UPDATE Dezbaterea dintre George Simion și Nicușor Dan, organizată de Uniunea Studenților din România, a fost anulată. Ce motive invocă organizatorii

vineri, 16 mai 2025, 11:15
2 MIN
 UPDATE Dezbaterea dintre George Simion și Nicușor Dan, organizată de Uniunea Studenților din România, a fost anulată. Ce motive invocă organizatorii

George Simion și Nicuşor Dan nu se vor mai întâlni astăzi, la dezbaterea propusă de Liga Studenţilor. Potrivit Euronews, organizatorii nu ar fi fost de acord să schimbe ora dezbaterii, astfel că evenimentul a fost anulat.

UPDATE

Uniunea Studenților din România a emis vineri, un comunicat de presă, prin care detaliază motivele anulării dezbaterii:

„Ambii candidați își exprimaseră disponibilitatea de a participa; cu toate acestea, dezbaterea a fost anulată pentru că, în ciuda eforturilor noastre și angajamentelor pe care le-am obținut, aspectul logistic a reprezentat o sincopă permanentă. Mai precis, identificarea unei săli a reprezentat o provocare – nu orice fel de sală, ci una care să acomodeze minim 400 de persoane, pentru a răspunde cererii studenților.

Însă, în cursul zilei de joi, la 40 minute după ce am obținut o nouă confirmare din partea ambilor candidați și după diseminarea anunțului și formularului de înscriere pentru participanți, am început să primim solicitări de modificare a orei din partea unuia dintre candidați, care, până în acel moment, a promovat pe toate platformele că va participa la ora deja stabilită, vineri, 16 mai, ora 12:00. Mai mult, în cursul nopții de joi spre vineri, în urma unor noi reticențe privind posibila „politizare” a evenimentului, universitatea care ne oferise sala și-a retras sprijinul.

 

Știre inițială

Invitaţia a fost lansată pe pagina de Instagram a organizației studenţeşti pentru ziua de vineri, 16 mai, la ora 12:00, detaliile privind locul desfăşurării acesteia urmând să fie stabilite și anunțate ulterior, transmite Euronews. 

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

„Nu ne-ați invitat voi, aşa că o facem noi”, este mesajul apelului lansat de studenți pe Instagram.

Într-un mesaj publicat de pagina de Facebook a Uniunii Studenților din România (USR),  aceștia au anunțat:

„Din motive independente de noi, dezbaterea de azi s-a anulat. Vom reveni curând cu un comunicat oficial care va oferi mai multe explicații. Ne pare rău că nu am putut aduce candidații față-n față cu voi”, este mesajul transmis.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii