Detectiv în propria casă. Cum a prins o ieșeancă hoața surpriză care o fura sistematic de bani?

marți, 05 noiembrie 2024, 03:04
3 MIN
 Detectiv în propria casă. Cum a prins o ieșeancă hoața surpriză care o fura sistematic de bani?

O ieșeancă din Țibana s-a transformat în detectiv pentru a găsi persoana care îi fura sistematic bani din casă. O mini-cameră de luat vederi a dat-o în vileag chiar pe vecina la care apela pentru a sta cu copiii.

Aceasta a fost judecată pentru furtul a 50 de lei, dar procurorii cercetează în continuare furtul a peste 20.000 de lei.

Hoața și păgubita erau bune prietene

Elena C. și Mihaela Vițel erau bune prietene, vizitându-se frecvent. Nu o dată, Elena C. apela la vecina sa pentru a o ajuta cu cei doi copii mici. Vițel rămânea astfel uneori singură în locuința Elenei C. În cursul lunii aprilie 2020, Elena C. a constatat că din locuință îi dispar diverse sume de bani. Bănuindu-și vecina de comiterea furturilor, a cumpărat o cameră de supraveghere de tip ecuson „smiley face”. Pe 26 mai 2020, a avut ocazia să o și folosească.

În dimineața zilei respective, Elena C. și-a chemat vecina pentru a sta cu cei mici. Înainte de a pleca de acasă, a pus într-un sertar din dormitorul copiilor suma de 400 de lei și a pornit camera video ascunsă într-o cutie. A revenit acasă după o jumătate de oră. Când a vizionat înregistrarea împreună cu soțul său, a constatat că bănuielile îi erau justificate. Vițel scosese din sertar cinci bancnote a 10 lei.

De ciudă a distrus camera și a aruncat-o în foc

De față cu o prietenă, Elena C. și-a chemat vecina și i-a spus ce văzuse, arătându-i și camera-spion, pe care apoi a pus-o pe un dulap din bucătărie. Vițel s-a înroșit la față și a plecat fără să spună o vorbă. S-a întors după 30 de minute, dar nu pentru a-și cere scuze sau a înapoia banii furați. Dimpotrivă, s-a dus glonț la dulapul pe care se afla camera video, a luat-o și a fugit, fără măcar să se mai încalțe. A distrus ulterior camera și a aruncat-o în foc.

Vițel a fost trimisă în judecată pentru furt, proba decisivă constând în înregistrarea făcută de păgubită. Hoața nu a dat declarații nici în fața anchetatorilor, nici a judecătorilor, prevalându-se de dreptul la tăcere. Magistrații Judecătoriei nu au avut însă nicio ezitare în a considera faptele ca fiind dovedite, condamnând-o pentru ambele furturi, al banilor și al camerei video. Pentru fiecare faptă în parte, judecătorii au aplicat o amendă penală de 3.150 lei, rezultând o amendă finală de 4.200 lei, corespunzătoare unui număr de 280 zile-amendă.

Alte furturi: 11.000 lei și 1.800 lire

În cursul urmăririi penale, Elena C. s-a constituit parte civilă cu sumele de 11.000 lei și 1.800 lire sterline, reprezentând sumele sustrase în timp de vecina sa. În plus, ea a solicitat acordarea unor daune materiale de 2.000 lei și a unor daune morale de 8.000 lei. Judecătorii nu s-au pronunțat asupra celor 11.000 lei și 1.800 lire, întrucât Parchetul de pe lângă Judecătorie a propus disjungerea cauzei în privința acestor sume și continuarea cercetărilor. În funcție de concluzia anchetatorilor, Vițel ar putea fi judecată și pentru furtul acelor sume. De asemenea, judecătorii au apreciat că plata unor daune morale ar fi nejustificată, întrucât furtul nu adusese vreun prejudiciu de această natură păgubitei. „În datele speței nu s-au exercitat violențe, inculpata luând camera video aparţinând persoanei vătămate și fugind cu aceasta. Nu există vreo dovadă că imagini ale victimei au ajuns în spațiul public sau alte asemenea prejudicii. Astfel, instanța apreciază neîntemeiată solicitarea persoanei vătămate/părții civile de acordare a unor daune morale”, au explicat judecătorii. Aceștia au aprobat doar plata a 188,99 lei ca daune materiale, suma reprezentând contravaloarea camerei video distruse. Sentința Judecătoriei nu este definitivă, ea putând fi contestată.

Etichete: camera video, furt, tibana

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii