Distracţii de acasă pe timp de cod galben de vreme rea
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Eveniment

Distracţii de acasă pe timp de cod galben de vreme rea

GALERIE
Iarna grea
  • Iarna grea
- +

Locuitorii din nord-est-ul României sunt obişnuiţi cu iernile geroase, cu zăpada din belşug, însă anul 2017 a început cu episoade extrem de intense de vreme rece, mai exact valuri de aer polar ce au acoperit mare parte din continentul european.

 
Drumuri blocate, viscol, nămeţi - toate acestea au fost nelipsite din peisaj inclusiv în judeţul Iaşi, în ultimele săptămâni. Autorităţile din municipiul Iaşi au luat chiar măsuri speciale pentru a feri oamenii fără adăpost de vremea extrem de rece.


 
Specialiştii avertizează că această perioadă din an favorizează depresiile, căci frigul intens îi ţine pe oameni mai mult în casă, departe de lumina naturală şi cu puţine oportunităţi de a petrece timpul într-un mod plăcut. Pentru a evita astfel de situaţii, chiar şi atunci când există cod galben (sau mai rău) în sezonul rece, se pot găsi forme de divertisment chiar acasă. Este indicată mişcarea, care pune întreg organismul într-o stare activă. Aşadar, câteva exerciţii fizice nu strică şi sunt uşor de inclus în programul zilnic.
 
Mai departe, pentru distracţie autentică, de preferat este să chemi la tine prieteni apropiaţi. O consolă de tip Playstation sau Nintendo va face timpul să treacă foarte plăcut! Poţi utiliza şi alte jocuri de societate, inclusiv celebrul joc Monopoly, jocuri de cărţi şi alte asemenea forme "clasice" de distracţie.
 
Dacă acest lucru nu este posibil, rămân comunicarea şi distracţia online, cu fel de fel de jocuri interactive. Dacă doreşti să consumi cât mai multă adrenalină şi totuşi sporturile extreme nu sunt o opţiune de luat în calcul în această perioadă, vizitele virtuale într-un cazino sunt o variantă demnă de ales. În special acum, când utilizatorii români au atât de multe variante de platforme de jocuri complet licenţiate pe plan local, printre care celebrul PokerStars Casino. La sloturi sau la ruletă, plăcutul se poate îmbina şi cu utilul, căci se pot câştiga bani reali, se poate profita de oferta de bonusuri şi de toate celelalte avantaje oferite de operatorii din domeniu.
 
Partea cea mai bună cu online-ul este că îţi permite să ai acces instant la comunicare şi socializare cu o largă reţea de prieteni şi chiar persoane pe care nu le cunoşti în mod real, dar cu care te poţi distra absolut în siguranţă. În plus, foloseşti orice dispozitiv ai la îndemână - de la desktop şi laptop, la smartphone sau tabletă. Dacă jocurile de cazino îţi sunt pe plac, nu mai trebuie să te aventurezi până la o sală de jocuri din oraş, nu mai trebuie să te imbraci gros şi să înfrunţi viscolul şi zăpada. Ai totul la indemână, din câteva click-uri, în timp ce stai pe propria canapea.
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Raport

Cătălin ONOFREI

Raport

Un secol de împliniri măreţe!

Filmuletul zilei

opinii

„Securiti”

Briscan ZARA

„Securiti”

Bogaţii sunt nişte oameni terifiaţi de lume, înspăimântaţi de accidente, de boli, de moarte, de imprevizibil, necunoscut. Lor nu trebuie să li se întâmple nimic atâta timp cât au banii necesari pentru a-şi construi protecţie şi a reduce la minimum posibilitatea ca un rău să li se întâmple. Nimic nu poate fi lăsat la voia întâmplării, totul trebuie asigurat, prevăzut. Cu cât eşti mai bogat, cu atât riscul este eliminat, de orice fel ar fi el. La fel şi libertatea…

Recensământul General Agricol-runda 2020

Ciprian IFTIMOAEI

Recensământul General Agricol-runda 2020

Un diagnostic al agriculturii şi dezvoltării rurale în România.

Acolo unde America s-a născut

Mihai DORIN

Acolo unde America s-a născut

Un loc de neevitat în orice sejur american este Philadelphia. Istoria Lumii Noi începe cu Columb, însă istoria libertăţii americane începe în acest oraş providenţial. Aici s-a pus piatra de temelie a unei mari naţiuni, ce avea să înalţe idealul libertăţii la rangul de politică universală. Până la 4 iulie 1776, coloniile americane acceptaseră statutul de copii ascultători ai metropolei londoneze. 

pulspulspuls

Bugetul Iaşului, problemă de famiglie în cazul unui ales pesede

Bugetul Iaşului, problemă de famiglie în cazul unui ales pesede

Apropo de haloimisul politic de Bahlui al negocierilor şi votării bugetului local de ieri, haideţi să vă povestim pe astăzi şi o micuţă picanterie de famiglie, dacă tot s-a înfierbântat lumea pe tema asta! 

Caricatura zilei

Etaju 3

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.