joi, 18.08.2022
Jurnalista Emilia Şercan a transmis, miercuri, că reacţia preşedintelui Klaus Iohannis când a fost întrebat despre acţiunea de kompromat la adresa sa "e mai scandaloasă şi îngrijorătoare decât pare la prima vedere".
În opinia jurnalistei care a dezvăluit plagiatul premierului Nicoale Ciucă, mesajul pe care îl transmite Iohannis de la nivelul celei mai înalte funcţii în acest stat este:
(1) victima trebuie să aibă răbdare;
(2) infractorii pot sta liniştiţi;
(3) justiţia nu e cazul să se grăbească.
Iată declaraţia preşedintelui dată la întrebarea lui Dan-Alexandru Duca, redactor-şef la Libertatea: "Câteodată durează luni sau ani până când, într-o speţă, avem claritatea şi toate răspunsurile, însă trebuie să avem răbdare ca autorităţile competente să-şi facă treaba, dacă cineva a greşit mie mi se pare absolut corect să fie tras la răspundere şi să plătească".
Emilia Şercan a argumentat cu "exemple clare" de ce declaraţia preşedintelui acestei ţări "este revoltătoare pentru orice victimă, cu atât mai mult pentru o victimă a autorităţilor, a Sistemului".
Jurnalista a explicat că nu poate să aibă răbdare în următoarele circumstanţe:
1. Ancheta în cazul meu a început efectiv abia după data de 4 aprilie 2022, când am denunţat cazul de kompromat orchestrat de autorităţile statului român. Până atunci dosarul a fost plimbat între poliţie şi parchete.
2. Infracţiunile s-au produs electronic, iar rapiditatea cu care sunt colectate probele fac diferenţa. În acest caz, nici acum nu s-au cerut probe esenţiale şi nu s-au făcut demersuri esenţiale care să ducă la identificarea celui care a scurs proba din Poliţia Română.
3. Doi mahări din Poliţia Română au primit proba scursă pe site-ul unui infractor condamnat definitiv şi irevocabil la 12, respectiv 23 de minute după ce eu i-am dat-o unei subcomisare de la Serviciul de Investigaţii Criminale, iar de la unul dintre cei doi a ajuns la alţi 5 mahări. După patru ore proba era publicată pe site-ul infractorului pe care statul român nu îl deranjează, deşi e condamnat definitiv şi irevocabil.
4. Deşi un mahăr din Poliţia Română a declarat în faţa procurorului că a trimis poza către alţi 5 mahări, procurorul NU s-a obosit să îl întrebe numele acestora pentru a-i identifica exact după nume şi prenume. Deşi am cerut identificarea acestora de două luni, procurorul nu a făcut-o încă, pentru că trebuie să avem răbdare potrivit preşedintelui ţării, nu?
5. Procurorul nu a cerut percheziţionarea telefoanelor celor 7 mahări, dar a cerut percheziţionarea telefonului meu!
"Astea sunt, pe fooooarte scurt, circumstanţele în care preşedintele ţării îmi transmite mie să am răbdare, justiţie că nu e cazul să se grăbească, nu că justiţia se grăbea cumva, iar infractorilor să stea liniştiţi! Dacă mizează cineva că voi tăcea din gură, ei bine, domnilor, vă înşelaţi!", a conchis Emilia Şercan.
Sursa: epochtimes
Cuvinte cheie: + traducere, discurs, iohannis, emilia sercan
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
FOTO Cum s-a desfășurat simularea de dezastru nuclear la CET Holboca
VIDEO Copac scăpat de un ”Dorel” de la ISU Pitești peste un BMW de 120.000 de euro
Margherita de la Clejani și o tânără de 17 ani, înjunghiate pe stradă de un bărbat pe trotinetă
OMS recomandă vigilenţă după contaminarea unui câine cu variola maimuţei
„Dansuri simfonice”, un concert al Filarmonicii în Amfiteatrul Palas
„Cel mai cool premier” - Sanna Marin. Ucrainenii o apără, moraliştii Kremlinului o fac „drogată”
Incendiul din parcul Serra da Estrela (Portugalia) a mistuit deja aproximativ 25.000 de hectare
Fraudă fiscală de miliarde de euro în Germania. Cancelarul Scholz, nevoit să ofere explicaţii
Rusia anticipează o creştere de 38% a veniturilor din exporturile de energie în acest an
Primăria Iaşi întrerupe vineri de ora 14,30 programul cu persoanele fizice şi cele juridice
Serviciile de productie video – cost neglijabil, ROI urias! Iata de ce sunt atat de eficiente! (P)
România a donat echipamente militare Ucrainei din a patra zi de război
INTERVIU Majoritatea părinţilor nu au avut parte de educaţie sexuală corectă
Profesorii debutanţi, 100 lei în plus la salariu. Este de ajuns?
Ca la Iaşi, la nimeni! Poli ar putea pleca din Iaşi! Variantele luate în calcul
HBO Max va elimina de pe platformă 36 de titluri, inclusiv 20 originale
Bărbat condamnat la închisoare pentru ultraj judiciar, prins în Italia
România, printre ţările UE cu o rată anuală a inflaţiei ridicată în luna iulie
Nicolae Ciucă: Rectificarea bugetară este una pozitivă, bazându-se pe o majorare a PIB
Cătălin Chirilă, calificat direct în finală la canoe 1000 metri, la CE de kaiac-canoe de la Munchen
Indicele ROBOR la trei luni a coborât uşor joi, la 7,97% pe an
A murit Hanae Mori. Celebrul designer japonez a realizat rochia de mireasă a împărătesei Japoniei
Poliţia federală din Brazilia îl acuză pe preşedintele Bolsonaro de alarmism legat de COVID
David Popovici, desemnat cel mai bun sportiv în probele masculine, la CE de Nataţie
Rafael Nadal, eliminat de Borna Coric în turul doi la Mastersul de la Cincinnati
Accident cu şase răniţi şi un mort după ce maşina în care se aflau s-a înfipt într-un stâlp
Sute de scriitori vor citi din opera lui Salman Rushdie în semn de solidaritate
Iesencele cu virste intre 25 si 64 de ani pot face astăzi gratuit testul Babes Papanicolau
Wizz Air anunţă înfiinţarea a trei noi curse de la Iaşi: Memmingen, Basel Mulhouse si Copenhaga
Robert De Niro va juca dublu rol în „Wise Guys”, o dramă despre mafie
Bianca Ghelber, medalie de aur în finala probei de aruncarea ciocanului. Perfomanţă deosebită
Emma Răducanu a eliminat-o şi pe Victoria Azarenka la Cincinnati în 62 de minute
Celulele sistemului imunitar ne-ar putea proteja de AVC sau demență
Vaccinul anti-HPV reduce cu aproximativ 90% cazurile de cancer de col uterin
36 de tone de cocaină, confiscate în primele şase luni ale anului la Anvers
Zelenski: Armata rusă trebuie să se retragă de pe teritoriul Centralei nucleare de la Zaporoji
Moartea actriţei Anne Heche a fost un accident, au stabilit oficial legiştii
Papir.ro - soluția perfectă pentru articole de birotică și papetărie (P)
Concediu la secret pentru famiglia premarelui? Unul pe două direcții
Ioan Alexandru TOFANAdmitere nouă, obiceiuri vechi |
Codrin Liviu CUȚITARUModernitatea şi postmodernitatea alienării |
Bogdan ILIESCUPerpetuum praedictionem |
Florin CÎNTICProvincialismul trufaş al capitalei |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.