Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Dezbateri: Regulamentul asociaţiilor de proprietari, pe final

GALERIE
Ionica Ciobanu, sef serviciu Asociatii Proprietari Primarie
  • Ionica Ciobanu, sef serviciu Asociatii Proprietari Primarie
- +

În municipiul Iaşi sunt constituite 1.705 asociaţii de proprietari, administrate de 636 de persoane atestate şi 15 persoane juridice autorizate. Problemele cu care se confruntă asociaţiile au fost subiectul discuţiilor purtate ieri, la Prefectură, în cadrul şedinţei Comitetului consultativ de dialog civic al persoanelor vârstnice.

 „Raportul dintre Serviciul asociaţii de proprietari din Primărie şi asociaţii este unul de îndrumare şi control“, a explicat Ionică Ciobanu, şeful serviciului menţionat. El a oferit mai multe exemple şi precizări legate de implicarea reprezentanţilor Primăriei în activitatea unei asociaţii. Astfel, un delegat al municipalităţii poate să participe la adunarea generală a proprietarilor dacă măcar unul dintre aceştia din urmă adresează o solicitare scrisă în acest sens administraţiei locale.

De altfel, orice proprietar are dreptul să consulte actele asociaţiei din care face parte. De asemenea, controalele pot fi tematice, ca urmare a unei sesizări („numărul sesizărilor este destul de mare, încă“), sau inopinat („acolo unde sunt informaţii sau sesizări privind un anumit aspect care necesită un control rapid la asociaţia respectivă“). Un regulament de funcţionare a asociaţiilor de proprietari a „trecut“ deja de acestea şi urmează să intre în consultare publică, înainte de adoptarea lui în Consiliul Local.

Discuţii nu au iscat mansardele şi şarpantele construite fără autorizaţii (şi pentru care asociaţiile trebuie să decidă asupra legalizării sau desfiinţării lor), cât tarifele percepute de furnizorii de utilităţi şi de firmele specializate în administrarea asociaţiilor. Părerile au fost împărţite, iar Dumitru Bucur, preşedintele Asociaţiei Grupul Asociaţiilor de Proprietari şi Locatari (AGAPL) Iaşi, a susţinut că „asociaţiile pot să returneze facturile incorecte, «umflate»“.

El a admis şi că „există furturi în unele asociaţii, dar cu puţin efort şi transparenţă în sistem se poate ţine acest fenomen sub control“. Bucur a revenit la nemulţumirea sa iniţială, afirmând că „s-a ajuns ca administratorul să fie mai tare decât proprietarul“, şi a cerut o implicare mai mare a Primăriei ca „să facă lumină“ în acest domeniu.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri