Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Dîncu, întrebat dacă e posibil să fim abandonaţi de americani: Nu este posibil nici teoretic şi nici practic

GALERIE
Vasile Dincu1
  • Vasile Dincu1
- +

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, consideră că nu este posibil să fim abandonaţi de americani în contextul situaţiei din Ucraina, pentru că România este una dintre cele mai importante ţări din NATO. El a precizat că noua Armată Română s-a format în Afganistan, în Irak, alături de marile armate NATO.

Vasile Dîncu a fost întrebat, duminică, la emisiunea Insider Politic de la Prima Tv, dacă este posibil ca România să fie abandonată de americani.

“Nu este posibil nici teoretic şi nici practic, pentru că dacă teoretic suntem membri cu drepturi egale, nu numai că suntem cu drepturi egale, dar noi suntem una din ţările cele mai importante din NATO, suntem printre primele ţări în ceea ce priveşte procentul din PIB pentru înzestrare, participăm la misiuni externe şi ne-am format, de fapt, noua Armată Română s-a format în Afganistan, Irak, în toate misiunile pe care şi acum le avem în exterior alături de marile armate ale NATO. Ne-am specializat sute de ofiţeri în ultimii ani la academiile militare din Statele Unite, din Europa, din cele mai importante ţări, noi suntem altceva în momentul acesta, dar dincolo de asta, sunt aceste gesturi practice pe care le avem. Avem pe teritoriul României comandamente de tip defensiv, atât forţe multinaţionale, avem scutul de la Deveselu, la Câmpia Turzii, de asemenea, avem o unitate care face inclusiv poliţia aeriană în toată această zonă. Deci avem prezenţe practice”, a declarat Ministrul Apărării.

El a precizat că România are acum o umbrelă de securitate deasupra sa. 

“Acum, prin ultima decizie pe care au luat-o SUA, preşedintele Biden şi şeful Pentagonului, vom avea o prezenţă mult mai solidă aici şi din punct de vedere tehnic, şi din punct de vedere al prezenţei fizice a militarilor. Este clar că noi i-am aşteptat pe americani 50 de ani, bunicii noştri i-au aşteptat şi nu au venit, dar acuma sunt aici. Nu mai putem să negăm o realitate. Deci facem parte dintr-un sistem şi eu nu am crezut, vă spun sincer că voi vedea o perioadă în care într-adevăr să fie atât de bine articulată prezenţa comună aliată, postura asta defensivă. Şi eu am crezut, ca şi dumneavoastră, ca jurnalist, ca intelectual sau ca politician, că nu se va materializa atât de repede, că este un acord de principiu, dar nu am crezut că vom avea şi din păcate am avut şi e o situaţie strategică care este nefericită, dar cred că aceasta a şi accelerat foarte mult şi cred că toţi oamenii pot fi liniştiţi din punctul acesta de vedere că facem parte pentru prima dată dintr-o umbrelă strategică şi avem o umbrelă de securitate deasupra noastră”, a transmis ministrul Apărării.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri