Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Dîncu: 1400 de dosare depuse pentru posturile de rezervişti voluntari

GALERIE
Vasile Dincu
  • Vasile Dincu
- +

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat pentru News.ro că au fost depuse 1400 de dosare pentru postul de rezervist- voluntar în urma campaniei desfăşurate în primele luni ale acestui an. 

Ministrul explică faptul că au fost deja optimizate veniturile celor care se înscriu la această categorie, dar că trebuie mult îmbunătăţit sistemul de salarizare în Armată, dând ca exemplu modul în care este acum plătit un militar profesionist.

Vasile Dîncu: „Din nefericire, modul în care sunt plătiţi militarii este sub nivelul misiunii pe care o au”.

„Am avut pentru zona de rezervişti voluntari, am avut 440 de locuri rămase de anul trecut şi am făcut o campanie în ianuarie-februarie de înscrieri, am avut 1400 de dosare, deci asta înseamnă că este o cerere din ce în ce mai mare pentru zona militară, sigur că trebuie să mai îmbunătăţim şi noi condiţiile de salarizare, dar le-am îmbunătăţit şi cred că asta a fost un succes.

Vasile Dîncu: „Am fost într-o mare unitate militară, erau scoase la concurs vreo 20 de posturi, aveau 80 de dosare”

"Am văzut, de asemenea, am fost într-o mare unitate militară din teritoriu unde erau scoase la concurs vreo 20 de posturi şi aveau 80 de dosare, depuse, asta îmi spune că există o tendinţă de creştere, sigur că va trebui să lucrăm un pic la sistemul de salarizare pentru că, lumea nu ştie, din nefericire modul în care sunt plătiţi militarii este unul sub nivelul misiunii pe care o au. Vă dau un singur exemplu: un militar profesionist are echivalarea în sistemul civil 0 bază, adică muncitor necalificat, nu este normal să se întâmple asta. Încerc să schimbăm aceste lucruri refăcând sistemul de salarizare din Armată şi corelându-l cu adevărat cu sacrificiile care se cer unui militar.

Am optimizat cele legate de voluntari, rezervist- voluntar, am optimizat veniturile pe care le primesc în perioada când nu se află în instrucţie sau cele din perioada de instrucţie, încercăm să ne adaptăm şi la nivelul de aspiraţie al populaţiei, pentru că acesta este un lucru esenţial pentru a putea aduce resursă umană de calitate”, a declarat Ministrul Apărării pentru News.ro.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri