Dicționarul academic al limbii române (DLR) – încotro? (XXI)*

3. În ipoteza că actualizarea redactărilor de la literele A, B, C, F. G. H. I etc. s‑ar afla într‑o etapă avansată de finalizare, vom fi siliți să constatăm că, între timp, volumele anterioare ale „seriei noi” (literele E, L, M, N, O, P, R, S, Ș etc.) s-au „învechit” și ele, pe de o parte în mod „natural” datorită dinamicii interne a limbii însăși, și, pe de altă parte, după cum arătam în materialul anterior, datorită augmentării exponenențiale a bazei documentare. Pentru definirea și denumirea acestui stadiu inevitabil din istoria unui dicționar tezaur cu vocație academică, propun adoptarea termenului de muzeificare. Fără nici o conotație depreciativă sau peiorativă, acest concept vrea să spună că, devenind un obiect muzeal, un dicționar tezaur își va păstra intacte valorile simbolic‑identitare și de cunoaștere a trecutului limbii naționale. Odată tipărit pe hârtie, el va deveni însă imuabil și, implicit, nu va mai putea reflecta prezentul respectivei limbi. De altfel, câteva dintre „navele amiral” ale lexicografiei mondiale, pe care le‑am trecut în revistă în paginile anterioare, cum ar fi Oxford English Dictionary, Dictionnaire de la langue francaise sau Grimm Wörterbuch der Deutschen Sprache, au devenit deja, prin decizia instituțiilor academice responsabile, asemenea exponate muzeale, în sensul că ultima lor ediție tipărită a fost integral digitalizată și oferită accesului neîngrădit al publicului și al cercetătorilor. Funcția clasică, cea de supraveghere continuă a dinamicii lexicului limbii naționale, a fost preluată de proiecte cu existență integrală on line, exemplul cel mai cunoscut fiind Trésor de la langue française.

Care ar fi, în fine, perspectivele DLR‑ului nostru? Sunt de părere că decizile strategice care s‑ar impune decidenților din Academia Română ar fi următoarele două:

I. Concentrarea de resurse în scopul finalizării de urgență a lucrărilor de actualizare a volumelor din seria „Pușcariu” (literele A, B, C, F, G, H, I), cu mijloacele lexicografiei clasice și cu avantajele instrumentelor digitale pe care le‑am menționat mai sus. Odată obținută o relativă unitate de structură, s‑ar putea tipări, după modelul ediției de 17 tomuri masive din 2010, într‑un tiraj restrâns, întreaga serie, ca un opus finitum, pentru dotarea marilor biblioteci din țară și, eventual, din străinătate.

II. La sfârșitul acestui stadiu s‑ar impune, implicit, realizarea unei versiuni electronice integrale, după modelul marilor dicționare digitale amintite mai sus. Până în acel moment, platforma SOLIROM pe care am menționat‑o anterior, care conține DLR-ul existent în formă scanată, poate servi în continuare ca un excelent instrument de lucru.

III. Inițierea unui nou Tezaur lexical al limbii române, în format exclusiv digital. Pornind, desigur, de la DLR‑ul existent, echipele existente la București, Iași și Cluj nu vor mai avea drept sarcini decât completarea și actualizarea in vivo a ceea ce există deja. Se va avea în vedere mai ales completări și nuanțări de diferite tipuri (prime atestări, distincții de noi sensuri sau subsensuri, sintagme sau expresii nou apărute, etimologii clarificate între timp etc.) în corpul articolelor existente, pe baza noilor ediții de texte inedite și a publicațiilor de diferite tipuri sau pe baza observării directe a uzului în dinamica lui zilnică. Bibliografia însăși ar putea fi actualizată constant, atunci când realitatea o va impune. Îmi imaginez acest nou dicționar tezaur al limbi române, ca pe un imens organism dinamic, cu o față deschisă permanent către utilizator și cu un „spate” gestionat de redactori cu competențele lexicografului clasic. Firește că asistența unor programatori nu doar competenți în informatică, dar și suficient de imaginativi și de creativi, va fi absolut necesară.

Deși m‑am străduit să imaginez niște deziderate foarte modeste, sunt conștient că finanțarea insignifiantă a cercetării umaniste, în special a domeniilor și proiectelor filologice, nu ne permite să sperăm prea mult. Oricât am cere celor trei colective de lexicografi existente să își „eficientizeze” activitatea de redactare la porțiunile rămase – iar aceasta rămâne, cred, cea mai importantă cerință! – nu putem să nu constatăm că cei aproximativ 40 de lexicografi de la București, Iași și Cluj, unii dintre ei angrenați și în acțiuni și proiecte conexe sau paralele, sunt mult prea puțini. Comparația cu forțele angrenate în alte dicționare academice naționale este elocventă. La Trésor de la langue francaise lucrează peste 1000 de lexicografi, Oxford English Dictionary are 300 de angajați permanenți, la care se adaugă peste 1000 de consultanți de specialitate, iar dicționarul Academiei Bulgare beneficiază de aportul a peste 150 de angajați.

Închei printr‑o reflecție mai mult sau mai puțin „lirică”. Sunt sigur că tagma atât de selectă a lexicografilor tradiționali, a celor motivați de vocație, frământați de dilemele definițiilor, atestărilor, etimologiilor, mereu în întrecere cu ei înșiși în cursa fasciantă a urmăririi avatarurilor limbii pe care o iubim și o cultivăm, nu va dispărea. Mai sper să nu cedăm ispitei facile a gesticulării sterile numită „popularizarea științei” sau „public relation”, mai direct spus, să nu ne trădăm vocația de dragul propagandei goale și al intereselor contextuale, unele, poate legitime.

Notă finală: Într‑o serie de viitoare articole voi argumenta cu exemple necesitatea ca viitorul dicționar al Academiei Române să fie realmente un „dicționar tezaur”, adică să includă, practic, toate unitățile lexicale ale limbii române, din trecut sau din actualitatea strictă, în măsura în care sunt atestate în documentele înscrise în bibliografie.

*Textul are la bază o conferință cu același titlu susținută în cadrul „Zilelor academice ieșene“, ediția a XXVII‑a, organizată de Filiala din Iaşi a Academiei Române la 20 octombrie 2023.

Eugen Munteanu este profesor universitar la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” și cercetător la Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” din Iași

Publicitate și alte recomandări video