Din nou, despre Comisie și comisari

Pe măsură ce se apropie termenul limită pentru completarea viitorului Colegiu al Comisarilor, pare evident faptul că orgoliile naționale se manifestă mai puternic decât acum cinci ani, în ceea ce privește portofoliile „cuvenite” respectivelor state-membre. În numeroase capitale se fac auzite păreri și solicitări, provenite adesea chiar din medii guvernamentale, prin care președintelui-desemnat Ursula von der Leyen i se reamintește că țara respectivă e mare și importantă, că are un interes strategic în cutare sau cutare domeniu, că are experți de vârf în respectiva arie de politici, că partidul de guvernământ e puternic reprezentat în Parlamentul European sau, în fine, că în trecuta sau trecutele legislaturi portofoliul obținut a fost marginal sau sărac în resurse.

Este o presiune care afectează negativ eforturile de a construi o echipă omogenă. Dar, pe de altă parte, Comisia însăși se declară de ceva vreme – prin vocile liderilor săi – deschisă către o politizare (în sens democratic) care să o conecteze la electoratul european și dornică să lase în urmă imaginea de for tehnocratic obscur. Doar că și-ar dori ca această deschidere democratică să se realizeze pe linia partidelor europene, motiv pentru care a creat o ficțiune: comisarii sunt „asumați” de grupurile politice din Parlament. În realitate, prea puțin din activitatea de zi cu zi a unui comisar depinde în vreun fel de sprijinul acordat de grupul respectiv.

Ceea ce nu și-ar dori în niciun caz elitele politice din UE ar fi ca procesul de distribuire a portofoliilor în viitoarea Comisie să devină un concurs de frumusețe (forță, relevanță) între națiuni. Exact asta s-ar putea întâmpla acum, pe fondul nervozității guvernanților și opiniei publice din numeroase state membre. Să ne imaginăm ce s-ar întâmpla dacă francezului Thierry Breton, desemnat de tabăra președintelui Emmanuel Macron, i s-ar încredința un sector considerat secundar. Se știe că domnul Breton a fost cel mai ferm „cenzor” al puterii doamnei von der Leyen în precedenta Comisie și se mai știe că președintele Macron, confruntat cu probleme de politică internă, nu-și permite să sufere umilințe la Bruxelles. În fine, dar nu în cele din urmă, e greu de asigurat coeziunea echipei cu un comisar francez nemulțumit; iar dacă acesta se mai numește și Thierry Breton, care se pare că și-ar fi dorit chiar postul de președinte al Comisiei, lucrurile ar fi și mai complicate.

Să luăm cazul Italiei, țară al cărei guvern este dominat de Fratelli d’Italia (FdI), o formațiune care pe plan european se situează în afara „majorității” politice din UE. Presa de stânga îi reproșează premierului Giorgia Meloni că refuzul de a sprijini candidatura Ursulei von der Leyen în Consiliul European, urmat de votul negativ al reprezentanților FdI în Parlamentul European, ar putea aduce Italiei un portofoliu sub așteptări. S-ar putea ca exact așa să stea lucrurile, dar, la fel de bine, s-ar putea ca alocarea domeniilor să nu țină aproape deloc cont de orientarea politică a candidaților și a guvernelor ce-i numesc.

„Aproape” deloc, pentru că ar fi de așteptat ca propunerea Ungariei – un nou mandat pentru comisarul în exercițiu, Olivér Várhelyi – să fie întâmpinată cu răceală de doamna von der Leyen. Și va exista cu siguranță o opoziție semnificativă la audieri, în comisia de specialitate din Parlamentul European. Pe de altă parte, dacă domnul Várhelyi va fi respins, premierului Viktor Orbán i se oferă ocazia de a provoca un scandal major: el ar putea refuza sau amâna nominalizarea altei persoane, întârziind învestirea Comisiei. Cu alte cuvinte, ar fi în interesul președintelui-desemnat să-i aloce candidatului maghiar un post care să-l țină, pe cât posibil, sub radarul europarlamentarilor de stânga sau Renew Europe.

Calculele de acest tip o vor însoți pe doamna von der Leyen în completarea puzzle-ului. Din fericire, piesa românească nu ar trebui să creeze probleme. Domnul Victor Negrescu, actual europarlamentar, are șanse bune să obțină acordul oricărei comisii de specialitate din domenii a căror administrare nu presupune o experiență guvernamentală anterioară. Dar, în ciuda a ceea ce își dorește premierul Marcel Ciolacu, este greu de crezut că României, stat din afara zonei euro și lipsit de o bază industrială solidă, i se va aloca un portofoliu economic solid. În fine, ar trebui să recunoaștem că persoanele nominalizate de guvernul României au avut parte de atribuții semnificative în ultimele trei mandate – domnul Dacian Cioloș, apoi, doamnele Corina Crețu și Adina Vălean. Nefiind prim-miniștri în campanie electorală, nu ar trebui să fim deranjați dacă, de data aceasta, va fi ceva mai soft.

Publicitate și alte recomandări video