Dacă o femeie și un bărbat se despart, pot rămâne prieteni? Răspunsul unui cunoscut intelectual ieșean

Am scris nu cu multă vreme în urmă un text intitulat chiar așa: Despre prietenie. Subiectul continuă să mă preocupe, poate și fiindcă unii prieteni în care credeam m-au decepționat, dar asta e o altă poveste. Căutând în dreapta și în stânga, am constatat că mai totul a fost spus de către Cicero în scrierea lui intitulată De amicitia (apărută în anul 44 înainte de era noastră). La el se raportează mulți filozofi și moraliști, inclusiv Montaigne de altfel. Cicero spune la un moment dat un lucru interesant și oarecum neașteptat: „… prietenia nu poate exista decât între oameni buni”. Îi dau dreptate, în sensul că generozitatea, fidelitatea, dăruirea, consecvența și celelalte calități care îl fac pe cineva să fie un „om bun” sunt condiții necesare pentru o prietenie trainică. Pe de altă parte, și ticăloșii, scelerații, bandiții, mafioții pot lega între ei prietenii solide. Răul pe care îl comit va fi cu atât mai virulent.

Despre prietenie s-au spus foarte multe lucruri ce sunt, fatalmente, nu o dată contradictorii. Una din temele privilegiate este relația dintre prietenie și dragoste. Sunt ele compatibile? Ce se întâmplă dacă o femeie și un bărbat se despart, pot ei rămâne prieteni? În ce moment prietenia are șansa (sau neșansa?) să se transforme în iubire? Diversitatea răspunsurilor e uimitoare deși, evident, se pot distinge câteva constante. Scepticii ne încredințează că prietenia între un bărbat și o femeie este o iluzie: ori atracție sexuală ori nimic. Alții, mai toleranți și mai receptivi, văd, dimpotrivă, în prietenie un mijloc de a depăși trauma unei despărțiri. Am găsit ideea la mai mulți autori, mi-e greu să stabilesc paternitatea. Oricum, în mod cert Jane Austen spunea că „prietenia este cel mai bun balsam pentru a vindeca rănile iubirii”. Știu eu? Cred mai degrabă că fiecare reacționează diferit. Cunosc cazul cuiva care a avut mai multe legături sentimentale de lungă durată, fiecare dintre ele s-a încheiat la un moment dat, bărbatul a rămas prieten cu fostele partenere, cu o singură excepție. Trebuie să ai mult farmec personal și mult tact ca să păstrezi o relație de prietenie cu o femeie care te-a iubit și pe care ai părăsit-o. Marele Jules Renard, cu inteligența și cinismul lui, a avut și în această privință o vorbă memorabilă: „Prietenie: căsătorie între două persoane care nu pot face amor unul cu celălalt”.

O chestiunea care mi se pare de incontestabil interes și care e încă învăluită în ceață este ceea ce aș numi prietenia oximoronică, adică prietenia între două persoane pe care (mai) totul le desparte: opțiuni politice, temperament, gusturi artistice, obiceiuri etc. Cum să explici prietenia între comunistul Aragon și scriitorul de dreapta Pierre Drieu La Rochelle? Dar prietenia dintre Eliade și Sebastian? În definitiv, în pofida ipotezelor duioase care s-au emis, e greu de înțeles prietenia dintre Creangă și Eminescu. Intră aici lucruri care țin de imponderabilul ființei umane. Și adaug imediat: cu atât mai bine.

Alexandru Călinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor

Publicitate și alte recomandări video