Dezrădăcinații. O paralelă tristă: sătenii făcuți forțat orășeni în anii marii industrializări comuniste și românii stabiliți în Europa înainte și după aderarea la UE

Vorbim în primul rând de noua „clasă” de români – diaspora vest-europeană –, care parcă a rămas suspendată undeva deasupra realităților din țară, negând practic toate valorile de aici, dar care a rămas în același timp și în afara valorilor lumii occidentale, pe care nu și le-a putut însuși. Nu generalizăm, ar fi greșit, dar putem cuprinde aici mare parte din electoratul din diaspora așa-numit „suveranist”. Sau, cel puțin, cel care a votat.

Cine sunt aceștia? E clar că, și ca vârstă, vorbim paradoxal de acei români tineri din anii ’90, mare parte anti-PSD, care au plecat, mulți ilegal atunci sau în anii 2000, dar mai ales după aderarea la UE, în vest, la muncă, fugind de sărăcie care încotro a văzut cu ochii. Marea lor majoritate sunt din zone rurale paupere sau din mici orașe defavorizate, dezindustrializate. Cum au ajuns aceștia acum, mare parte din ei puternic anti-PSD până de curând, în mrejele lui Simion, pare aproape de neînțeles. Și totuși, sociologic vorbind, sunt explicații.

Anti-PSD au rămas, dar PSD a devenit acum pentru ei „Sistemul”. Sau ceea ce le-a fost livrat ca fiind asta. La alegerile anterioare, 2014, parțial poate și 2019, au votat anti-PSD, au salvat poate România. Dar acel anti-PSD a fost reformulat acum, după alianța PSD-PNL. AUR, partidul anti-sistem după ei, ajutat sau nu din afară, a venit „mănușă” pe acest fond. Cum de a prins atât de tare?

Iată, pe lângă unele argumente aduse de noi recent (vezi AICI), ce spune un consultant electoral, sociolog la bază: „Acolo, în diaspora, ei se simt și sunt străini, au un statut precar, sunt marginali, sunt imigranți care fac munci fără prestanță. Pentru ei, discursul identitar și comunitățile create în jurul bisericii sunt un refugiu. Dacă se întorc în România, o pot face tot în zonele de unde au plecat, care nu s-au schimbat foarte mult din punctul de vedere al accesului la sănătate, infrastructură și educație, și tot la joburi prost plătite. În centrele urbane mari s-au simțit la fel de străini cât se simt și în Germania, Spania, Franța sau Italia. Pe de altă parte, comunitățile la care vor să se întoarcă nu prea mai există, s-au mutat în vest”.

În plus, mai este un aspect, despre care am mai scris (vezi AICI): românii plecați nu mai au în țară prestigiul și statutul pe care le aveau înainte. Adică atunci când se întorceau în țară la rudele sărace, în mașini cu numere de Spania sau Italia, cu euro la ei, făcând cinste la toată bodega din sat, celor umili și sărmani rămași acasă. Sau când din economii făcute lejer acolo își cumpărau aici apartament la oraș sau își făceau casă nouă și mare în sat. Acum văd că unii rămași acasă sunt mai bogați poate ca ei, prestanța lor s-a dus pe apa sâmbetei, nemaifiind invidiați de nimeni, și nu înțeleg ce se întâmplă. Ar reseta totul cumva, ar da „Delete”, „Undo”, dar nu găsesc butonul. Au plecat de acasă să scape de umilință și sărăcie, să caute un statut mai demn, dar nu l-au găsit. Nici în comunitatea străină unde muncesc și locuiesc, onorabil de altfel, dar nici acasă când se întorc. Ce e de făcut?

În aceste circumstanțe sociale poate e de înțeles de ce se refugiază în costume și însemne populare, tulnice, în mituri naționale inadecvate, în comunități online conspiraționiste, în comunități religioase, în general în tot felul de forme de naționalism religios antioccidental.

„Fenomenul” Georgescu-Simion-AUR, care le-a vorbit de țărișoara noastră mitică și bogată, dar furată de străini, pare că le-a adus deodată ce așteptau, un țel mai înalt decât jobul fără prestanță, frustrările și anxietatea tipice imigrantului neadaptat și neacceptat: acela de a salva „țărișoara”. Urmăriți postările duioase, unele spuse cu lacrimi sincere în ochi, pe TikTok ale multora din cei dezamăgiți de victoria lui Nicușor Dan, postări ce circulă acum și pe rețele sociale mai „mainstream”, unde toți spun că sunt dezamăgiți că cei din țară nu au înțeles gestul lor mărinimos și gratuit prin care au vrut să-i salveze din mizerie, și o să înțelegeți perfect la ce ne referim.

Cum spuneam și mai sus, nu ai cum să nu faci, peste timp, o paralelă cu aceeași migrație socială masivă care a avut loc în România în anii marii industrializări comuniste, 1965-1980. Ani în care populația tânără din sate întregi paupere era mutată masiv la marginea marilor orașe sau în centre urbane miniere ori cu combinate construite peste noapte de planurile idealiste de modernizare ale lui Ceaușescu. Este acea populație cu care s-au ocupat cartiere întregi din orașe, dar care mulți ani după, unii nici acum, tot nu s-a urbanizat. A rămas suspendată între două lumi: cea rurală, cu valorile și normele ei tradiționale, pe care nu o mai regăseau aici, și cea urbană, cu alte valori etice și sociale, pe care mulți nu au reușit să și le însușească niciodată. Sunt, mai plastic spus, acei orășeni care și-au închis spațiul de sub fereastra blocului și cultivă ceapă și pătrunjel, care fac țuică la aragaz, aceleași orășence care fac troițe la scara blocului etc.

Este acea populație care, electoral vorbind, nu peste mulți ani după ce a migrat, în ’90 și după, avea să fie baza electorală a FSD/PDSR/PSD/Ion Iliescu. O populație care, o putem spune acum fără resentiment, a fost o frână serioasă în occidentalizarea țării în același ritm în care procesul s-a făcut în alte state foste comuniste.

Ce dramă paradoxală însă ca acum tocmai această populație, ajunsă la pensie, să fi votat preponderent Nicușor Dan, după cum arată statisticile electorale. E oarecum explicabil: vorbim de o populație căreia dezvoltarea economică din ultimii ani, chiar dacă nu i-a adus decât creșteri minime de nivel de trai, căci nu ei sunt principalii beneficiari ai prosperității recente, i-a adus o anume siguranță socială. Una care, de la o anumită vârstă, devine mai importantă chiar decât nivelul pensiei, și pe care pensionarii actuali nu au vrut să o dea pe o „aventură politică”, pe un viitor neclar promis mai luminos de AUR și George Simion, dar nesigur și cu doze de risc, după ei.

Iată că acum, după jumătate de veac de la vârful marii revoluții industriale comuniste și de la marea migrație rural-urban din anii ’70-’80, același val de migrație socială din zona rurală, dar cu nepoții de acasă ai celor plecați atunci, ajunși acum prin Europa, amenință să oprească din drum occidentalizarea completă a României.

Și, ca să mergem cu paralela până la capăt, este de presupus că nici această diaspora românească radicalizată nu se va schimba deodată, după votul de duminică, în sensul dorit de moderați. La fel cum nu s-au urbanizat niciodată mulți dintre orășenii făcuți astfel de comunism în anii expansiunii industriale.

Va fi greu, dar nu vom avea încotro: va trebui să învățăm cu toții să construim o societate unită împreună. Nu numai politicienii, de la care poate avem puține așteptări, ci fiecare dintre noi, alături de cei cu care poate ne-am contrazis tăios, ne-am certat, ne-am dat „block”. Alături poate de mame, de tați, de unchi, de mătuși, de veri, de foști colegi rătăciți, de toți…

Publicitate și alte recomandări video