâmplarea asta mă face să cred că tare i-a fost greu şi, bănuiesc eu, s-a simţit umilit. A avut un subordonat din Tomeşti, satul nostru. Lumea din sat îi zicea Cerbu. Era un afemeiat ce nu s-a mai pomenit! O ţigancă din Ungaria s-a ţinut de el până-n Tatra. La bătrâneţe, prin anii 70-80, şi-a lăsat ţiganca, una slabă ca o toacă şi cu nişte ochelari cu multe dioptrii, în sat îi spunea Oarba, şi a trăit cu una tânără şi cam ţicnită într-un bordei pe care-l făcuseră pe deal.

Nu mai vorbesc că tata era însurat de-acum, cu copii, cu pământ de lucrat, dar ruşii l-au chemat la concentrări până prin 58. Al naibii se mai temeau tovarăşii ruşi c-o să vină americanii! Din păcate - degeaba. Mai sunt şi alte poveşti cu tata militar, pe care le ştiu din copilărie, dar... altădată. După 62 (datele pe care notez aici sunt aproximative, nu le mai ţin minte) s-a terminat cu „concentrările”, dar i-au luat (mă rog, a dat singur, dar silit) cele trei hectare de pământ pe care le primiseră de la părinţi, bunicii mei, la colhoz. Pe lângă acestea i-au luat şi treizeci de ari pe care îi cumpăraseră mama şi tata. Cu greu, cu „cotele ”de după război, cu porcul pe care trebuiau să-l dea la stat etc. Că ei aveau de gând să se pună pe gospodărie. Dar a venit colhozul. Aşa i-a zis tata mereu - „colhoz”, denumire rusească, cum se ştie, în ciuda denumirilor care s-au tot schimbat, boite în spiritul naţionalismului-comunist ceauşist.

De aceea, cum spun, tata era foarte încântat că eu merg la liceul militar. Îi călcam pe urme, cum s-ar zice. Şi, culmea culmilor - am reuşit la examenul de la liceul... îi spunea „Ştefan cel Mare”, dar, deşi îşi luaseră în cârcă numele măreţului Ştefan, nu mi l-a făcut mai drag. De liceu vorbesc, nu de marele voievod. Tata era în înaltul cerului, mândru nevoie mare, uneori se fălea la consăteni. Şi eu ar fi trebuit să fiu - dar nu eram, cum am să vă spun. Iată câteva vorbe-n „colţuri şi rotunde”, cum a zis marele prozator Nicolae Velea, azi aproape uitat, despre viaţa la liceul militar, deşi au trecut ceva anişori de atunci. Dar despre acestea voi scrie în articolul de miercurea viitoare.

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri