Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Director demisionar: „Toată lumea va fi fericită“

GALERIE
achitei
  • achitei
- +

Daniel Achiţei, directorul demisionar al DJADP, şi-a făcut bilanţul, cu tot cu nemulţumiri şi speranţe.

Fără să pronunţe vreun nume, directorul executiv al Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor a spus că, prin plecarea sa din funcţie, „toată lumea va fi fericită, şi cei de aici, şi cei unde mă duc“. Daniel Achiţei, numit în funcţie pe 10 ianuarie, şi-a depus demisia pe 6 iunie şi glumeşte spunând că perioada de preaviz va fi mai lungă decât cea în care a ocupat şefia Direcţiei. Însă imediat redevine serios şi concluzionează că „am făcut tot ce mi-am propus“. El a dat exemplul studiilor de fezabilitate cu care nu s-a făcut absolut nimic timp de un an şi şase luni. Apoi, când le-a „urnit“, s-a trezit cu inspectorii Curţii de Conturi, care au verificat parcursul fiecărei lucări din 2015 şi 2016. „Asta-i dovada“, spu­ne, arătând spre un raport de audit intern care stă alături, pe masă. „Nu pot să vă arăt ce scrie în el“, s-a scuzat (încă) şeful DJADP, respingând categoric în acelaşi timp orice implicare în dosarul în care au fost făcute percheziţiile cerute de procu­rorii DNA la birourile Direcţiei şi ale CJ.

Ne-a arătat, în schimb, dosarele celor 46 de ofertanţi care licitează pentru pro­iectarea a 14 porţiuni de drumuri ju­deţene, grupate în 8 loturi estimate la costuri între 262 şi 537 de mii de lei. Pentru modernizarea DJ 249E Iaşi-Ţuţora şi proiectul DJ 244D Dolheşti-Coropceni, lot evaluat la 262.117 lei fără TVA, s-a înregistrat o singură ofertă, în vreme ce loturile 6 (DJ 249D Moreni-Grozeşti), evaluat la 513.935 lei fără TVA, şi 7 (DJ 282D Româneşti-Podu Iloaiei-Popeşti-Mădârjac), în valoare de 537.780 lei fără TVA, au atras 9, respectiv 8 oferte.

Daniel Achiţei uită apoi de demisie şi continuă să vorbească la persoana întâi: „Poate se semnează şi contractul cu BEI-ul (Banca Europeană de Investiţii, n.r.), se aprobă şi PNDL-ul (Planul Naţional de Dezvoltare Locală - unde Iaşul a depus nu mai puţin de 176 de solicitări de finanţare pentru drumuri, totalizând 1,66 miliarde de lei, n.r.), măcar primele două drumuri din listă să fie luate de PNDL şI atunci vin cu toate SF-urile (studiile de fezabilitate, n.r.) şi le închid. Le scot la proiectare“, explică el. Iar dacă vine şi Axa 1 (Iaşi - limita cu judeţul Suceava), 300 km de drumuri judeţene vor fi ca şi făcute, speră directorul DJADP. Înainte să plece, Daniel Achiţei vrea să se asigure de un „contract de vară“, cum numeşte el acordul pe care Direcţia trebuie să îl aibă pentru lucrările de întreţinere. De anul trecut nu s-a mai încheiat un asemenea contract, iar primarii de comune se plâng la DJADP când se strică drumul. „Şi au dreptate“, spune el. Acum, contractul e la ofertare, poate într-o lună se semnează şi ăsta, înainte să expire preavizul.

Totuşi, nu întreţinerea drumurilor trebuie să fie prioritară la DJADP, ci inves­tiţiile - îI transmite Achiţei celui care-i va succeda la conducerea Direcţiei. „Corec­titudinea politică e o mare ipocrizie, ca­re se tot amplifică. Or, politicul e da­tor să aducă bani, iar tehnicul să facă proiectul bun“, a subliniat şeful Direcţiei de Drumuri Judeţene.

Întrebat ce va face după ce va pleca înapoi „la privat“, Daniel Achiţei a spus că se va ocupa de propria firmă de pro­iectare. „Dar mai e până atunci“, a încheiat el, părând că încă mai oscilează între birocraţia pe care o condamnă la DJADP şi perspectiva unei îndeletniciri fără stres în acelaşi domeniu, dar pe cont propriu. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri