Discursul liderului Hezbollah în care denunța atacurile cu pagere şi walkie-talkie a fost întrerupt de aviaţia israeliană

joi, 19 septembrie 2024, 19:00
2 MIN
 Discursul liderului Hezbollah în care denunța atacurile cu pagere şi walkie-talkie a fost întrerupt de aviaţia israeliană

Liderul mişcării islamiste libaneze Hezbollah Hassan Nasrallah denunţă joi ”o lovitură grea şi fără precdent” aplicată mişcării sale şi acuză Israelul de ”încălcarea tuturor liniilor roşii” prin detonarea aparatelor de transmisie ale grupării.

El a anunţat la începutul intervenţiei că va vorbi mai întâi despre aspectul ”umanitar” al exploziilor, iar apoi despre ”cum să reacţionăm împotriva lor” şi ”deciziile pe care le avem de luat în lumina acestor evenimente”.

Potrivit lui Hassan Nasrallah, ”invesigaţii” au fost lansate care să ia în calcul ”toate scenariile posibile şi să emită ipoteze” cu privire la cauzele capcanelor din pagere.

„Fabricarea şi transportul care au adus aceste aparate de producător până la momentul exploziilor” vor face obiectul unor ”anchete interne”, a anunţat el, ”până când se vor obţine rezultate”.

„Suntem realişti. Am fost loviţi foarte puternic din punct de vedere uman şi al securităţii”, recunoaşte el.

„Acest mod de a lupta, trimiţând radiouri şi detonându-le” ar putea să fie o lovitură ”fără precedent în conflictul cu inamicul şi chiar în lume”, a adăugat el.

„Americanii sunt cu ei, Occidentul, NATO este cu ei”, iar israelienii au ”progrese tehnologice” de partea lor, a explicat el.

 

Aviaţia israeliană a depăşit bariera sunetului deasupra beirutului în timp ce Hassan Nasrallah îşi susţinea discursul.

Armata israeliană a anunţat joi noi atacuri ”vizând ţinte Hezbollah în Liban” cu puţin înainte ca liderul Hezbollah să-şi susţină discursul.

Sirene de alertă au răsunat în nordul Israelului.

„Organizţaia teroristă Hezbollah a transformat sudul Libanului întt-o zonă de luptă. Timp de decenii, Hezbollahul a folosit infrastructuri civile în scopuri militare, a săpat tuneluri pe sub ele şi a folosit civili ca scuturi umane”, a denunţat într-un comunicat armata israeliană.

 

Citește și: 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii