Despre şcoală: câteva rapide rememorări
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco
agri.shop

vineri, 07.05.2021

Despre şcoală: câteva rapide rememorări

GALERIE
alexandru calinescu
  • alexandru calinescu
- +

Fiecare dintre noi are propria lui poveste, a face generalizări pornind de la un destin anume e lipsit de sens. Refrenul „era mai bine înainte” este, şi în ce priveşte şcoala, artificial şi neproductiv.

Una din ideile (ca să nu zic unul din miturile) care s-a impus de ceva vreme şi care continuă să circule cu tenacitate este excelenţa şcolii din perioada comunistă, în contrast flagrant cu degringolada şcolii în ultimele trei decenii. Chiar în urmă cu câteva zile, cineva aducea un omagiu fierbinte şcolii din comunism (şi nu numai şcolii, ci şi tuturor lucrurilor minunate care se întâmplau atunci, pe plan economic şi social); el dădea exemplul oraşului Oneşti şi îşi ilustra spusele cu numele a trei personalităţi locale a căror reuşită profesională ar fi consecinţa condiţiilor oferite de şcoala comunistă: Nadia Comăneci, Loredana Grozea şi Daniel Dineş, întreprinzătorul cu o ascensiune fulgurantă, firma lui impunându-se acum în topurile mondiale. De fapt, în articolul respectiv este exploatată o declaraţie (cam confuză, în realitate) a lui Dineş, care spunea că „suntem produsul şcolii comuniste”; luaţi cum vreţi această afirmaţie, dar să ţinem cont şi de faptul că Dineş a stat, după 2000, cinci ani în SUA, ceea ce nu poate să nu fie în legătură cu succesele lui ulterioare. Discuţia e complicată şi nu am cum să tranşez eu lucrurile aici (nici nu m-aş aventura să încerc asta). Mai ales în zona umanistă se poate vorbi astăzi de o criză a învăţământului, cauzele sunt însă multiple şi a da vina pe „capitalism” e o aberaţie. Idealizarea şcolii de odinioară se înscrie printre temele preferate ale „nostalgicilor” care regretă, din diferite motive, regimul comunist. În fapt, după 1947, învăţământul a trecut prin mai multe etape. Mai întâi, au fost eliminate brutal rămăşiţele reacţionare „burghezo-moşiereşti”, s-a limitat accesul la învăţământul superior al tinerilor cu „origini nesănătoase” (practică prelungită până la începutul anilor ’60), s-au creat fel de fel de structuri, printre care şi „facultăţile muncitoreşti”, menite să dea naştere unei noi intelectualităţi. Această primă etapă a fost sinistră. S-a încercat apoi, treptat, intrarea într-o anume normalitate după care, în anii ’60, şcoala îşi regăseşte menirea, se reintroduc limbile străine, este reabilitată meritocraţia. În acelaşi timp, însă, decalajul dintre sat şi oraş e foarte mare, a fi profesor la ţară era, cel mai adesea, un calvar. Existau, în fine, licee foarte bune, licee de elită, alături de altele unde exigenţele erau minime. Şi, să nu uităm, practica meditaţiilor particulare era curentă.

Am fost eu însumi, în Iaşi, elev la un liceu considerat de elită, liceul „Negruzzi”, care avea în plus o strălucită istorie în spate. Dat devreme la şcoală, am terminat cele 11 clase în 1962, iar la 17 ani neîmpliniţi eram student. Pe vremea aceea „Negruzzi” încă era un liceu exclusiv de băieţi, mulţi elevi locuiau la cămin, existau - nu numai la noi în şcoală, desigur - rigori ce par astăzi absurde: tunsul zero (exceptând ultima clasă), uniforma obligatorie, numărul cusut pe braţul stâng. Amintirile mele sunt amestecate. În clasele V-VII, îndeosebi la materiile importante - româna, matematica, istorie - s-au succedat o mulţime de profesori. Nu ştiu care era cauza acestei fluctuaţii, dar, cu siguranţă, avea un impact negativ asupra elevilor. La română, în clasa a şasea cred, un profesor a fost pentru mine un adevărat coşmar: mereu agitat, agresiv, ne ţinea după terminarea orelor pentru „fixarea cunoştinţelor” şi ajungeam acasă cu dureri de cap. Situaţia nu s-a schimbat foarte mult în cursul superior: acelaşi du-te-vino la materii importante, nu o dată cu soluţii, în chip evident, improvizate. În acei ani trei profesori de română făceau faima liceului: Mihai Constandache, Ioan Manolache şi Lucia Pop. L-am avut profesor numai pe dl Constandache şi asta doar în clasa a XI-a: sobru, sever, prefera cursul magistral şi angaja rareori un dialog cu elevii. La matematică era celebru profesorul Colibaba, pe care tot aşa, l-am avut într-un singur an. Fiindcă ultimele două clase le-am făcut la „secţia umană”, cum se spunea pe atunci, nu prea mă omoram cu matematica, deşi geometria îmi plăcea. La istorie, tot un singur an (ca un făcut!), ne-a predat admirabila doamnă Olga Diaconu, care ulterior a plecat la Oltea unde a fost un adevărat reper. Am avut şansa să fac latină, dar la engleză era un profesor catastrofal care stâlcea până şi pronunţia unor cuvinte uzuale. Să adaug că manualele de literatură şi de istorie erau puternic ideologizate, cu accent pus pe „critica orânduirii burghezo-moşiereşti” şi pe „lupta de clasă”. Una peste alta, la cele două examene importante, cel de treaptă şi bacalaureatul, am învăţat în draci, deşi altfel, cu deosebire în clasele mari, am fost destul de „boem”.

Aş putea, aşadar, să spun şi eu că sunt un produs al şcolii comuniste (chiar dacă n-am celebritatea Loredanei Grozea)? Şi da, şi nu. Da, fiindcă am făcut liceul într-o anumită perioadă, în anumite condiţii, am trecut printr-o serie de etape obligatorii. Nu, deoarece m-au format cel puţin în aceeaşi măsură lecturile, cărţile pe care am avut şansa să le am în casă, mediul familial graţie căruia am fost opac la îndoctrinare. Fiecare dintre noi are propria lui poveste, a face generalizări pornind de la un destin anume e lipsit de sens. Refrenul „era mai bine înainte” este, şi în ce priveşte şcoala, artificial şi neproductiv.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor    

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cu primarul Mihai Chirica la Zoiosu’

Toni HRIŢAC

Cu primarul Mihai Chirica la Zoiosu’

Primarul foloseşte resursele patrimoniale şi juridice ale primăriei ca să-şi gestioneze destinul politic.

Filmuletul zilei

opinii

Dezastru de sărbători

Alexandru CĂLINESCU

Dezastru de sărbători

Să nu ne amăgim cu gândul că lumea, în special tinerii, nu se mai uită la televizor. România TV are audienţă la un segment deloc neglijabil din populaţie, sensibil la „patriotism” şi la grija pentru „nevoile românilor”. Direct sau insidios, postul exercită o influenţă nefastă, cu consecinţe pe termen lung.

Marte

Neculai SEGHEDIN

Marte

Aşa cum românii au aşteptat în zadar sosirea americanilor (au venit, ce-i drept, dar cam târziu!), aşa şi pământenii au aşteptat invazia marţienilor până când s-au plictisit şi atunci au trimis ei diverşi emisari către planeta vecină.

De ce romanul? (I)

Nicolae CREŢU

De ce romanul? (I)

A trecut de mult vremea întrebării simptomatic reluate pe atunci „De ce nu avem roman?”. În zilele noastre mai că-ţi vine să (te) întrebi, în faţa producţiei de titluri, altceva: dar oare chiar avem atât de mulţi romancieri? Asta, înainte de a-i citi? După lectură, schimbând ceea ce e de schimbat: oare cum s-o fi explicând iluzia atâtor „romancieri” despre ceea ce scriu ai? Pentru că, la drept vorbind, proporţia de autentice romane din „avalanşa” editorială readuce percepţia realităţii la adevărata şi onesta ei măsură.

pulspulspuls

Mărirea şi decăderea lui Mihăiţă vodă Chirica: cine i-a tras scatoalca ce l-a dat jos de pe cal?

Mărirea şi decăderea lui Mihăiţă vodă Chirica: cine i-a tras scatoalca ce l-a dat jos de pe cal?

Una bucăţică de analiză politico-mondenă de Bahlui pe ziua de azi, stimaţi telespectatori, dacă tot e ziua Izvorului Tămăduirii, sărbătoare cu cruce roşie.

Caricatura zilei

Două măști

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.