DIGITALIZARE FĂRĂ FINALIZARE | De ce digitalizarea educației nu începe cu tabla inteligentă. Ce lipsește din școala românească. „O digitalizare reală nu înseamnă doar echipamente”

După pandemie, școlile din România, atât cele din mediul urban, cât și cele din mediul rural, au trecut printr-un proces de dotare tehnologică. Prin proiecte finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și din alte surse europene, aproape fiecare unitate școlară a primit echipamente noi: table interactive, laptopuri, tablete, sisteme all-in-one și mobilier digital.

Numai în județul Iași, în anul școlar 2024-2025, valoarea proiectelor care au primit finanțare nerambursabilă prin PNRR a fost peste 44 de milioane de lei, potrivit datelor prezentate în raportul „Starea învățământului preuniversitar”. În anul școlar 2023-2024, valoarea proiectelor finanțate nerambursabil prin PNRR a fost de aproximativ 16 milioane de lei, iar în 2022-2023 de peste 17,5 milioane de lei.

Ce înseamnă digitalizarea în învățământ și unde se află

„O digitalizare reală nu înseamnă doar echipamente, ci un ecosistem funcțional care include profesori formați continuu, infrastructură stabilă, securitate cibernetică, reguli clare privind folosirea inteligenței artificiale, debirocratizare și platforme digitale eficiente”, spune Daniela Orășanu, directoarea Colegiului Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Pașcani.

Chiar dacă investițiile recente, de după pandemie au îmbunătățit considerabil dotările din școli, digitalizarea educației nu poate fi redusă la prezența unor table interactive sau a unor laptopuri noi în sălile de clasă.

„Cred că niciuna dintre aceste dimensiuni nu e atinsă complet 100%. Plus că depinde de la o școală la alta – una stă un pic mai bine decât cealaltă. Cred că, la nivel de sistem educațional în țară, stăm bine la dotări. Problema este dacă utilizăm aceste echipamente, dacă știm să le folosim, dacă le utilizăm în concordanță cu pedagogia de care avem nevoie în sala de clasă. Trebuie să pornim de la competențele pe care trebuie să le formăm copiilor”, declară Daniela Orășanu.

Daniela Orășanu, directoarea Colegiului Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Pașcani

În plus, „nu înseamnă că avem o școală digitală dacă avem tablă interactivă și catalog electronic”. Directoarea explică faptul că acum „stăm bine la dotări”, dar nu la utilizarea lor: unele școli exploatează la maximum resursele, în timp ce altele au table interactive pe care nu le pornește nimeni.

„E ca și cum avem o casă nouă cu instalațiile neterminate. Avem acoperișul (echipamentele), dar nu funcționează mereu instalația de dedesubt (internetul, securitatea, suportul tehnic), ceea ce face ca locuirea, adică digitalizarea completă a școlii, să fie incompletă”, menționează Daniela Orășanu.

Și profesorul Constantin Cucoș, fost director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, atrage atenția că tehnologia nu este, în sine, garanția progresului educațional. El subliniază că digitalizarea înseamnă integrarea inteligentă a tehnologiei în actul didactic: „Nu este suficient să o ai la dispoziție, important este să o valorifici și să îi dai un sens didactic”. Refuzul tehnologiei este un semn de „dezertare profesională”, spune pedagogul ieșean, la fel cum dependența exclusivă de ea este o exagerare. Constantin Cucoș vorbește despre un echilibru necesar: sunt situații în care se pot face minuni „doar cu tabla și creta”, dar sunt și conținuturi sau experiențe de învățare posibile doar prin instrumente digitale moderne.

„Unele demonstrații, experiențe virtuale, medieri sau ipostaze de conținut pot fi aduse în sala de clasă doar prin digitalizare, cyberspațiu, noi tehnologii. Astfel de oportunități tehnice, în raport cu diverse vremuri, au fost asimilate cu folos în sistemele de formare – vezi cazul tiparului. Important să păstrăm un echilibru și să venim cu cea mai bună soluție strategică, inclusiv bazată pe artefactele tehnologice cele mai noi, pentru a viza și a face în învățământ de calitate”, explică Constantin Cucoș.

Constantin Cucoș, fost director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

„Avem mai degrabă digitizare decât digitalizare”

Adina Romanescu, directoarea Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, descrie situația ca fiind una în care „avem mai degrabă digitizare decât digitalizare”. Există infrastructură: echipamente moderne, lecții în care tehnologia este integrată, chiar și sisteme naționale precum SIIIR, însă acestea funcționează încă la un nivel mediu și ar necesita îmbunătățiri consistente. Potrivit acesteia, profesorii sunt cei care au dus greul transformării, adaptându-și orele și investind efort în integrarea resurselor digitale, în timp ce digitalizarea reală – cea sistemică, uniformă și coerentă – încă se lasă așteptată.

„Cu privire la dotarea cu echipamente am înregistrat progrese foarte mari datorită finanțărilor prin PNRR, în foarte multe școli. La nivel național, profesorii și-au dezvoltat în mare măsură competențele de integrare a tehnologiilor în activitățile de învățare. La nivel de sistem, există încă tehnologii neutilizate în educație, sigur multe dintre ele și greu de implementat la ore datorită costurilor ridicate de mentenanță și a competențelor foarte dezvoltate pe care este greu să le ai dacă nu ai cunoștințe informatice”, transmite Adina Romanescu.

Adina Romanescu, directoarea Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași

Părinții confirmă aceeași realitate. Constantin Neagu, lider al Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Filiala Iași, arată că problema nu este lipsa resurselor digitale, ci capacitatea profesorilor și elevilor de a lucra efectiv cu acestea. Pandemia a demonstrat că eficiența digitalizării depinde de competențe, de conținuturile educaționale și de coerența deciziilor. Lipsa unor direcții unitare și a unor resurse digitale clare, transmise de la nivel central, a dus la improvizații, iar o digitalizare funcțională cere coordonare, standardizare și mesaje uniforme „de la ultima școală din satul românesc până în oraș”.

Nu avem conținuturi adaptate unei școli digitale. „Să folosești videoproiectorul în ziua de azi e foarte puțin”

Chiar dacă școlile sunt mai bine echipate ca oricând, programele școlare și conținuturile educaționale nu țin încă pasul cu realitatea digitală în care învață elevii. Tot Daniela Orășanu spune că, deși multe programe vorbesc teoretic despre „competențe digitale”, acestea sunt departe de a fi puse în practică în forma pe care o cer copiii de astăzi. Aceasta precizează că la nivelul liceului, în noile programe școlare, există referiri la metode didactice moderne și la folosirea resurselor digitale, însă nu toate disciplinele includ astfel de prevederi. A dat exemplul orei de Limba română, unde nu există referiri la utilizarea inteligenței artificiale – deși elevii folosesc deja aceste instrumente, adesea în mod neproductiv, pentru teme sau chiar pentru plagiat. Directoarea Anului 2024 insistă că ignorarea inteligenței artificiale nu rezolvă problema, ba chiar o agravează. „Dacă nu îi învățăm cum să o folosească, nu înseamnă că nu o vor folosi”, puncteză aceasta.

„E nevoie și de corelarea programei școlare. Pe partea de conținuturi, urmează, la liceu, când vor apărea manualele, să se dezvolte. E clar nevoie și în conținuturi să aducem partea aceasta. Dar aici e nevoie de niște oameni care să lucreze la aceste conținuturi, de oameni care vin din sala de clasă și care au practicat această pedagogie digitală”, menționează Daniela Orășanu.

„Să folosești videoproiectorul în ziua de azi e foarte puțin”, precizează directoarea Colegiului „Unirea” din Pașcani. Conținuturile ar trebui create de oameni care au practicat pedagogia digitală, nu doar de autori care preiau exemple generice din tutoriale sau din „meniul «help» al unor platforme”. În absența unor indicații clare, profesorii se refugiază în soluții minimale, precum un PowerPoint.

Constantin Neagu atrage atenția asupra lipsei resurselor digitale consistente, explicând că e posibil ca dispozitivele din școli să nu fie folosite la potențialul lor maxim tocmai din lipsa unui cadru curricular adaptat.

„Clar că dispozitivele nu au fost utilizate la potențialul maxim în acești ani. Sunt fel de fel de dispozitive și ele trebuie utilizate, dar pentru asta e nevoie de o programă școlară adecvată și implicare. Cred că elevii ar fi mult mai bucuroși să lucreze pe ele la discipline. Una e să faci geografie și să vezi niște hărți online, să poți face interogări interactive privind niște continente decât să înveți pe atlasele de pe care am învățat noi în urmă cu 30 de ani”, transmite liderul Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Filiala Iași.

Inteligența artificială în școli. „Ar trebui să devină un asistent de gândire”

Adina Romanescu, Directoarea Anului 2021, atrage atenția că domeniul tehnologiei evoluează cu o viteză uriașă, iar „dacă pierzi startul, îl recuperezi greu”. Deși se vorbește intens despre AI, școala românească nu a trecut încă la etapa următoare, cea de implementare.

„Este momentul să trecem la acțiune și să căutăm finanțări pentru a iniția proiecte de integrare a inteligenței artificiale în învățare, de regândire a evaluării sub influența impactului său, de adaptare a predării, etc.”, punctează directoarea Liceului de Informatică din Iași.

Daniela Orășanu a detaliat ce ar însemna, concret, o utilizare responsabilă și eficientă a AI în educație. Pentru ea, inteligența artificială trebuie să devină „un asistent de gândire” și „un instrument de diferențiere”, nu un shortcut pentru copii. Dar pentru ca asta să fie posibil, elevii trebuie, în primul rând, să știe să pună întrebări – o abilitate care ține de rolul profesorului în dezvoltarea curiozității. „Dacă elevul nu știe să pună întrebări, nu va ști nici să folosească ChatGPT sau alte instrumente similare în mod eficient”, spune Daniela Orășanu.

Directoarea a explicat și cum folosește AI-ul la clasă: lasă partea teoretică în seama asistentului AI (precum cel de la Google), care poate transforma un text dens din manual într-un videoclip explicativ de câteva minute. În felul acesta, timpul de la clasă este folosit pentru activități aplicate, diferențiate și adaptate ritmului fiecărui elev – pe platforme precum Snorkl, unde un copil poate avea nevoie de trei încercări pentru a rezolva o sarcină, iar altul de 22. Astfel, AI-ul permite personalizarea învățării, iar profesorul devine un ghid în procesul de gândire, nu un simplu furnizor de informații.

„Astfel, eu mă pot ocupa să îl fac pe copil să gândească, să experimenteze, decât să stau să îi dictez și să scrie cu pixul pe foaie. Mă refer la liceu, pentru că nu e la fel la gimnaziu sau la învățământul primar”, declară Daniela Orășanu.

Constantin Neagu observă și că elevii sunt mult mai pregătiți decât adulții să adopte aceste tehnologii. „Noi blamăm inteligența artificială, dar facem ceva ca să luăm și partea bună din ea?”, se întreabă acesta. Integrarea AI în școli necesită, așadar, nu doar resurse, ci și o schimbare de mentalitate.

Zero digitalizare în cazul birocrației din școli. „O platformă unică ar fi necesară pentru debirocratizare”

Birocrația din educație a rămas aproape complet nedigitalizată, potrivit directorilor din școli. Daniela Orășanu subliniează că, în prezent, multe procese administrative sunt digitalizate pe jumătate: „Facem o hârtie, o printăm, o semnăm cu pixul, o scanăm și o trimitem prin e-mail. Asta nu înseamnă management digital”.

„O platformă unică ar fi necesară pentru debirocratizare. Trebuie să integrăm o platformă și să o folosim, cu tot cu semnătură electronică”, menționează directoarea Colegiului „Unirea” din Pașcani.

Potrivit acesteia, în locul unui sistem integrat, WhatsApp-ul a devenit, neoficial, un secretariat paralel, unde circulă documentele. În continuare, școlile sunt obligate să printeze documente primite digital și să le arhiveze în două exemplare, ceea ce anulează complet sensul digitalizării. Soluția, după cum a spus Daniela Orășanu, ar fi o platformă unică, cu semnătură electronică acceptată și cu un flux digital al documentelor.

Problema este confirmată și de directoarea Adina Romanescu, care consideră că profesorii sunt supraîncărcați cu sarcini administrative, precum colectarea datelor de la părinți, în loc să se concentreze pe actul didactic. Ea spune că platforma SIIIR (Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România) trebuie actualizată, astfel încât „toate informațiile utile pentru logistică sau pregătirea de programe de susținere și dezvoltare să poate fi extrase prin intermediul rapoartelor direct de către Inspectoratul Școlar sau Ministerul Educației”.

„Nu avem o platformă actualizată constant la nivel național care să integreze toate bazele de date din școli. Există SIIIR care integrează multe tipuri de date, dar nu permite toate tipurile de interogări de care ar fi nevoie, pentru că nu colectează foarte multe date. Să colectezi date la nivel național prin intermediul formularelor și a nu știu câtor intermediari este ineficient în anul 2025”, punctează directoarea.

Mai mult, Adina Romanescu spune că de două decenii sunt colectate aceleași informații – precum numărul elevilor cu părinți plecați în străinătate – fără ca aceste date să fie urmate de programe reale de sprijin. Aceasta arată, potrivit directoarei, o fractură între colectarea datelor și utilizarea lor în politici publice.

Mentenanța echipamentelor digitale, o provocare ignorată în școli

Odată cu dotarea școlilor cu echipamente digitale, a apărut o nouă provocare: întreținerea și mentenanța acestora. Daniela Orășanu subliniază că echipamentele aduse în unitățile de învățământ necesită suport tehnic continuu. Ea a propus crearea unui post de administrator IT în școli, similar cu cel de administrator de patrimoniu, care să gestioneze întreaga infrastructură digitală.

„Nu avem specialiști în toate școlile. Unele școli sunt fericite – eu fac parte din categoria unităților care au resursă umană, au informatician, administrator de IT. Măcar dacă ar fi, pentru școlile mai mici, un administrator IT la două-trei unități. În școlile mari e nevoie, într-adevăr, de unul singur, dar care face față destul de greu la asta”, explică directoarea.

Și Adina Romanescu spune că e nevoie de mentenanță constantă și sprijin logistic.

Directoarea Colegiului Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Pașcani vorbește despre importanța colaborării cu companii de IT pentru a evalua nevoile exacte ale fiecărei școli în privința conexiunii la internet și a infrastructurii electrice. În multe școli, rețelele existente nu sunt pregătite să susțină cantitatea mare de echipamente, iar fără această evaluare, funcționarea corectă a infrastructurii digitale poate fi compromisă.

Pe lângă dotarea cu echipamente și necesitatea unui administrator IT, Daniela Orășanu atrage atenția asupra lipsei protocoalelor de securitate cibernetică în școli. „Nu avem protocoale de securitate cibernetică pentru folosirea echipamentului. E nevoie neapărat de niște standarde minime de securitate cibernetică și de protecția datelor”, declară Daniela Orășanu.

Școlile, între necesitatea platformelor digitale și limitele SEAP. „E un balet care nu ar trebui să fie”

Platformele educaționale și licențele software reprezintă o altă problemă a digitalizării unităților de învățământ. Profesorii explică dificultățile legate de achiziția platformelor internaționale. La Colegiul „Unirea”, de exemplu, există peste 20 de licențe software, folosite selectiv în funcție de disciplina predată: de exemplu, mozaWeb la Biologie, EduBoom la Matematică și Snorkl pentru învățarea adaptivă cu inteligență artificială. Totuși, potrivit directoarei, majoritatea licențelor nu sunt comercializate în România, iar achizițiile din școală trebuie făcute prin SEAP, prin licitație. Faptul că sunt comercializate în altă țară face să fie imposibilă o astfel de achiziție și e nevoie ca direcțiunea să apeleze la sponsorizări.

„E un balet care nu ar trebui să fie, fiindcă le folosim în scop educațional, doar că legislația nu ne ajută în zona asta. În primul rând, nu avem buget suficient, iar, în al doilea rând, avem și niște limitări ale modului de achiziție pentru tot ce avem nevoie”, transmite Daniela Orășanu.

Profesorii au nevoie de platforme verificate pedagogic, nu doar tehnic

Directoarea Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” vorbește și despre necesitatea unei platforme naționale integrate pentru resurse educaționale deschise, unde materialele să fie avizate de specialiști și organizate pe discipline și niveluri de învățământ.

„Sunt mai multe platforme din diferite programe/proiecte, neexistând o bază de date la nivel național cu resurse avizate de specialiști pentru fiecare disciplină. Fiecare profesor postează unde consideră materialele și utilizează resurse pe care le descoperă. Un sistem informatizat de resurse avizate – tot avem atâția specialiști, grupuri de lucru și comisii – organizat pe domenii de interes, gratuit și accesibil pentru toți ar fi deosebit de util”, punctează Adina Romanescu.

Daniela Orășanu afirmă că platformele ar trebui validate de experți în pedagogie digitală și nu de companii IT, astfel încât profesorii să primească recomandări: „Pentru conținutul acesta de Fizică, de la clasa a XI-a, noi am testat aceste zece platforme și le recomandăm pe acestea patru”. Ulterior, profesorii ar fi instruiți cum să le folosească în sala de clasă și ar putea alege platforma potrivită.

„Nu toți știu să încarce un document în timp real și să lucreze pe el. Și aici trebuie luată o decizie, dar la nivel de Inspectorat sau de Minister, pentru că sunt decidenți care trebuie să înțeleagă că alocarea resurselor către acest domeniu este vitală. E bine ca toți să lucreze pe același lucru”, spune Constantin Neagu.

„Profesorii au nevoie de multă formare și instruire”

„Dacă facem prezentări PowerPoint ale lecțiilor și trimitem niște resurse pe WhatsApp, nu înseamnă că avem competențe digitale, nu înseamnă că e ceea ce e nevoie la copii. Există un risc de stratificare, un nucleu de profesori foarte competenți digital și o masă care folosește minimal tehnologia, care continuă să trimită pe WhatsApp resurse educaționale – ceea ce nu e în regulă absolut deloc – și să facă prezentări PowerPoint. Elevii au nevoie de mai puține gadgeturi și mai multe instrumente de gândire”, punctează Daniela Orășanu.

Adina Romanescu subliniază că investițiile realizate prin PNRR reprezintă doar primul pas. După dotarea unităților de învățământ cu echipamente, este esențial ca sistemul să asigure și finanțări pentru programe de formare adaptate nevoilor reale ale profesorilor.

„Profesorii au nevoie de multă formare și instruire, trebuie să le arătăm ce pot face cu echipamentele, apoi sigur își vor dori să le integreze în învățare. Nu sunt adepta formărilor făcute din obligație și nici nu aprob programele formalizate care rămân doar la un nivel teoretic”, explică directoarea.

Comunități de practică pentru integrarea digitală

Pe lângă participarea la cursuri de formare a cadrelor didactice, Daniela Orășanu amintește importanța comunităților de practică între profesori. Astfel, cadrele didactice pot învăța unul de la altul și pot experimenta în mod concret integrarea tehnologiilor în predare.

„La Unirea, am organizat o comunitate de practică – o platformă de formare profesională internă, unde împărtășim bune practici, ne întâlnim periodic și discutăm ce metode au funcționat, ce a fost eficient sau nu. Evident că predomină zona digitalizării și totul este practic – cum am făcut, cum am exersat, cum am măsurat indicatorii, ce funcționează la clasa X și ce nu la clasa Y”, explică Daniela Orășanu.

Și la Liceul de Informatică din Iași au avut loc sesiuni de instruire, însă Adina Romanescu a completat că, deși școala organizează astfel de întâlniri, acestea nu sunt suficiente și a punctat nevoia de continuă colaborare și schimb de experiență între cadrele didactice. „Noi am organizat deja sesiuni de instruire consistente, dar nu sunt de ajuns”, spune aceasta.

Tehnologia în școlile din mediul rural

Contactate de „Ziarul de Iași”, directoarele Ana-Maria Buzatu de la Școala Gimnazială Todirești și Ana Dorneanu de la Școala Gimnazială Dumești au oferit exemple concrete despre modul în care tehnologia a ajuns în școlile rurale. În ultimii ani, ambele unități au beneficiat de dotări prin proiecte precum PNRAS sau PNRR. Aceste investiții au adus table inteligente, laptopuri, sisteme all-in-one, imprimante, echipamente pentru laboratoare de TIC, precum și acces la platforme educaționale digitale.

Ana-Maria Buzatu spune că aceste echipamente au transformat complet experiența școlară. „Noi eram o școală învechită din multe puncte de vedere, iar cu ajutorul acestor proiecte, în sfârșit, arătăm ca o școală din secolul XXI. Copiii sunt foarte încântați! În sfârșit pot merge în laboratul de TIC și să facă o oră așa cum trebuie, să folosească acele echipamente și programe”, a povestit aceasta.

„Folosim tehnologia pentru că altfel nu am ține pasul cu ce își doresc copiii. Ei vor să vizualizeze ceea ce le predăm, au nevoie de explicații suplimentare. Nu mai merge doar cu harta și cartea, trebuie să vizualizeze ceea ce le spune profesorul”, transmite Ana-Maria Buzatu.

La Școala Gimnazială Dumești, toate sălile de clasă sunt dotate cu table inteligente, sisteme audio și imprimante, iar la Păușești a fost amenajat un laborator de informatică. Potrivit directoarei, platformele educaționale utilizate includ manuale digitale, Eduboom și Twinkl.

„Eu sunt învățătoare la clasa a II-a și de la prima până la ultima oră folosesc tabla inteligentă. Astăzi am predat tabla înmulțirii cu 2. Cu ajutorul jocurilor de pe WordWall și a diverselor resurse educaționale încerc să îi atrag pe cei mici, astfel încât tabla înmulțirii să fie o adevărată plăcere pentru ei”, explică Ana Dorneanu.

Efectul unei infrastructuri digitale coerente asupra calității educației

Profesorul Constantin Cucoș spune că dezvoltarea unei structuri digitale coerente și integrate, capabile să susțină în mod predictibil activitatea din școli presupune timp, resurse și acorduri la nivelul politicilor publice și al legislației din domeniu. În absența unei infrastructuri unitare, calitatea proceselor educaționale este afectată, iar încrederea profesorilor în beneficiile aduse de tehnologie rămâne fragilă.

„O astfel de bază informatică ar putea îmbunătăți chiar conținuturile învățării, adică ce se predă, dar și maniera strategică de comunicare, înțelegere și aplicare a valorilor transmise de școală”, a punctat acesta”, spune pedagogul ieșean.

Adaptarea pedagogiei la noile realități digitale. Constantin Cucoș: „Nu este vorba de a schimba pedagogia tradițională”

În plin proces de transformare tehnologică a școlii, profesorul Constantin Cucoș atrage atenția că esența pedagogiei nu trebuie reinventată, ci recalibrată. Acesta subliniat că pedagogia tradițională rămâne fundamentul formării umane, însă are nevoie să se deschidă către noile dinamici tehnologice și culturale.

„Nu este vorba de a schimba pedagogia tradițională, ci de a o deschide și a o face permisivă la noi răspunsuri în raport cu un peisaj tehno-social și cultural ce cunoaște noi reliefuri și dinamici”, explică profesorul Cucoș.

Deși tehnologia schimbă modul în care accesăm sau procesăm informația, principiile profunde ale învățării rămân valabile, susține acesta. Pedagogia clasică continuă să ofere acel „nimb” de stabilitate valorică, spirituală și umană, necesară într-o lume aflată într-o permanentă transformare. Provocarea reală este armonizarea dintre ceea ce rămâne constant și ceea ce se modifică, dintre rolul tehnologiei și rolul profesorului, dintre nevoile momentului și reperele educaționale perene.

„Sunt încrezător în această alianță necesară dintre tranzitoriu și constant, dintre tehnic și uman, dintre trebuință și perenitate”, a precizat acesta, subliniind că pedagogia actuală este deja pregătită din punct de vedere conceptual pentru aceste schimbări. „Contează însă ce se întâmplă la nivel practic”, a punctat el, referindu-se la modul în care aceste principii sunt puse în aplicare în școli.

Material realizat în proiectul „DigITup” derulat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), cu susținerea EDGE Institute.

Publicitate și alte recomandări video