DIGI24: Nicușor Dan: Sunt curios să văd care este planul Elenei Lasconi pentru USR și o să-i transmit dorința mea de a colabora
Nicușor Dan a vorbit joi seara, la Digi24, despre alegerile care au avut loc pentru șefia USR și a anunțat că se va întâlni foarte curând cu Elena Lasconi. „Sunt curios să văd care este planul domniei sale pentru USR, pentru USR București și o să-i transmit dorința mea de a colabora în continuare,” a transmis primarul reales ale Capitalei. 0 seconds of 29 minutes, 25 secondsVolume 90%
„E o decizie internă, o mă întâlnesc foarte curând cu domnia sa, nu ne cunoaștem personal și e logic să facem asta. Sunt curios să văd care este planul domniei sale pentru USR, pentru USR București și o să-i transmit dorința mea de a colabora în continuare în consiliu și altfel pentru că noi nu am colaborat doar în consiliu, m-am coordonat foarte bine cu deputații din USR când au fost dezbaterile pe codurile de urbanism,” a declarat Nicușor Dan.
Întrebat dacă Elena Lasconi este candidatul la alegerile prezidențiale pe care l-ar putea susține, Nicușor Dan spune că nu exclude acest lucru, având în vedere că viziunea acesteia este apropiată de a sa.
„Desigur că în momentul în care voi discuta cu domnia sa voi ridica și aceste probleme. Sunt optimist tocmai pentru că opțiunile politice ale partidului au fost foarte apropiate de ale mele și sunt optimist că o să aibă aceeași viziune,” a precizat primarul. Rugat să comenteze schimbarea de la șefia USR, Nicușor Dan spune că „Nu vreau să mă pronunț pentru că USR e partenerul meu iar ce se întâmplă acolo în interior e o chestiune… Eu vin din USR, am trăit niște ani acolo, cunosc niște oameni, cunosc relații, dar nu e corect să mă pronunț atâta timp cât partidul e într-un parteneriat foarte corect cu mine.”
Mai mult, pe digi24
Publicitate și alte recomandări video