anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

duminica, 05.07.2020

LABORATORUL DE ANALIZE

Detaşamentele paramilitare ale domnului Ion Iliescu

GALERIE
lucian dirdala
  • lucian dirdala
- +

S-au împlinit, în aceste zile, douăzeci şi cinci de ani de la evenimentele violente de la 13-15 iunie 1990. Recenta decizie a Procurorului General de redeschidere a dosarului penal al mineriadei - decizie confirmată de Înalta Curte - reprezintă un gest de tardivă normalitate, în condiţiile în care oricine îşi poate da seama că răul făcut nu mai poate fi reparat. Statul are, însă, datoria de a spune cine sunt vinovaţii. În cele ce urmează, voi încerca să prezint grila mea de interpretare a violenţelor din urmă cu un sfert de secol - o grilă incompletă şi supusă schimbării, în multe privinţe.

1. În ciuda victoriei clare în alegerile din 20 mai, cercul politico-militar din jurul lui Ion Iliescu este conştient de problemele de legitimitate cu care se confruntă. E o perioadă în care plăcile tectonice ale politicii europene şi mondiale se mişcă necontrolat. Liderii români de la acea vreme nu înţeleg ce se întâmplă şi nu ştiu ce să facă.
2. Instalat în decembrie 1989 la cârma unui stat despotic în curs de descompunere, regimul Iliescu încearcă să conserve canalele încă viabile de exercitare a puterii. Legătura privilegiată cu muncitorii industriali este, de departe, cel mai important canal. Fabrica (mina, atelierul etc.) este baza de putere a noului regim, în special pentru că majoritatea muncitorilor este satisfăcută cu ceea ce s-a obţinut până atunci şi nu doresc bulversări suplimentare.
3. Recursul la forţa numărului începe în ianuarie 1990, dar începând cu prima mineriadă (18-19 februarie) se impune ideea potrivit căreia este mai oportună utilizarea unor detaşamente mai restrânse, dar care păreau să aibă o disciplină specifică formaţiunilor paramilitare. Faptul că veneau din afara capitalei le conferea un plus de eficienţă în exercitarea violenţei.
4. Fenomenul „Piaţa Universităţii” era, probabil, pe cale să se epuizeze, iar retragerea graduală a multor organizaţii şi personalităţi sugera că forţa politică a manifestării era în declin. Aceasta nu însemna că urnele de vot reduseseră la tăcere strada ci - este doar o presupunere - aceasta din urmă s-ar fi îndreptat, în timp, spre noi forme de contestare. Din acest punct de vedere, eliminarea nucleelor de manifestanţi din Piaţă nu era doar un act punitiv, ci trebuia să transmită şi un mesaj de descurajare.
5. Violenţele din 13 iunie sunt absolut condamnabile. Nu exista, însă, în rândul contestatarilor puterii FSN niciun grup capabil să realizeze o asemenea mobilizare publică încât să reprezinte o ameninţare existenţială la adresa regimului. În plus, în iunie 1990 - spre deosebire de ianuarie sau februarie - puterea nu mai are motive serioase de a se teme nici de lovituri din interior - spre exemplu, de reacţii ale unor grupări nemulţumite din armată. Totuşi, regimul Iliescu este nesigur, iar ulterior se decide să acţioneze în baza logicii deja testate, a reacţiei violente venite din exterior.
6. Ion Iliescu şi membrii cercului său de putere dispun utilizarea violenţei, cu scop de pedepsire şi totodată de intimidare şi descurajare a opoziţiei civice. Ei nu mai controlează, însă, procesul de represiune. Anvergura violenţei le depăşeşte aşteptările, pentru că intervin elemente ce ţin de psihologia colectivă. Liderii politici îşi dau seama că vor exista consecinţe în plan intern şi extern, însă nu-şi dau seama cât de grave vor fi acestea.
7. Discursul de mulţumire şi urările de drum bun adresate minerilor nu sunt nici pe departe reacţii ale unui Ion Iliescu temător. Preşedintele-ales este convins că a patronat o acţiune de salvare a democraţiei. Domnul Iliescu începe să mintă (sau să-şi ajusteze selectiv memoria) în anii următori, atunci când afirmă că nu avea altă soluţie pentru a-i expedia mai repede pe mineri.
8. Mineriada din septembrie 1991 reprezintă o confirmare clară a faptului că d-l Iliescu a fost mulţumit de acţiunea detaşamentelor de mineri, în anul precedent. şi de data aceasta, structurile de putere pe care le are la dispoziţie acţionează eficient, dar violenţa scapă de sub control. şi de data aceasta, d-l Iliescu apreciază că beneficiile sunt mult mai importante decât costurile.
În 1990 şi 1991, era important ca nimeni să nu conteste autoritatea grupului conducător, tocmai pentru că acel grup nu ştie încotro să se îndrepte. Important este ca direcţia, oricare va fi ea, să se dovedească profitabilă pentru membrii săi. În 1993-1994, lucrurile vor deveni mai clare, iar regimul Iliescu va ajunge la concluzia că democratizarea este, totuşi, necesară.          
  
Lucian Dîrdală este politolog şi lector universitar doctor în cadrul Universităţii “Mihail Kogălniceanu”
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Pornind de la o amintire cu Ionuţ Popa

Nicolae GRECU

Pornind de la o amintire cu Ionuţ Popa

Fotbalul nu trebuie să mai suporte umilinţa vasalităţii faţă de vremelnici politruci pe post de suzerani.

Filmuletul zilei

opinii

Berlin, Normannenstraße, 15 ianuarie 1990 (I)

Eugen MUNTEANU

Berlin, Normannenstraße, 15 ianuarie 1990 (I)

Sunt evenimente sau întâmplări în viaţa fiecăruia dintre noi care ni se imprimă definitiv în memorie datorită semnificaţiei speciale pe care le‑o acordăm. Un asemenea eveniment este, în opinia autorului, cel evocat în rândurile următoare.

Silueta oraşului

arh. Ionel OANCEA

Silueta oraşului

Prima poveste a oraşului, scrisă în secolele XII-X înainte de Hristos, este despre ideea turnului până la cer construit pentru faimă. 

Teologie cu linguriţa (IV)

pr. Constantin STURZU

Teologie cu linguriţa (IV)

Statul are datoria de a veghea la sănătatea cetăţenilor, dar şi de a respecta legi precum cea care vorbeşte despre un "mod autonom" în care se organizează cultele. Nici o reglementare a autorităţilor nu poate aduce atingere unor adevăruri de credinţă, decât dacă se încalcă această "autonomie". Ideea că interesul public poate justifica intervenţia statutului în chestiuni de ordin religios nu este nouă. 

pulspulspuls

Iacătă politichia pe cai mari, cu sticla de whisky în mână

Iacătă politichia pe cai mari, cu sticla de whisky în mână

Să începem cu sfârşitul pe astăzi, stimaţi telespectatori, şi să vă oferim ceva de la Bucale, una bucată postare frumoasă a unui bun amic, abil cunoscător al sforăriilor din partidoi. 

Caricatura zilei

Munca în vremea pandemiei

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.