miercuri, 17.08.2022
Joi, 17 iunie, se discută la Centrul Providența despre viitorul Institut Regional de Medicină Cardiovasculară Iași.
UPDATE
Președintele CJ Iași, Costel Alexe, stă în primul rând între predecesorul lui, Maricel Popa, și omologul său de la Vaslui, Dumitru Buzatu.
UPDATE
Sunt prezenți în sală, printre alții, parlamentari din aproape toate partidele, șefii consiliilor județene din regiune, rectorii mai multor universități ieșene și manageri de spitale. Sunt peste 100 de persoane.
UPDATE
În debutul evenimentului de lansare a proiectului Institutului Regional de Medicină Cardiovasculara, care urmează să fie construit în comuna Miroslava, managerul IBCV, Grigore Tinică, prezintă necesitatea edificării noii instituții medicale și avantajele pentru locuitorii Regiunii de Nord-Est.
INFO
La eveniment participă reprezentanţi ai conducerilor Camerei Deputaţilor şi Senatului, parlamentari din judeţele Bacău, Botoşani, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui şi Vrancea, membri ai Guvernului României, autorităţi locale şi judeţene, precum și reprezentanţi ai societăţii civile.
Agenda acestei prime întâlniri din cadrul proiectului „Împreună pentru inima Moldovei” cuprinde:
• Prezentarea argumentelor care au dus la conturarea acestei inițiative
• Prezentarea etapelor proiectului şi acţiunile deja întreprinse
• Semnarea unui Acord Onorific de către reprezentanţii tuturor instituțiilor implicate, reprezentanții politici și reprezentanții societății civile prezenți, ca garanție a voinței comune necesare pentru materializarea acestei inițiative
"Să ne adunăm cu toții forţele şi energiile pentru crearea acestei instituţii cruciale pentru viaţa cetăţenilor din regiunea Moldovei, într-o epocă în care bolile cardiovasculare afectează un număr însemnat de români şi care, trataţi într-o instituţie modernă, ar putea să-şi prelungească viaţa!", spune Prof. Univ. Dr. Grigore Tinică.
Cuvinte cheie: + Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară Iași
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Sângele de frate - Care-i treaba cu Muraru şi murăturile lui despre rotaţie?
FOTBAL - Forţe proaspete în atac, la Poli Iaşi. “Omul de gol” este gata de debut
Ieşeanul lovit de o stâncă la Cheile Bicazului a fost detubat, dar nu poate vorbi
Lene şi literatură: episodul patru. Se va aniversa teatrul idiş la Iaşi
„Copii de nota 10”: ajutoare pentru 500 de copii ieşeni din familii defavorizate care încep şcoala
Expoziţia de obiect, decolaj şi instalaţie „Des Veliri”, deschisă ieri la Iaşi
Razii masive ale poliţiştilor de la Târgu Frumos: 33 de sancţiuni la stradă, 5 permise reţinute
Iaşi - Prezenţă scăzută la prima probă a examenului de bacalaureat din toamnă
Elevii din UK vor merge la şcoală trei sau patru zile în contextul creşterii preţurilor la energie
Turn de comunicaţii de pe teritoriul rus, distrus de o dronă trimisă din Ucraina
Un clujean de 70 de ani, bronz european la powerlifting. “Mai bine dau banii pe sport”
Rămăşiţe umane găsite de o familie din Noua Zeelandă într-o valiză cumpărată la licitaţie
Emil Săndoi a devenit selecţionerul naţionalei under 21, iar Pancu a fost numit la echipa U20
Ipocrizie! Putin acuză Statele Unite că încearcă să ”prelungească” conflictul din Ucraina
Mads Mikkelsen spune că „uimitorul” Johnny Depp ar putea reveni în „Fantastic Beasts”
Povestea Cazinoului din Slănic-Moldova, cel mai vechi din România (P)
Tată şi fiu, agresaţi de alţi trei bărbaţi. Toate cele cinci persoane au ajuns la spital
Marcel Ciolacu vorbeşte despre un nou pachet de măsuri pentru populaţie: Este obligatoriu
Viktor Orban dă liber la tăierea pădurilor, inclusiv din zonele protejate
Actriţa Amber Heard îşi pregăteşte apelul contra lui Johnny Depp şi angajează noi avocaţi
Simona Halep nu o mai întâlneşte pe Muchova în primul tur la Cincinnati
Marcel Ciolacu anunţă o şedinţă a coaliţiei, marţi: Din punctul meu de vedere nu este nicio tensiune
Cântăreţul R. Kelly este judecat într-un nou caz de infracţiuni sexuale
Fondul Third Point a dezvăluit luni o participaţie de aproximativ 1 miliard de dolari la Walt Disney
Cum se scumpeşte electricitatea prin mecanismul formării preţurilor
Rapperul american A$AP Rocky, partenerul Rihannei, pus sub acuzare pentru atac cu armă
Cea mai mare conferință pe structura ONU din România, la Iași (P)
Ucraina cere lumii să „arată putere” după bombardamente în apropierea centralei nucleare Zaporojie
Iranul spune că Rushdie şi susţinătorii săi sunt de condamnat pentru atac. “Este dezgustător”
Johnny Depp va regiza un film despre pictorul italian Amedeo Modigliani. Coproducător este Al Pacino
Preţurile petrolului au scăzut luni cu circa 3 dolari pe baril. Ce rol a jucat China
Lucian DÎRDALARivalităţi globale (II) |
Florin CÎNTICProvincialismul trufaş al capitalei |
Radu PĂRPĂUȚĂCaua şi politicaua |
Alex VASILIUValori, performanţe, creativitate (I): Alexandra Dăriescu |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.