Despre statutul femeii în comunism și urmările sale

Vineri, 13 martie 2026, am participat în calitate de prezentator la lansarea volumului Statutul femeii în România comunistă. Politici publice și viață privată, reeditat la Editura Polis Books, coordonatoare lect. univ. dr. Alina-Mery Hurubean de la Universitatea „Petre Andrei” (UPA) din Iași, împreună cu Cătălina Mihalache, cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” al Academiei Române-Filiala Iaşi. În cadrul aceluiași eveniment organizat de UPA, a fost lansat și volumul Feminin – Masculin. Povestiri de carieră – viață, având aceeași coordonare, prezentat de Cătălina-Daniela Răducu, cercetătoare la Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gheorghe Zane”, Filiala Iaşi a Academiei Române. Ambele volume pot fi citite/consultate în format online pe site-ul editurii ieșene Polis Books.

Ideea centrală a volumului Statutul femeii în România comunistă este că emanciparea femeii în comunism a avut un caracter ambiguu și contradictoriu. Deși regimul comunist a promovat formal egalitatea dintre femei și bărbați prin acces egal la educație, participarea pe piața muncii și reprezentare politică. Cu toate acestea, aceste politici au fost motivate în mare parte de nevoile economice și ideologice ale regimului, nu de dorința reală de a îmbunătăți statutul femeilor. În acest sens, femeile au fost utilizate ca resursă de muncă în procesele de industrializare și ca instrument propagandistic pentru legitimarea sistemului politic.

Volumul este structurat în trei mari direcții tematice. Prima analizează discursul oficial despre emanciparea femeii și politicile egalității de gen, evidențiind caracterul lor formal. Regimul comunist a promovat mai degrabă „egalitatea de tratament” decât „egalitatea de șanse”, ceea ce a dus la perpetuarea unor inegalități structurale. Femeile au fost integrate masiv în muncă salariată, dar au continuat să suporte responsabilitatea majoră pentru munca domestică, generând fenomenul „dublei zile de muncă”.

A doua direcție tematică examinează politicile familiale și demografice ale regimului Ceaușescu. În acest sens, cartea tratează politica pronatalistă instituită în România comunistă, în special după Decretul nr. 770 din 1966. Așa-numitul „decret anti-avort” a reprezentat unul dintre cele mai radicale exemple de intervenție a statului în viața privată și reproductivă a populației, aviz nostalgicilor după comunism! Această politică publică promovată de regimul Ceaușescu a avut consecințe profunde asupra statutului femeii. Statul a intervenit direct în viața privată, controlând reproducerea și promovând un narativ potrivit căruia maternitatea era prezentată drept datorie patriotică. Această politică pro-natalistă a avut consecințe sociale extrem de grave privind situația femeilor: creșterea mortalității materne, avorturi clandestine și o presiune constantă asupra femeilor de a îndeplini simultan rolurile de muncitoare, mame și gospodine.

În acest context, evoc o amintire din copilăria mea, când mergeam cu ghiozdanul în spate de la școală la serviciul mamei mele – Întreprinderea de încălțăminte Hușana – pentru a rezolva temele sub îndrumarea sa. După ce scăpam de calvarul temelor în Laboratorul de încercări fizico-mecanice, hălăduiam prin întreprindere. O dată, neastâmpărat cum eram, am nimerit în cabinetul medical al întreprinderii. Mama m-a căutat disperată, nu erau telefoane mobile – precizare pentru cititorii mai tineri, și, într-un final, m-a găsit lângă masa ginecologică din cabinet examinând un instrument medical: speculul vaginal sau speculum, cum i se mai spune. Cu seriozitatea maternă de care era capabilă, mama mi-a explicat că acest instrument este utilizat pentru examinarea ginecologică a femeilor și monitorizarea sarcinii.

Atunci, n-am înțeles de ce femeile erau controlate ginecologic chiar la locul de muncă. Mai târziu, am aflat că femeile depistate ca fiind însărcinate erau atent monitorizate de autoritățile medicale, în colaborare cu Miliția și Securitatea, pentru ca nu cumva să recurgă la întreruperi clandestine de sarcină, să nu afecteze politica pro-natalistă. Chiar și fetele de liceu erau controlate ginecologic, am aflat de la doamnele care au trecut prin experiența acelei epoci. Dictatorul Nicolae Ceaușescu considera că natalitatea scăzută reprezintă o problemă strategică pentru dezvoltarea economică a țării. Industrializarea accelerată necesita forță de muncă numeroasă, iar creșterea populației era percepută ca un indicator al vitalității națiunii.

Revenind la volumul coordonat de colega Alina-Mery Hurubean, cea de-a treia parte abordează construcția discursivă și identitară a femeii, analizând modul în care propaganda, presa și memoria socială au modelat reprezentările feminității. Sunt discutate și modele simbolice ale femeii în comunism (precum Ana Pauker sau Elena Ceaușescu), precum și strategiile individuale prin care femeile au negociat sau au rezistat presiunilor ideologice ale regimului.

Concluzia generală a volumului este că politicile comuniste privind femeile au produs o emancipare distorsionată, caracterizată prin egalitarism formal și menținerea unor structuri patriarhale atât în viața privată, cât și în cea publică. Această moștenire a influențat relațiile de gen și în perioada postcomunistă, unde persistă asimetrii structurale între femei și bărbați. Prin urmare, analiza istorică a statutului femeii în comunism este esențială pentru înțelegerea dinamicilor actuale ale egalității de gen în societatea românească.

Tranziția de la regimul comunist la societatea postcomunistă a reprezentat nu doar o schimbare politică și economică majoră, ci și o reconfigurare profundă a relațiilor de gen și a statutului femeii în societatea românească. Dacă în perioada comunistă emanciparea femeii a fost promovată oficial ca parte a ideologiei comuniste/egalitariste, în realitate aceasta a fost marcată de un caracter ambivalent: pe de o parte, integrarea masivă a femeilor în educație și în piața muncii, iar pe de altă parte menținerea unor structuri patriarhale persistente în sfera vieții private și controlul strict al statului asupra reproducerii și familiei.

La momentul prăbușirii regimului comunist (decembrie 1989), femeile din România se aflau într-o situație complicată. Pe de o parte, femeile beneficiau de anumite forme de participare socială și profesională, iar pe de altă parte, erau lipsite de autonomia și libertatea de decizie asupra propriei vieți. Ideologia egalitaristă a regimului comunist încuraja implicarea femeilor în structurile politice ale Partidului Comunist din România, dar punea un control strict asupra vieții private a acestora.

După 1989, democratizarea politică și tranziția către economia de piață au modificat cadrul instituțional și normativ al relațiilor de gen. Fundamentul acestora se baza pe principii precum libertatea individuală, egalitatea de șanse și protecția drepturilor fundamentale. În același timp însă, retragerea statului din anumite domenii ale protecției sociale și transformările economice ulterioare au generat noi vulnerabilități pentru femei, în special pe piața muncii și în concilierea vieții profesionale cu cea familială.

În prezent, femeile s-au emancipat, sunt într-un număr mai mare ca bărbații în cadrul învățământului superior, distanța dintre media veniturilor (gender pay gap-ul) obținute de cele două sexe s-a micșorat, se bucură de toate libertățile conferinte de Constituție și legi. Cu toate acestea, violența asupra fetelor și femeilor continuă să fie o problemă extrem de gravă, subraportată, în ciuda eforturilor legal-instituționale concrete făcute de autorități, la fel și maternitatea la mamele minore (adolescente), persistă problema femeilor plecate la muncă în străinătate cu copiii rămași în țară, sărăcia femeilor mai ales în mediul rural, subreprezentarea lor în funcțiile de demnitate publică (consilii locale, consiliile județene, Parlament, Guvern). Cu alte cuvine, femeile din societatea contemporană au incomparabil mai multe drepturi cu perioada anterioară anului 1990, sunt mai protejate, au oportunități de carieră, legi și instituții care veghează la respectarea egalității de șanse, dar condițiile de exercitare a acestor drepturi rămând de multe ori doar „pe hârtie”.

Ciprian Iftimoaei este conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Științe Politice și Administrative, Universitatea „Petre Andrei” din Iași

Publicitate și alte recomandări video