Diana Buzoianu: Nu voi fi șantajată cu funcția pentru a păstra directorii Romsilva

marți, 09 decembrie 2025, 15:24
2 MIN
 Diana Buzoianu: Nu voi fi șantajată cu funcția pentru a păstra directorii Romsilva

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a transmis marţi, după ce Sorin Grindeanu i-a cerut demisia, că această solicitare vine fix în săptămânile în care trebuie să fie negociată în coaliţie reorganizarea Romsilva, notează news.ro.

Ea precizează că a cerut tăierea drastică a numărului de directori iar PSD a zis: hai să vedem… sigur… acceptăm 12 direcţii regionale, dar să rămână câte un directoraş şefuţ şi la nivel de judeţ – adică să nu schimbăm nimic, doar să adăugăm nişte structuri regionale.

„Să spunem lucrurilor pe nume. Demisia cerută de PSD vine fix în săptămânile în care trebuie să fie negociată în coaliţie reorganizarea Romsilva. Eu am cerut tăierea drastică a numărului de directori – 12 direcţii regionale cu câte un director silvic şi un director tehnic. PSD a zis: hai să vedem… sigur… acceptăm 12 direcţii regionale, dar să rămână câte un directoraş şefuţ şi la nivel de judeţ – adică să nu schimbăm nimic, doar să adăugăm nişte structuri regionale”, spune Diana Buzoianu pe Facebook.

„Vă spun clar: eu nu voi semna o astfel de Hotărâre de Guvern. Şi nici nu voi fi şantajată cu funcţia”, transmite ministrul.

Ea precizează că rămâne în funcţie pentru a curăţa stricăciunile din ultimii 35 de ani.

„Nu m-am născut ministră. Rămân în această funcţie cât mai pot curăţa din stricăciunile din ultimii 35 de ani. Asta înseamnă şi reformă reală a Romsilva. Nu joacă de-a câte locuri putem acoperi pentru directorii lor care au întors ochii la mafia lemnului în ultimii ani de zile.”, mai arată Diana Buzoianu.

Preşedintele PSD, Grindeanu a declarat marţiîn şedinţa PSD s-a discutat despre ministrul USR al Mediului, Diana Buzoianu, el afirmând că o să încerce să aibă o întâlnire astăzi cu prim-ministrul Ilie Bolojan şi după ce va discuta cu acesta apoi va anunţa ceea ce doreşte PSD.

Mai mulţi reprezentanţi ai PSD i-au cerut demisia ministrului Mediului, Diana Buzoianu, în urma crizei apei potabile din Prahova şi Dâmboviţa.

Solicitarea ca aceasta să plece de la minister a fost făcută inclusiv la dezbaterea de luni, din plenul Camerei Deputaţilor, la Ora Guvernului, când PSD şi AUR au cerut demisia ministrului USR.

Etichete: demisie, diana buzoianu, psd

Publicitate și alte recomandări video

Îți recomandăm

Comentarii