Din ce în ce mai buni
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 01.08.2021

Din ce în ce mai buni

GALERIE
briscan zara
  • briscan zara
- +

Ideea pensionării la 70 de ani mi se pare bună, însă doar ca idee, nu ca lege. Pentru că se ştie faptul că românii sunt extrem de buni la interpretarea oricărui text, fie el biblic, politic sau legislativ, şi vor fi în stare să scoată din asta ceva cu totul şi cu totul diferit decât ce s-a intenţionat, chiar pervers.

Este demonstrat în numeroase studii ştiinţifice, prin urmare e deja de la sine înţeles, faptul că performanţa umană are o evoluţie curbată în timpul vieţii, ajungând în jurul vârstei de 40 de ani la un maxim care coincide cu nivelul capacităţii mentale şi fizice, după care încetul cu încetul scade. Interesant este faptul că această performanţă se referă în principal la posibilitatea de adaptare la nou, la viteza de reacţie în faţa stimulilor şi de asimilare de cunoştinţe proaspete. Şi nu la experienţă.

Până la 40 de ani un individ se poate reorienta în orice direcţie doreşte cu relativă uşurinţă fără să perceapă asta ca pe un efort supraomenesc. Atât creierul, cât şi corpul lui îşi pot reactualiza rapid „softul” în funcţie de factorii neprevăzuţi care apar din exterior. Apoi capacitatea de adaptare scade gradual, iar omul se bazează din ce în ce mai mult pe ceea ce a acumulat până atunci, pe experienţă. După vârsta de 60 de ani este foarte greu să mai înveţi pe cineva ceva dintr-un domeniu cu totul diferit faţă de ce a făcut până atunci. Nu este imposibil, dar e mult mai greu decât dacă era cu cel puţin 20 de ani mai tânăr. Pune-l, în schimb, pe omul respectiv să facă ceea ce a învăţat până atunci în viaţă şi va face foarte bine, fără să clipească şi cu un randament mare, mai mare decât al unui tânăr proaspăt intrat în breaslă care o dă în bară la orice impediment.

De curând, guvernul României a propus o lege care ridică vârsta de pensionare la 70 de ani, în regim benevol, nu obligatoriu. Adică dacă omul mai doreşte de bună voie şi nesilit de nimeni să rămână în câmpul muncii, are voie să o facă până la 70 de ani şi abia după aia se poate pensiona liniştit. Se discută mult pe tema asta şi bine se face.

E ciudat acest paradox. Corpul şi mintea sunt din ce în ce mai slabe, dar capacitatea de a performa bazată pe experienţa acumulată e din ce în ce mai mare. Şi e cumva nedrept. Evident că nu poate fi vorba aici despre domenii de activitate unde este nevoie de capacitate fizică maximă şi constantă. În sportul de performanţă, în activităţi de mare risc (alpinism, minerit, explorări, construcţii etc.) e clar că după o anumită vârstă e timpul să spui stop şi să te reorientezi către munca din propria grădină de legume, dacă nu vrei să mori, să omori pe alţii din neatenţie sau incapacitate fizică, ori să provoci un dezastru. În restul domeniilor însă omul este practic din ce în ce mai bun. Un medic care a acumulat o experienţă uriaşă în timpul vieţii este o valoare în creştere până ce moare sau e lovit iremediabil de scleroză sau Alzheimer. Un avocat, un procuror sau un judecător, la fel, sau un profesor, ori un inginer, un arhitect etc. Nu poţi pune nicidecum semnul egalităţii între un tânăr cu o capacitate fizică şi intelectuală de invidiat, dar cu o experienţă redusă în câmpul muncii, şi un moş uns cu toate alifiile care abia se poate ţine pe picioare, dar care cunoaşte toate chichiţele „afacerii”. Să îl trimiţi pe acesta din urmă la plimbare, iar în locul lui să pui pe unul „verde” e aproape o crimă, o mare eroare de strategie.

Şi ce este foarte interesant e că experienţa nu poate fi acumulată într-un timp scurt. Nu poate nimeni învăţa deocamdată, ca în filmul Matrix, karate, jiu jitsu şi box în câteva minute printr-un transfer rapid de date de la un computer direct în creier. Ar fi ceva să se poată, dar deocamdată mai e de aşteptat, trebuie să trecem fiecare în parte prin nenumărate şcoli, provocări, experienţe nefericite chiar traumatizante, greşeli catastrofale, colegi sau şefi idioţi, pentru ca într-un final să putem zice că suntem stăpâni pe ograda noastră şi că nimeni nu poate contesta acest lucru. Dar toată această acumulare înseamnă timp, ani, zeci de ani şi tocmai când ajungi la punctul culminant să trebuiască să te retragi. Este foarte frustrant. Nu e de mirare că foarte mulţi pensionari cad în depresie nemaigăsindu-şi rostul pe lume, simţindu-se inutili, daţi la o parte, iar bagajul uriaş de cunoştinţe pentru care au muncit şi au scuipat sânge o viaţă întreagă să fie aruncat cu indiferenţă la gunoi.

De aceea ideea pensionării la 70 de ani mi se pare bună, însă doar ca idee, nu ca lege. Pentru că se ştie faptul că românii sunt extrem de buni la interpretarea oricărui text, fie el biblic, politic sau legislativ, şi vor fi în stare să scoată din asta ceva cu totul şi cu totul diferit decât ce s-a intenţionat, chiar pervers. De fapt eu aş plusa şi mai mult, aş spune că orice individ să aibă posibilitatea, la cerere, să rămână în activitate atâta timp cât vrea el şi colegii săi de muncă, astfel încât să se simtă util şi să ajute societatea cu bagajul lui de cunoştinţe pe termen nelimitat. Să nu fie ca un angajat obişnuit, cu acelaşi program, ci cu unul mai lejer, dar să fie.

Ştiu că mulţi se bucură de ieşitul la pensie, de relaxarea ce apare deodată şi în cantitate mare, însă în străfundul sufletului cred că trăiesc o lipsă puternică, un sentiment de neîmplinire, de abandon, de pierdere ireversibilă. Nici nu se poate altfel, e ca şi cum ai da la o parte pentru totdeauna anii întregi din propria viaţă în care ai încercat şi poate chiar ai reuşit să fii din ce în ce mai bun.

Evident că nu mă refer în acest articol la cetăţenii, nu puţini, ba poate chiar majoritari, care şi-au ales un domeniu de activitate la nimereală pentru a aduce o pâine acasă şi nimic mai mult, care au numărat anii, lunile şi zilele până la ieşirea la pensie percepută ca o eliberare efectivă dintr-un lagăr de concentrare. Aceşti nefericiţi ar trebui pensionaţi chiar mai repede şi plătiţi cu o pensie mai mare pentru că viaţa lor şi cariera au fost un chin, iar experienţa lor, dobândită vrând-nevrând, nu este cu nimic mai valoroasă ca a unui proaspăt absolvent conştiincios şi dedicat muncii sale.

Şi, de asemenea, nu am luat în calcul nici alţi factori, cum ar fi şefii sau colegii bătuţi în cap, care contribuie de multe ori decisiv la nefericirea angajatului, la deprimarea lui ireversibilă şi la dezamăgirea în privinţa întregii umanităţi, poate chiar a universului, şi care îi măresc până la patimă dorinţa supremă de a scăpa de toţi şi de toate, şi de a se retrage la casa abandonată de la ţară unde să moară în linişte după o viaţă de tortură şi cu o pensie de rahat. La asta nu m-am gândit şi pentru asta îmi cer scuze…

Briscan Zara este scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Berbecii care plătesc şi decid

Nicolae GRECU

Berbecii care plătesc şi decid

Pentru revigorarea sportului românesc şi a naţionalelor de fotbal , o strategie pe termen lung este posibilă. Pentru cluburi, este o utopie, unde modelul din Pipera face prozeliţi.

Filmuletul zilei

opinii

Seimeni (XIII). Ucenicia în meşteşugul pescuitului cu undiţa (5)

Eugen MUNTEANU

Seimeni (XIII). Ucenicia în meşteşugul pescuitului cu undiţa (5)

Sunt dator să încep acest penultim episod despre iniţierea mea în umilul meşteşug al pescuitului cu undiţa cu rectificarea unei erori din foiletonul trecut.

Creştinul şi concediul*

pr. Constantin STURZU

Creştinul şi concediul*

Pe tesaloniceni, Sfântul Apostol Pavel îi atenţiona: "rugaţi-vă neîncetat" (I Tesaloniceni 5, 17). Iar ucenicul său iubit, Timotei, primea, ca episcop, îndemnul: "stăruieşte cu timp şi fără de timp" (II Timotei 4, 2). Nu putem, aşadar, pune nici măcar o secundă între paranteze rugăciunea sau să ne autosuspendăm din statutul de creştin (sau, mai ales, de preot). A ne lua concediu nu înseamnă a nu ne mai face pravila, a dezlega postul, a sta cu burta la soare în timpul Liturghiei duminicale etc. Avem, însă, două repere în Sfintele Scripturi şi în Sfânta Tradiţie care ne lămuresc cam în ce fel se poate vorbi, totuşi, despre vacanţă în termeni creştini.

Dezvoltare şi dezvoltatori

arh. Ionel OANCEA

Dezvoltare şi dezvoltatori

În anul 1997, am fost, mai mulţi colegi din Primăria Iaşi, într-o vizită de studii administrative la Göteborg. În oraşul suedez se derula un mare şi spectaculos proiect urban pe terenul de trei sute de hectare desfăşurat în lungul canalului Gotha, vizavi de centrul istoric. 

pulspulspuls

Hopa: dom’ Tudorel a schimbat foaia când vine vorba despre el!

Redacția

Hopa: dom’ Tudorel a schimbat foaia când vine vorba despre el!

Iată, dragi studenţi şi stimabili profesori, fie că l-aţi votat, fie că nu, domn rector Tudorel a trecut la alt nivel (ca să producem şi-o rimă), când vine vorba despre sine. Concret, mai nou scrie despre el însuşi, când vine vorba, la persoana a treia. 

Caricatura zilei

Bumerang

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.