Diana Șoșoacă, umăr la umăr cu Medvedev la Congresul BRICS unde fostul lider rus i-a lăudat discursul
Eurodeputata Diana Șoșoacă, președinta formațiunii S.O.S. România, se află în aceste zile la Soci, în Federația Rusă, unde participă la cel de-al doilea Congres BRICS – Europa, potrivit unui anunț făcut pe pagina sa de Facebook, notează digi24.ro.
După ce s-a întâlnit recent cu Vladimir Putin la Moscova, Șoșoacă a dialogat de această dată cu fostul lider al Rusiei, Dmitri Medvedev, se arată în postare. Fostul președinte rus, cunoscut pentru amenințările făcute în trecut la adresa Uniunii Europene, inclusiv la adresa României și a românilor, i-ar fi lăudat discursul președintei S.O.S., calificându-l drept „brilliant”.
Într-o fotografie oficială a evenimentului organizat la Soci, Diana Șoșoacă este surprinsă umăr la umăr alături de Dmitri Medvedev, fost președinte al Federației Ruse, în prezent, vicepreşedinte al Consiliului de Securitate.
„Discuțiile s-au concentrat pe analiza principalelor conflicte aflate în desfășurare la nivel global, nu doar militare, ci şi sociale, economice și morale. Dezbaterile au avut ca scop identificarea unor posibile direcții de soluționare, prin dialog, responsabilitate politică și diplomație parlamentară. La reuniune s-a aflat si Pierre de Gaulle, nepotul generalului francez Charles de Gaulle”, se arată în postarea europarlamentarei Diana Șoșoacă.
Discursul Dianei Șoșoacă ar fi stârnit admirația fostului președinte al Federației Ruse.
„În intervenția sa, europarlamentarul Diana Iovanovici-Șoșoacă a subliniat necesitatea schimbării paradigmei diplomatice, pledând pentru un comportament bazat pe normalitate, respect, reguli și principii reale ale diplomației și educației politice. (…) Discursul său a fost puternic apreciat de Dmitri Medvedev, care l-a calificat drept «brilliant speech»”, se arată în postare.
Publicitate și alte recomandări video