vineri, 01.07.2022
Mesajul principal pe care ar trebui să-l transmită PSD în acest moment este că face corecții și revine la o stângă rațională, pregătind "o nouă generație de intelectuali", a susținut noul președinte al Consiliului Național al partidului, Vasile Dîncu. Întrebat de ce ar vrea intelectualii de stânga să adere la un PSD în conducerea căruia au fost aleși tot oameni din vechea gardă, precum Lia Olguța Vasilescu, Titus Corlățean și Claudiu Manda, Vasile Dîncu a replicat: ”Sunt oameni din vechea gardă, dar care luați individual, fiecare a făcut ceva și care în interior, dar și în afară au fost votați de foarte multe ori și au fanii lor".
Vasile Dîncu a spus că ruperea de trecut, dorită de noua conducere a PSD, înseamnă "o rupere de ceea ce a fost greșit în trecut, de ceea ce a fost rău".
Întrebat dacă PSD se poate rupe de trecut, având la vârf oameni din vechea gardă, președintele Consiliului Național a răspuns: "Un partid nu își poate schimba resursa umană peste noapte. Tocmai aceasta vrem, în condițiile Consiliului Național, în cadrul pe care ni-l va oferi Consiliul Național, vom încerca să reconstruim resursa umană, să aducem, să pregătim o nouă generație de intelectuali de stânga, să pregătim pe cei care vor ajunge în structurile administrative, dar în acest moment, eu cred că acest lucru se poate, atâta timp cât schimbăm cadrul în care funcționează oamenii, schimbăm proiectul și cred că oamenii pot să se adapteze, pentru că în această situație era vorba de câțiva oameni, foarte puțini, care au condus și care în acest moment nu mai sunt în vârf".
Cuvinte cheie: + dîncu, psd, stângă rațională, generație de intelectuali
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
(VIDEO) Bătaie cu pumnii și picioarele între doi șoferi din Galați. O mașină a fost vandalizată
Transport gratuit tur-retur și intrare liberă pentru ieșenii care participă la AGRIVENTURA (P)
O bătrânică a zguduit un bloc în Botoșani. Voia să facă un ceai
Încă șase elevi cu media 10 la bacalaureat la nivelul județului Iași!
(VIDEO) Un elicopter militar întâlneşte 3 OZN-uri! Imaginile lansate în premieră de US Navy
Piscina naturală, cu apă termală, minunea turistică a lumii, de văzut în Grecia
Cresc din nou ratele la credite. Ratele legate de ROBOR sunt mai mari cu jumătate față de astă-iarnă
Veninul de șarpe ar putea opri sângerările provocate de traumatisme
Un polițist, pe statul de plată al ”mafiei lemnului”. A fost reținut
Vin furtuni violente. Ce zone vor fi afectate, când scăpăm de valul tropical
FOTO Grijă mare unde vă alimentați mașina! Sunt prețuri afișate de la 8,11 la 9,74 lei în Iași
ANAF a început vânătoarea românilor cu bani. Cea mai mare sumă descoperită: 22 milioane de lei
Un elev notat cu 2,80 la Evaluarea Națională a luat 8,70 după contestație
Accidentul vascular ar putea fi tratat cu un medicament pentru epilepsie
(VIDEO) Scuterist șicanat în trafic de un șofer agresiv și grăbit
(VIDEO) Odessa, lovită de rușii invadatori. Cel puțin 17 morți și zeci de răniți
Secretul UNStudio: la proiectul câştigător au lucrat 7 arhitecţi din 7 ţări diferite
Ce spun specialiştii ieşeni despre propunerea de a nu mai da coroniţe elevilor la sfârşit de ani
Bunicuţă terorizată de nepotul dependent de droguri. Bunicul şi-a luat deja lumea-n cap
Două transferuri: Poli preia jucători de la campioana României şi din Argentina!
Pacienţii cu HIV/SIDA din Iaşi cer fonduri pentru tratament şi prevăd o criză în finanţare
Amendă penală - Nervii de la „păcănele” l-au costat de zeci de ori mai mult suma pierdută
Șah la PNL Iaşi : USR iniţiază două proiecte de hotărâre pentru prejudiciile din două dosare penale
Trei ani şi jumătate, cu executare, după ce a condus fără permis un motoscuter
Serile Filmului Românesc la Iaşi vor avea loc în acest an în intervalul 3-7 august
Un singur candidat pentru postul de manager la Maternitatea „Cuza Vodă”
Speranţe de la Iaşi via Suceava pentru un posibil aranjament în Guvern
Încă un zbor pe Aeroportul Iași anulat de Wizz Air. Ieșeni lăsați prin Belgia
Teatrul „Luceafărul” participă la două festivaluri importante în ţară
Ieșean în stare critică, după ce a stat, băut bine, în arşiţa soarelui
Deputat Vasile Toma: Iașul la raport de sesiune parlamentară! (P)
Ce trebuie să știi când alegi un încărcător wireless sau un modulator FM? (P)
Compania Iveco a fost penalizată cu 12 milioane de lei de MApN
BOOM! Armata rusă îşi anunţă retragerea de pe Insula Şerpilor. Care sunt explicaţiile?
Alexandru LĂZESCURăzboiul din Ucraina divide Occidentul; taberele (I) |
Alexandru CĂLINESCUMistica secretului |
Neculai SEGHEDINArte şi meserii |
Radu POPESCUPatologia şi puţinătatea intelectuală |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.