FOTO Tragedie la Cristești. Copil mort într-un accident cu un TIR și un autoturism
Potrivit primelor cercetari, s-au lovit un TIR si un autoturism rezultând moartea unui copil s (...)
citeste totjoi, 11.08.2022
Un Logan a intrat pe verde în intersecţie şi a fost lovit violent de o autospecială de pompieri cu semnalele luminoase şi acustice în funcţiune. Șoferul Loganului nu avea cum să vadă autospeciala care venea din dreapta pentru că vizibilitatea îi era blocată de un microbuz.
Accidentul a avut loc în jurul orei 06.40 în intersecţia aglomerată de la Ţesătura. Şoferul unui autoturism Logan, A.C., în vârstă de 33 de ani, circula dinspre intersecţia Cotnari, către Ţesătura. Acesta mergea pe banda de lângă axul drumului. De cealaltă parte, autospeciala de pompieri, marca Volvo, se deplasa la un incendiu pe strada Strugurilor, venind dinspre Baza 3 către Ţesătura. Autospeciala avea în funcţiune luminile şi semnalele acustice. În momentul în care cele două autovehicule s-au intersectat, autospeciala s-a izbit violent în lateralul Daciei Logan, iar şoferul acesteia din urmă a fost rănit grav, fiind transportat inconştient la spital, unde a fost intubat. Poliţiştii au precizat că au fost la faţa locului însă cercetările vor fi preluate de către procurorii Parchetului Militar Iaşi.
„Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident cu victime. În urma accidentului a rezultat o victimă, un bărbat în vârstă de 33 de ani, care a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.
Vinovatul pentru producerea acestui accident va fi stabilit printr-o expertiză, chiar dacă, la prima vedere, vinovat ar fi şoferul Loganului, care nu a oprit la trecerea autospecialei de pompieri, care avea luminile şi semnalele acustice în funcţiune. Însă, după analiza imaginilor de pe camerele de supraveghere de către anchetatori, accidentul este atipic: ambii şoferi au avut un obstacol de vedere, în momentul în care au intrat în coliziune. Autoturismul Logan circula pe banda de lângă axul drumului, iar pe banda a doua, spre bordură, circula în paralel un microbuz. De asemenea, autospeciala pompierilor mergea pe banda de lângă bordură, având un alt autovehicul în stânga, care obstrucţiona vederea şoferului spre stânga, parte din care venea Loganul.
Şoferul Loganului a intrat în intersecţie pe culoarea verde a semaforului şi a fost luat prin surprindere de autospecială, care a apărut pur şi simplu de după microbuz. Şoferul nu avea cum să observe autospeciala, poate doar să audă sirena pompierilor. De cealaltă parte, pompierii au intrat în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului, iar şoferul nu avea cum să observe Loganul de după microbuz.
„Chiar dacă are prioritate, şoferul autospecialei are obligaţia de a se asigura că este observat de către toţi şoferii. În acest caz, şoferul autospecialei ar fi apăsat puţin frâna înainte să intre în intersecţie, apoi şi-a continuat drumul. Nu avea cum să observe autoturismul. Va fi făcută o expertiză“, ne-a spus o sursă apropiată anchetei.
Cuvinte cheie: + accident țesătura, pompieri, logan izbit, cotnari, vina
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Situaţia centralei nucleare Zaporojie, dezbătută joi de urgenţă de Consiliul de Securitate al ONU
Fernando Lugo, fostul preşedinte din Paraguay, în comă indusă după ce a suferit un atac cerebral
Grindeanu: Începe o nouă licitaţie pentru încă 20 trenuri electrice de lung parcurs
Cântăreţul scoţian Paolo Nutini concertează, în premieră, în România (VIDEO)
Meta Platforms - Facebook a atras 10 miliarde de dolari prin prima ofertă de obligaţiuni
Incendiu la o locomotivă electrică, în Gara de Sud din Ploieşti (VIDEO)
Irlanda anunţă că nu mai vrea jucătoare transgender în echipa de rugby
Livrările de petrol rusesc spre Europa Centrală au fost reluate miercuri
Popularitatea Facebook în rândul tinerilor americani este în scădere puternică
Elton John ar putea avea un viitor artistic în metavers după încheierea ultimului său turneu
Venezuela vrea să-şi restabilească ”relaţiile militare” cu Columbia. ”Am primit instrucţiuni”
Bărbatul care a măcelărit cinci membri ai familiei sale cu un ciocan a fost arestat
Jurnalista rusă Marina Ovsiannikova, arestată sub acuzaţia că a ”discreditat” armata
Un bărbat a fost lovit de o piatră desprinsă dintr-o stâncă, în Cheile Bicazului
Opt bărbaţi, între care doi minori, reţinuţi în urma unei bătăi între membrii a două familii
Caz clinic deosebit, tratat la Spitalul de Cardiologie Arcadia
„Cadoul” de nuntă al lui Gigi Becali pentru George Simion » Cântărește două tone
Beți și fără permis, inconștienții care circulă pe străzile ieșene
INIMO - Festival uriaș în Copou pentru ajutorarea a peste 10.000 de copii care vor să învețe
Costel Alexe: „Vom poziționa Iașul pe podiumul investițiilor în sănătate.” (P)
UPDATE - Bărbatul dispărut în apele lacului Tansa a fost gasit fara viata
FOTO&VIDEO Patru ani de la protestele din 10 august. Oameni bătuți cu bestialitate, niciun vinovat
VIDEO Explozii puternice pe o bază aeriană din Crimeea. Câteva avioane SU-24 au ars complet
Campionatul Național de Volei pe Plajă Brizo 2022 începe astăzi, 10 august, la Iași
Rețeta Fenechiu: soțul, condamnat la pușcărie și dator la stat, soția, contracte publice de milioane
S-au terminat banii pentru plafonare la energie! De când vor plăti românii facturi uriașe
Polițiștii ieșeni au dat ieri câte o amendă la fiecare 5 minute
Cinci tipuri de înghețată, retrase din magazine. Toate erau contaminate!
Concertele Classic Unlimited încep o nouă călătorie prin țară la începutul lunii septembrie
150 000 de euro de la Gigi Becali pentru Poli, care a vândut 250 de abonamente
O familie întreagă, de 4 membri, a fost lovită de fulger pe o plajă din Italia
Un român a blocat trenurile de mare viteză din Spania. A furat cablurile electrice
Lucian DÎRDALARivalităţi globale (I) |
Florin CÎNTICInteligenţa politehnică |
Radu PĂRPĂUȚĂDespre război şi liceul militar |
Alex VASILIULumini şi umbre în mass-media românească |
Iată scenariul revenirii lui MRU în politică, prin intermediul unui ocol pe la primăria Iaşului |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.