Dicționarul academic al limbii române (DLR) – încotro? (III)

sâmbătă, 22 iunie 2024, 03:01
1 MIN
 Dicționarul academic al limbii române (DLR) – încotro? (III)

Este prezentată pe scurt experiența culturii franceze în sfera elaborării unui dicționar‑tezaur.

Saltul spectaculos adus de Renaștere în recuperarea moștenirii antice greco-latine, asociat cu inventarea tiparului pe la jumătatea secolului al XV‑lea (1455) a declanșat, în mod pradoxal, deopotrivă și emanciparea rapidă a limbilor naționale ale marilor națiuni din Europa, care se vor impune rapid ca limbi de cultură și limbi oficiale, mai întâi în paralel cu limba latină, treptat înlocuind‑o pe aceasta în toate funcțiile sale, cu excepția spațiului Bisericii Catolice. Latina va rămâne însă în continuare limbă a erudiților și limbă de predare în universități pentru disciplinele teologie, drept și medicină. În acest context, interesul pentru crearea unor „dicționare‑tezaur” ale noilor limbi de cultură nu a întârziat să se manifeste. Începutul pare să fi fost făcut în Franța, unde se tipărește în 1606, la Paris, un „tezaur al limbii franceze, atât al celei vechi, cât și al celei moderne”. Titlul complet (în ortografia originalului) indică intențiile spre exhaustivitate ale inițiatorilor: Thrésor de la Langue Françoyse, tant Ancienne que Moderne. Auquel entre autres choses sont les noms propres de Marine, Vénerie & Faulconnerie, cy devant ramassez par Aimar de Ranconnet. Reveu et augmenté en ceste dernière impression de plus de la moitié par Jean Nicot. Avec une Grammaire Françoise et Latine, & le recueil des vieux proverbes de la France, ensemble le Nomenclator de Junius, mits par ordre alphabétic, & cieu d’une table particulière de toutes les dictons. Avem de-a face, în cele circa 700 de pagini ale acestei opere cu un fel de enciclopedie în care, alături de cuvintele comune ale limbii (substantive, adjective, verbe, adeverbe etc.) sunt înregistrate numeroase nume proprii (antroponime, horonime, hidronime, toponime). Autorul principal a fost Jean Nicot (1530-1600), cunoscut în epocă drept gramatician, călător și diplomat. Numele său a fost dat nicotinei, el fiind acela care a introdus în Europa tutunul. Aranjat în ordine alfabetică, lexemele franțuzești sunt echivalate în limba latină, multe dintre ele fiind însoțite și de scurte definiții în franceză. Dicționarul lui Nicot conține de asemenea, între altele, și o cuprinzătoare listă de proverbe și zicători franțuzești, traduse în limba latină.

Istoria lungă și complicată a adevăratului dicționar „tezaur” al limbii franceze începe însă câteva decenii mai târziu, în 1694, prin tipărirea primului tom din dicționarul academic al limbii franceze, cu titlul Dictionnaire de l’Académie Françoise dédié au roy. Lucrările la această operă de prestigiu fuseseră începute cu decenii în urmă, încă din 1638, la 3 ani după fondarea Academiei Franceze. Atotputernicul cardinal Richelieu, creatorul Academiei, l‑a desemnat atunci pe gramaticianul Claude Favre de Vaugelas (1585-1650), membru fondator al Academiei, să proiecteze și să coordoneze lucrările peuntru un mare dicționar general al limbii franceze. Peste secole, Dicționarul Academiei Franceze, care fusese conceput nu doar ca un depozit complet al lexicului francez, ci și ca un reper normativ obligatoriu pentru toți utilizatorii limbii franceze, a fost tipărit în nouă ediții (1694, 1718, 1740, 1762, 1798, 1835, 1877, 1932-1935 și 1992). Toate edițiile sunt excelent digitalizate și ușor accesibile pe net, iar dicționarul ca atare a fost declarat componentă a patrimoniului francez, ștafeta fiind preluată de alte instituții, cu principii și obiective diferite.

Cu titlul Trésor de la langue française și cu subtitlul Dictionnaire de la langue française du XIXe et du XXe siècles (1789-1960) s‑a desfășurat în secolul trecut un vast proiect colectiv, inițiat și condus de lingvistul francez Paul Imbs (1908‑1987), profesor la Universitatea din Strasbourg. Lucrările au început în anul 1957 la Nancy, unde a fost organizat în anul 1960 un „Centre de recherche pour un Trésor de la langue française”, care va deveni ulterior Institut National de la Langue Française (INALF). La moartea inițiatorului, dicționarul‑tezaur a fost preluat și finalizat de un alt reputat lexicograf, Bernard Quémada (1926‑2018). Pe parcursul a peste treizeci de ani, cu un colectiv care depășea adesea 100 de colaboratori, Trésor de la langue française a fost finalizat, între 1971‑1994 fiind tipărite 16 volume și un supliment. Să reținem, spre comparație cu DLR‑ul nostru, datele privind dimensiunile TLF: 100.000 de cuvinte, 250.000 definiții și 430.000 de citate. La inițiativa aceluiași Bernard Quémada, din anul 1996 se inițiază lucrările pentru o versiune digitalizată a dicționarului‑tezaur, Trésor de la langue française informatisé (TLFi). După câțiva ani de de tatonări, încercări și probe, în anul 2004 versiunea informatizată este publicată și pusă în vânzare sub formă de CDROM, pentru ca ulterior să fie oferită publicului și specialiștilor și online.

*Textul are la bază o conferință cu același titlu susținută în cadrul „Zilelor academice ieșene“, ediția a XXVII‑a, organizată de Filiala din Iaşi a Academiei Române la 20 octombrie 2023.

 

Eugen Munteanu este profesor universitar la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” și cercetător la Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” din Iași

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii