Conform dicţionarului explicativ al limbii române termenul de risc provine din limba franceză şi semnifică un „pericol eventual, mai mult sau mai puţin previzibil, o primejdie” [Noul dicţionar explicativ al limbii române, Editura Litera Internaţional, 2002]. Unii autori [Moosa, I. (2007) Operational risk management, Palgrave Macmillan] consideră că termenul de risc îşi are originea în latinescul risicum sau în cuvântul arab risq. Latinescul risicum implică un eveniment nefavorabil care ţi se poate întâmpla, în vreme ce cuvântul arab risq are o conotaţie pozitivă, semnificând orice îi este dat unei persoane (de Dumnezeu) şi din care această persoană poate obţine un profit sau o satisfacţie. Cuvântul grecesc κίνδυνος, derivat din cuvântul arab risq, se referă la şansa de a obţine un rezultat dintr-o situaţie care implică posibilitatea de a obţine ceva bun sau ceva rău.

Riscul este privit ca un fenomen care provine din circumstanţe pentru care decidentul este în măsură să identifice evoluţii/ evenimente posibile şi chiar probabilitatea realizării acestora, fără a fi însă în măsură să precizeze cu exactitate care dintre aceste evenimente se va produce efectiv [Cocriş, V, Andrieş, A.M. (2010) Managementul riscurilor şi al performanţelor bancare, Editura Wolters Kluwer]. Se poate spune deci că riscul provine din imposibilitatea de a aprecia cu o anumită acurateţe care este evenimentul posibil, identificat ca atare de decident, care se va materializa efectiv şi va determina un anumit nivel al riscului. Chiar dacă probabilitatea estimată pentru materializarea efectivă a unui anumit factor generator de risc este ridicată, decidentul nu poate fi sigur dacă acel eveniment este cel care se va întâmpla cu certitudine şi nu un altul. Este posibil chiar să se producă un fenomen a cărui probabilitate era apreciată la un nivel redus sau chiar un eveniment neprevăzut.

Astfel, riscul îşi are originea în incertitudine, incertitudine privită ca abatere de la rezultatul anticipat. Incertitudinea poate fi clasificată în două categorii [Schroeck, G. (2002) Risk management and value creation in financial institutions, John Wiley & Sons]: a) Incertitudine generală - necunoaşterea totală a posibilelor rezultate şi care determină imposibilitatea de a lua decizii raţionale şi de a cuantifica rezultatul potenţial; sau b) Incertitudine specifică - pot fi atribuite probabilităţi obiective sau măcar subiective rezultatelor posibile, fapt care permite cuantificarea rezultatului potenţial. Termenul de risc este folosit, de obicei, în legătură cu o incertitudine specifică, deoarece statistica ne permite să cuantificăm această incertitudine prin intermediul unor măsuri specifice, precum abaterile de la medie. Abaterile în jurul mediei se calculează de cele mai multe ori cu ajutorul indicatorilor varianţa (dispersia) şi deviaţia standard (abaterea medie pătratică), care în domeniul financiar poartă denumirea de volatilitate deoarece există abateri pozitive şi negative de la medie. În general, dar mai ales în domeniul financiar, riscul se referă numai la abaterile negative de la rezultatul aşteptat sau dorit şi este asociat cu posibilitatea de a înregistra o pierdere, în timp ce abaterile pozitive sunt considerate a fi oportunităţi. Mai mult, abordările teoretice fac distincţie între riscul pur şi riscul speculativ. Riscul pur se limitează doar la posibilitatea unui pericol/pierderi, precum pagubele potenţiale ale unor calamităţi naturale sau riscul de deces din cauza unui virus. Riscul speculativ se referă atât la pierdere, cât şi la posibilitatea unui câştig şi este specific mediului economic şi financiar, dar şi jocurilor de noroc.

Instituţiile financiare, asemenea oricăror societăţi comerciale, se pot confrunta cu numeroase riscuri, care pot sau nu pot fi controlate, dar care afectează situaţia financiară şi profiturile viitoare ale acestora. Riscul financiar poate fi definit ca un fenomen care apare pe parcursul derulării operaţiunilor financiare şi care provoacă efecte negative asupra activităţilor respective prin deteriorarea calităţii activelor, diminuarea profitului sau chiar înregistrarea de pierderi, ce afectează funcţionalitatea instituţiilor financiare. Pentru a înţelege mai bine conceptul de risc financiar, este util să facem distincţia dintre pierderile aşteptate (care reprezintă valoarea medie a pierderilor anticipate pentru un anumit interval de timp) şi pierderile neaşteptate (care se referă la gradul de incertitudine cu privire la rezultatele viitoare). Riscurile financiare sunt o sursă de cheltuieli neprevăzute, iar problema gestiunii riscurilor prin implementarea unor programe adecvate are o importanţă deosebită pentru performanţa şi stabilitatea unei instituţii. Astfel, atât referitor la riscurile financiare, cât şi la alte categorii de riscuri se aplică principiul statutat de H. James Harrington: „Dacă nu poţi măsura ceva, nu-l poţi înţelege; dacă nu-l poţi înţelege, nu-l poţi controla; dacă nu-l poţi controla, nu-l poţi îmbunătăţi.”

Alin Andrieş este profesor universitar doctor la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi