Din nou, despre alegerile-sandviș (I)

În condițiile alegerilor-sandviș, primul tur al prezidențialelor influența puternic scrutinul parlamentar, astfel că abia după 1 decembrie vom avea o imagine mai bună asupra hărții politice a României. În cele ce urmează vor fi prezentate succint, fără pretenții analitice, câteva concluzii preliminare.

Începem cu elefantul din încăpere: este prima dată în istoria noastră post-decembristă când în turul doi se califică, din postura de câștigător al votului popular, un candidat de extremă dreapta. Putem discuta mult pe tema adjectivelor care îl descriu cel mai bine pe domnul Călin Georgescu – sau pe doamna Diana Șoșoacă, cea a cărei descalificare i-a stimulat ascensiunea și cu care poate crea o alianță reciproc avantajoasă – dar termenul extremist nu poate fi evitat.

Ne aflăm într-un moment în care cei doi politicieni menționați mai sus – vom vedea și ce spun domnul George Simion și colegii săi – au ocazia să constituie un front cu ajutorul căruia să încerce preluarea întregii puteri executive, după 8 decembrie. Nu vor avea majoritate parlamentară, dar o eventuală cucerire a funcției supreme le va oferi un avantaj serios. Nu este ceva care să poată fi luat în glumă.

Spre deosebire de situația din anul 2000, când Corneliu Vadim Tudor intra în turul secund din postura de outsider, astăzi domnul Georgescu este favoritul turului doi. E greu de imaginat că votanții domnului Ciolacu și ai PSD, mai ales cei din zonele care până duminică păreau „cu partid unic” din sudul și estul țării, se vor înghesui să voteze cu o reprezentantă a USR. Aceasta chiar dacă șeful interimar al partidului ar proclama participarea la un „front republican” împotriva extremismului. Alegătorii fideli ai PSD îi detestă pe liberali, dar îi acceptă; pe USR-iști, însă, îi urăsc sincer și intens.

S-ar putea ca o bună parte a lor, inspirați și de instituțiile media care cultivă zi de zi și ceas de ceas tocmai viziunea despre lume și viață a domnului Călin Georgescu, să-și manifeste puternic sprijinul față de acesta. În definitiv, domnia sa vine dintr-un mediu profesional și social absolut compatibil cu PSD, iar modelul personal și politic pe care l-a promovat nu are de ce să-i deranjeze pe simpatizanții obișnuiți ai partidului, dintre care unii au păreri foarte ne-social democrate despre trecutul, viitorul, și mai ales despre prezentul României. Într-o măsură mai redusă, aceste considerații sunt aplicabile și actualului nucleu PNL.

Domnul Georgescu l-a învins, surprinzător, pe domnul George Simion în cursa pentru poziția de reprezentant al extremei în turul secund. Vârsta, CV-ul, discursul domnului Georgescu s-au dovedit mai convingătoare decât argumentele domnului Simion, care a avut și dezavantajul că este deja – îi place sau nu – membru al clasei politice. Acesta a simțit nevoia să se modereze spre a nu șoca nici partenerii de la Bruxelles, nici alegătorii interni aflați în căutarea unei figuri care să inspire siguranță, nu agitație. Dar probabil că lecția numărul unu desprinsă de domnul Simion după anul electoral nereușit de până acum este aceea că auto-moderarea nu prea este o idee bună.

Ar fi fost interesant cum s-ar fi purtat competiția dacă ar fi participat și doamna Șoșoacă: foarte probabil, am fi avut astăzi un tur secund Ciolacu-Lasconi și am fi vorbit mai detașat de străpungerea populist-extremistă, până în seara zilei de 1 decembrie (nu și după aceea). În orice caz, simpatizanții partidelor ai căror reprezentanți au ieșit dramatic din cursă, PSD și PNL, au toate motivele să o regrete pe doamna Șoșoacă.

Așadar, este pentru prima dată când un candidat al PSD nu reușește să se califice în turul secund al prezidențialelor. Este tocmai candidatul care, de-a lungul timpului, a fost atent să nu iasă în evidență în sens negativ la Bruxelles, să nu enerveze excesiv societatea civilă, să se delimiteze de extremiști și așa mai departe. Spre sfârșitul acestei perioade au început să vină necazurile și pentru domnul Marcel Ciolacu, culminând cu scandalul Nordis și reverberațiile lui. Nu putem discuta aici în detaliu problemele de personalitate și de campanie ale domnului Ciolacu, dar ar fi interesant să vedem, după 8 decembrie, dacă nu cumva cifrele ne pot duce cu gândul la ipoteza că anumite organizații ale PSD „au făcut economie la efort” sau chiar „nu și-au apărat corect șansele”, pentru a folosi termeni din zona sportivă.

Nu putem insista aici asupra performanței domnului Nicolae Ciucă, trimis de partid într-o misiune atât de periculoasă și pentru care nu fusese nici bine instruit, nici bine înzestrat. Din postura de prim-ministru, domnul Ciucă a făcut eforturi să-și prelungească imaginea de om sobru și serios. Dar în același timp se prefăcea că era liderul PNL: nu era, pentru că nimeni nu părea interesat de vreun proiect al domniei sale (nu că ar fi fost prea multe). Iar candidatura la prezidențiale a fost, din start, un exercițiu de limitare a daunelor și de păstrare a poziției de negociere cu PSD în vederea unei noi guvernări. Rezultatele s-au văzut.

În orice caz, dacă ne întoarcem puțin la îndelungatele eforturi ale PSD și PNL de a găsi un calendar convenabil (lor) pentru alegerile din acest an, am putea spune că alegerile-sandviș s-ar putea să nu fi reprezentat cea mai bună idee.

Publicitate și alte recomandări video