Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Biroul de mediere

Diferenţa de vârstă devine o problemă doar când unul dintre parteneri este încă influenţat de către părinţi

GALERIE
pereche
  • pereche
- +

Ilona este la începutul carierei ei de medic specialist în ORL şi face deseori gărzi, astfel încât a fost mai uşor pentru amândouă să stăm de vorbă la spital, în intervalele orare în care ea nu avea de făcut tratamente sau vizita la patul bolnavilor. În timp ce o aşteptam, Ilona (numele nu este cel real, pentru a păstra confidenţialitatea) vorbea cu pacienţii dintr-o rezervă şi am putut să văd cum îi explica unei femei rostul tratamentului medicamentos şi al respectarii acestuia, folosind propoziţii şi cuvinte clare.  

- Acum putem să mergem în camera de gardă, sunt doar eu pe secţie şi trebuie să fiu prezentă pentru orice destabilizează starea bolnavilor. Ştiam asta, când v-am rugat să veniţi la spital şi atunci am redactat un rezumat cu datele mele personale şi întâmplările din familia noastră, care au condus la imposibilitatea de a mai avea o relaţie civilizată cu soţul meu şi cu mama lui, sper să fie temporar...     

- Cu ce vă pot eu ajuta?!

- M-am gândit că poate reuşiţi să (inter)mediaţi conflictul menţinut artificial de familia soţului meu. Cred că asta se numeşte facilitare a dialogului dintre noi (am citit câteva articole pe care le scrieţi). Eu sunt direct implicată, dar dumneavoastră, la solicitarea mea, puteţi să îi abordaţi profesional. Acum să vă spun câteva lucruri importante: eu sunt mai mare decât soţul meu cu 9 ani… şi suntem amândoi medici, doar că el nu a trecut examenul de rezidenţiat. Acesta a fost momentul în care părinţii lui au venit acasă la noi, i-au făcut bagajele şi, cum ei sunt contabili, au făcut un calcul matematic sumar şi au ajuns la concluzia că a fost un dezastru căsătoria băiatului lor cu mine, care mi-am văzut de cariera mea şi nu l-am ajutat şi pe el să ia rezidenţiatul. Acum, lui îi era necesară grija familiei, pentru a se concentra doar pe învăţat, aşa după cum a spus mama lui. Şi el a plecat, ca un elev pedepsit.

Doctoriţa fusese chemată pe secţie şi eu, ajunsă acasă, am citit rezumatul relaţiei şi al căsătoriei lor, din care era evident rolul de soţie-mamă, pe care ea şi l-a asumat de la început. Părea că fusese un transfer de autoritate asupra tânărului absolvent de medicină generală, de la mama biologică, la soţia care putea să-i fie mentor, dar şi mamă, pentru ca ocrotirea să nu lipsească din viaţa lui. Am hotărât să-I cunosc şi pe tânărul soţ (Călin), dar, separat, şi pe părinţii lui. Când Călin a acceptat întrevederea cu mine, i-am cerut părerea asupra căsătoriei lui, dar el a ezitat să vorbească, susţinând că a fost o mare greşeală din partea lui, că el nu este pregătit încă să-şi facă o familie. Oricum, eşecul de la rezidenţiat îl adusese cu picioarele pe pământ - spunea el - şi acum încearcă să recupereze anii pierduţi. „Anii pierduţi“, deci aşa vedea el cei trei ani de relaţie cu Ilona şi căsnicia lor.

Întâlnirea cu mama lui poate fi rezumată astfel: „Copilul meu avea nevoie de sprijin moral şi profesional şi atunci ea a promis că va face tot ce poate, pentru ca el să continue pregătirea pentru rezidenţiat. Şi am văzut rezultatul, nu?!“. Nu mai era nimic de spus. Mama băiatului avea convingerile ei şi îl educase conform preceptelelor „comerciale“. Cineva trebuia, însă, să se salveze: Ilona. Aceasta îşi asumase rolurile de mamă şi mentor, invadând, fără să ştie, zona de afectivitate a mamei lui Călin. Dar Ilona era independentă şi putea accepta raţional, despărţirea. Diferenţa de vârstă devine o problemă doar când femeia este matură, iar bărbatul nu are nici un fel de experienţă şi este încă influenţat de către părinţi, ca un adolescent. 

Mediator Roxana Cozma, 

www.mediatoriautorizatiiasi.ro 

Pagina de FB: Mediatori Autorizati Iasi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri