vineri, 23.04.2021
Din motive extrafotbalistice, „câinii roşii” sunt în centrul atenţiei şi în runda a XI-a a Ligii I
Etapa care urmează după întreruperea generată de meciurile internaţionale pare una destul de liniştită, dacă n-am şti că aparenţele înşeală. Obişnuit, meciurile echipelor fruntaşe ţin prim-planul, dar acum cel mai mult şi mai mult se discută despre Dinamo, soarta „câinilor” fiind prezentată în unele cercuri drept un soi de tragedie naţională, deşi tot răul li se trage de la lucrul manual făcut cu lăbuţele proprii. În fine, săracul Contra n-are nicio vină, cum n-au avut nici Neagoe sau Rednic, fiindcă în haosul creat de Negoiţă şi apoi de spaniolii ăia, nu poate fi vorba de SMURD (că tot se bârfeşte despre Mulţescu), ci de un spital multilateral, cu secţii de arşi şi psihiatrie. Oricum, dacă ultravincibila Armada nu trece nici de Voluntari e jale mare. Şi se aude că Teja le-o coace. Echipele fruntaşe n-au meciuri uşoare, dar nici derbiuri. La cum arată acum, FCSB este favorită la Mediaş, deşi găzarii în frunte cu Cardoso şi Deaconu par în reviriment, Craiova are meci destul de complicat la Botoşani şi nu credem că aprinşii juveţi, după demisia lui Bergodi, le vor căuta favoriţilor nod în papură. În fine, pe Gruia, o UTA care joacă frumos şi ofensiv, se va lovi de organizarea impecabilă a echipei lui Dan Petrescu. Pe clasament în aval,mai vedem un Chindia – Sepsi fără favoriţi, pentru că covăsnenii sunt imprevizibili; apoi Academica – Viitorul, meci în care „futuriştii” n-au prima şansă şi nu numai pentru că meciul nu se joacă în nocturnă; Hermannstadt – Astra, cu gazdele net favorite şi, în final, meciul de deschidere, între două echipe cu mare dor de reabilitare.
Rămâne, deci, ca la început: ce mai fac „câinii roşii”?
Programul etapei a XI-a (20:23 noiembrie)
Vineri: Politehnica Iaşi – FC Argeş (ora 17:30), Dinamo – FC Voluntari (20:30).
Sâmbătă: Academica Clinceni – FC Viitorul (13:00), FC Botoşani – CSU Craiova (19:30)
Duminică: FC Hermannstadt – Astra Giurgiu (17:00), CFR Cluj – UTA (20:00).
Luni: Chindia Târgovişte – Sepsi Sfântu Gheorghe (18:30),Gaz Metan Mediaş - FCSB (21:00).
Partidele sunt transmise pe canalele LOOK, Telekom şi Digi.
Clasament
1.FCSB 10 8 0 2 28-10 24 (^9)
2.Craiova 10 8 0 2 14-5 24 (^9)
3. CFR 10 6 3 1 12-5 21 (^6)
4. Sepsi 10 4 4 2 13-9 16 (^1)
5. Clinceni 10 4 4 2 10-6 16 (^1)
6. Viitorul 10 4 4 2 17-14 16 (-2)
7. UTA 10 3 5 2 11-11 14 (-1)
8. Chindia 10 4 2 4 6-7 14 (^2)
9.Mediaş 10 4 1 5 15-14 13 (^1)
10.Voluntari 10 4 1 5 14-13 13 (-5)
11. Botoşani 10 3 2 5 15-17 11 (-1)
12.FCH 10 2 5 3 11-15 11 (-1)
13.Poli Iaşi 10 3 0 7 11-28 9 (-6)
14.FC Argeş 10 2 2 6 9-17 8 (-10)
15.Dinamo 10 1 3 6 9-14 6 (-9)
16.Astra 10 1 2 7 10-20 5 (-13)
Golgeteri: Man, Tănase (FCSB) – 9 goluri; Koljic (Craiova), Dumitru (Gaz Metan) – 6; Luckassen (FC Viitorul) – 5.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Ministrul bulgar al Turismului: Românii ar putea salva sezonul de vară din 2021
Instanța îi recunoaște lui Dragnea aproape 6 luni de muncă pe care nu le-a lucrat efectiv
Baciu: Cei care au conturi pe platforma de vaccinare pot programa până la 1.000 de persoane
Iaşi: Medicii de la Spitalul Clinic "Dr. C. I. Parhon" au efectuat încă două transplanturi renale
Conferință despre importanța vaccinării și a testării la UMF Iași
Noutăți de pe feuda CD Politehnica Iași : Andrei Cristea şi Andreias Calcan – out!
Opozantul rus Aleksei Navalnîi anunţă că încetează greva foamei
Marius Ostaficiuc, liderul oraganizaţiei municipal PSD Iaşi: Chirica nu mai este frecventabil
Ziua Internațională a Cărții la Editura Polirom: 40% reducere la peste 2000 de titluri disponibile
Primarul Chirica întrerupe orice negocieri cu Cosette Chichirău: “Pe vecie”
Un trader de criptomonede din Turcia ar fi fugit din țară cu 2 miliarde de dolari
Cum se luptă Putin cu pandemia de COVID-19? Nu vaccinează, ci dă liber zece zile în toată ţara
SpaceX a decolat către Staţia Spaţială Internaţională cu patru astronauţi la bord
Ovidiu Haţegan arbitrează meciul CFR Cluj – Universitatea Craiova, din Liga 1
O vedetă din tenis spune că e bisexuală: „Între două femei există o conexiune aparte”
LIVE - Primarul anunţă că intră în grevă japoneză. A “tunat şi fulgerat” la adresa USR PLUS
Un beţivan a înjunghiat o femeie fiindcă nu a vrut să-i dea băutură pe datorie
Peste 5 milioane de israelieni au primit ambele doze de vaccin împotriva COVID-19
COVID a ajuns și pe Everest. Alpiniști bolnavi, recuperați cu elicopterul
Parlamentul britanic denunţă un genocid al uigurilor în Xinjiang. Prima reacţie a Chinei
Premiile Oscar - Ce şanse are Colectiv la cele două categorii la care a fost nominalizat?
VIDEO: Smiley face o cursă nebună noaptea prin Bucureşti. Aventura a culminat cu o explozie
Brazilia îl vrea pe Neymar la Jocurile Olimpice. “Este principalul jucător al naţionalei noastre”
Atacurile cibernetice lansate de state s-au dublat în ultimii trei ani
Cu ce se apără România la Marea Neagră: trei fregate, o corvetă, 30 de MiG-uri și 17 avioane F-16
"HÂTZ! Dorian Popa s-a vaccinat!": Când am plecat în Asia am făcut 4 vaccinuri
Noul ministru al Sănătății a lucrat în 2020 pe salariul minim pe economie, la propria firmă
Zlatan Ibrahimovici ar vrea să rămână pe viaţă la AC Milan: “îi iubesc pe toţi”
Sporuri la Aviația Civilă: 1.000 lei - să nu cadă avioane, 850 lei - să răspunzi oricând la telefon
Cum să îți livrezi produsele a doua zi prin Fulfilment by eMAG (P)
O tânără de 18 ani şi mama sa, arestate într-un dosar de proxenetism
A greşit Daniel Dines că a listat acum UiPath la Bursă? O comparaţie cu firmele de stat
Copilul electrocutat ieri în Poitiers a fost operat aproape toată noaptea la spitalul Sf. Maria
Cum va fi vremea în duminica Floriilor? În zona Moldovei temperaturile vor fi mai coborâte
Un fost primar PNL s-a împușcat în cap cu arma de vânătoare. Avea depresie post-COVID
VIDEO Șapte victime după ce un microbuz cu pasageri a intrat într-un TIR
Adrian Wiener, deputatul USR PLUS, cere o implicare mai mare a BOR în campania de vaccinare
Renumitul dirijor Răzvan Metea a murit la 43 de ani, după ce a făcut o formă gravă de COVID
VIDEO: Les McKeown, fost solist al grupului Bay City Rollers, a murit
Microsoft lansează un widget cu ştiri şi informaţii meteo pentru Windows 10
Un hoţ a furat 1.700 de doze de vaccin anti-Covid. Le-a returnat şi şi-a cerut scuze
România a ajuns anul trecut la 920 km de autostrăzi. Avansăm în ritm de melc
Peste un milion de români au motiv să bea astăzi. Tradiții și obiceiuri de Sf. Gheorghe
Alexandru CĂLINESCUNew York şi Bucureşti în oglinzi paralele |
Neculai SEGHEDINVuia (III) |
Nicolae CREŢUCompetiţia mare |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.