Destin distrus la numai 21 de ani. Tehui de alcool și cocaină, și-a omorât amicul fără să vrea. Sentință în tragedia de la Prisăcani

sâmbătă, 15 martie 2025, 02:55
4 MIN
 Destin distrus la numai 21 de ani. Tehui de alcool și cocaină, și-a omorât amicul fără să vrea. Sentință în tragedia de la Prisăcani

Un ieșean și-a ucis cel mai bun prieten, cu care, cu doar câteva minute înainte, bea și glumea. S-a oferit să-l ducă acasă cu mașina, dar a pierdut controlul vehiculului într-o curbă.

De regulă, magistrații ieșeni suspendă executarea pedepselor aplicate pentru ucidere din culpă. Lui Alexandru Spînu i s-a găsit însă în sânge un cocteil de alcool și cocaină, care i-a convins pe judecători să-și schimbe obiceiurile.

În seara de Crăciun a anului 2023, Spînu a ieșit să se distreze cu câțiva prieteni într-un local. A băut cot la cot cu ei timp de patru-cinci ore, deși tânărul de 21 de ani venise cu mașina. După ora 2, s-au hotărât să plece. Spînu s-a urcat la volan, cel mai bun prieten al său, M.D., în dreapta, iar un alt băiat și o fată, ambii în vârstă de 16 ani, pe bancheta din spate. Nu au apucat să meargă prea mult. Între Măcărești și Prisăcani, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, tânărul a pierdut controlul volanului și a lovit parapetul care mărginea drumul pe partea sa dreaptă. Mașina a părăsit apoi partea carosabilă și s-a răsturnat de mai multe ori. M.D., care nu purta centură de siguranță, a fost aruncat în afara mașinii.

Au fost descoperiți în noapte de Poliția de Frontieră

La scurt timp, întâmplător, în zonă a ajuns o patrulă a Poliției de Frontieră Tomești, care se îndrepta spre Măcărești. Șoferul autospecialei a remarcat faptul că parapetul de pe sensul opus era îndoit. A coborât din mașină și a observat pe carosabil o bucată de plastic provenită de la un autovehicul și o țeavă de eșapament. A observat apoi autoturismul avariat. Lângă acesta, i-a identificat pe cei doi adolescenți, care păreau în regulă. În spatele mașinii, Spînu încerca să ia legătura cu Serviciu 112, plângându-se totodată că îl doare foarte puternic piciorul. La aproximativ 20 de metri distanță, polițistul l-a găsit pe M.S., cu fața în jos. L-a întors pe o parte, pentru a-i elibera căile respiratorii, dar era inutil. Tânărul de 24 de ani deja murise. La autopsie, aveau să fie identificate o fractură de stern, alta de femur, alta a coloanei vertebrale, multiple fracturi costale, oasele penetrându-i plămânii, o ruptură hepatică și una de trahee. Nu avusese nicio șansă de supraviețuire. Poliția rutieră și un echipaj SMURD au ajuns la fața locului după o jumătate de oră.

Ambii adolescenți au fost testați pozitiv la alcool și THC, substanța activă din cannabis. În cazul lui Spînu, analiza sângelui a stabilit o alcoolemie de 1,26‰, dar și prezența cocainei și a unor metaboliți ai acesteia. Șoferul a mărturisit că băuse vin, bere și pălincă în acea seară și că mai consumase și cocaină, aceasta însă cu aproximativ trei zile înainte.

Condamnat la trei ani jumătate de închisoare pentru ucidere din culpă

Spînu a fost trimis în judecată în fața Judecătoriei Răducăneni pentru ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și a altor substanțe. Judecătorii au remarcat atitudinea sinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal și căința sinceră a acestuia, îndurerat de moartea celui mai bun prieten. De altfel, atitudinea lui Spînu, colaborarea acestuia cu judecătorii au făcut ca procesul în sine să dureze mai puțin de patru luni, cercetarea judecătorească fiind realizată pe parcursul unui singur termen. Pe de altă parte, magistrații au subliniat suprapunerea consumului de alcool cu cel de stupefiante, care contribuiseră decisiv la producerea accidentului. Spînu a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru ucidere din culpă și la un an și jumătate de detenție pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și altor substanțe. Pedeapsa rezultantă, de 3 ani și 6 luni de închisoare, va fi executată în regim de detenție.

Rudele victimei s-au constituit părți civile în proces, cerând daune morale și materiale totale de 3,3 milioane lei. Ele au acceptat totuși o înțelegere cu asigurătorul belgian al mașinii conduse de Spînu, care a acordat o despăgubire globală de 100.000 euro. Sentința Judecătoriei Răducăneni nu este definitivă, ea putând fi contestată cu apel.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii