Urs în judetul Iaşi? Urme ciudate în zona Dobrovăţ, făcute publice de un inginer silvic. Unde duc indicaţiile?
“Urs în padurea Bârnova-Dobrovat? Ce informatii avem si de ce nu ar trebui sa ne & (...)
citeste totsambata, 28.05.2022
Au fost ridicate contracte cu valoare totală de peste 55 de milioane de lei în care apare firma Grădinariu Import Export din 2014 şi 2015. A a fost vizată şi o parte din contractul de management al deşeurilor. Au fost percheziţii la Iaşi şi la Bucureşti. Anchetatorii au trecut şi pe la sediul Tele M, şi la locuinţa patronului postului TV
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi-au petrecut iar ziua de muncă la Consiliul Judeţean. Procurorii au descins ieri în birourile CJ pe care le-au mai vizitat o dată în cursul lunii aprilie, petrecând aproape şase ore sortând hârtii. Comunicatul oficial al DNA nu a oferit detalii cu privire la obiectivele vizate de procurori, iar reprezentanţii CJ nu au fost nici ei foarte darnici în declaraţii.
Surse din cadrul instituţiei au precizat însă că principala ţintă procurorilor a fost reprezentată de contractele încheiate cu SC Grădinariu Import Export SRL, firmă specializată în livrarea de utilaje şi echipamente.
În total, dosarele ridicate de procurori reprezintă contracte în valoare de peste 55 milioane de lei. „Astăzi nu am fost în CJ, întrucât am participat la o întâlnire la Agenţia de Dezvoltare Nord-Est, la Piatra Neamţ. Am delegat de dimineaţă câţiva angajaţi care să-i asiste pe procurori. Au luat tot ce au considerat necesar cercetărilor. Nu avem nimic de ascuns. Au fost interesaţi de documente referitoare la achiziţiile făcute pentru dotarea Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi de cele făcute în cadrul proiectului Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor (SMID), dar au vizat doar acte, nu şi persoane. Au fost solicitate şi documente referitoare la Parcul Agroindustrial Transagropolis de la Leţcani”, a precizat preşedintele interimar al CJ, Victorel Lupu.
Procurorii au ajuns ieri la Casa Pătrată încă de la 7.30, oră la care începe programul de lucru. Practic, funcţionarii CJ nici nu au apucat să-şi bea cafeaua înainte de a li se cere să pună la dispoziţie contractele solicitate. În cadrul controlului, au fost vizate birourile Direcţiei de Proiecte şi Dezvoltare Durabilă, ca şi cele ale Asociaţiei pentru Dezvoltare Intercomunitară EuroNEST.
La ora la care au început controalele, nici şefa ADI EuroNEST, Alina Popa, nici adjunctul acesteia, Marius Dangă, nu se aflau încă la serviciu, conducerea asociaţiei aflând despre descindere de la reporteri. „Nu ştiu nimic de procurori. Acum urc scările”, a fost prima şi singura declaraţie de ieri-dimineaţă a Alinei Popa.
Percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti şi judeţul Iaşi
În paralel cu descinderea de la CJ, procurorii au făcut percheziţii şi la sediul Tele M, şi la domiciliul patronului televiziunii, Aurel Dobaşu. La Bucureşti aveau loc percheziţii la sediul SC Grădinariu Impex.
Primele comentarii din partea procurorilor au apărut la peste două ore de la începutul percheziţiilor. „Procurori din cadrul DNA efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, asimilate celor de corupţie şi a unor infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale UE, comise în perioada 2014-2015. Sunt efectuate percheziţii domiciliare în şase locaţii situate în municipiul Bucureşti şi judeţul Iaşi, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice. Atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, s-a menţionat în comunicatul oficial al DNA.
Pe parcursul zilei, reprezentanţii CJ nu au oferit detalii suplimentare celor cunoscute de dimineaţă din surse neoficiale. Comentarii nu au făcut nici reprezentanţii EuroNEST. „Eu cred că sunt victima colaterală. Am oferit anchetatorilor tot ce au cerut, am colaborat cu aceştia”, a spus Aurel Dobaşu. Procurorii au părăsit sediul CJ la ora 13.00, fără a face vreun comentariu.
Managementul deşeurilor
Surse din cadrul CJ şi EuroNEST au precizat ieri că acţiunea procurorilor a vizat punctual câteva contracte derulate prin cele două instituţii, fără a fi interesaţi şi de cele conexe. Astfel, din întregul proiect de 69,3 milioane euro al SMID, procurorii au cerut doar documente referitoare la achiziţionarea de utilaje şi echipamente de colectare a deşeurilor, respectiv recipienţi de colectare a deşeurilor, în valoare totală de 42,6 milioane lei, în ambele contracte fiind implicată SC Grădinariu Impex.
Alte dosare solicitate de procurori ar fi vizat cumpărarea a 24 de autofreze, 6 şenilate, autoscări şi alte utilaje cumpărate de Euro NEST tot de la Grădinariu Impex, după 2012. Surse din cadrul EuroNEST au precizat că li s-au oferit procurorilor şi documente referitoare la achiziţii mai vechi, aceştia însă refuzând să le analizeze.
În privinţa Transagropolis, procurorii ar fi solicitat punctual studiul de fezabilitate al parcului agroindustrial şi documentele aferente licitaţiei pentru construirea acestuia. Contractul a fost câştigat de Conest SA, contra sumei de 14,5 milioane lei, după o licitaţie la care au participat patru firme şi asocieri de firme. Precizia „chirurgicală” a descinderii pare să fie susţinută şi de cantitatea de documente scoase din CJ de către procurori. La descinderea din aprilie, aceştia au ieşit cu câţiva saci de acte. Ieri, au plecat doar cu o cutie burduşită şi două bibliorafturi.
Oferta a fost cu 76 lei mai mică decât valoarea propusă de CJ
În cadrul SMID, Grădinariu Impex a obţinut două contracte. Primul a vizat livrarea a cinci camioane de 37 tone, patru camioane de 24 tone, două remorci pentru containere, un tocător de crengi, o maşină de întors brazde, un ciur rotativ, două bene basculabile, şase încărcătoare frontale de 2,5 mc, trei încărcătoare frontale de un mc, trei motostivuitoare şi o cisternă pentru transportul concentratului de deşeuri.
Singura firmă participantă la licitaţie a fost Grădinariu Impex SRL, a cărei ofertă a fost cu 76,71 lei mai mică decât valoarea estimată a contractului, de 14,08 milioane lei. Un al doilea contract a vizat cumpărarea de către CJ a 9.795 containere de 1.100 litri, 31.917 unităţi de compostare individuală de 280 litri, 125.220 de pubele de 120 litri, 8.389 pubele de 240 litri, şase containere de 18 mc pentru colectarea deşeurilor verzi, 13 containere de 24 mc, 40 de containere de 32 mc şi şase containere de 40 mc pentru colectarea şi transportul deşeurilor voluminoase. La licitaţie au fost depuse două oferte, dar numai una a fost declarată admisibilă, cea depusă de Iridex-Group Plastic SA, în asociere cu Grădinariu Impex.
Asocierea şi-a adjudecat contractul contra sumei de 28,59 milioane de lei, faţă de o valoare estimată de 28,82 milioane de lei. Cele două contracte au fost adjudecate în ianuarie 2014.
Grădinariu Impex a participat cu succes şi la mai multe proceduri organizate de ADI EuroNEST. În martie 2012, firma a furnizat 5 autospeciale de pompieri de capacitate medie şi 5 autospeciale de capacitate mărită. La ambele licitaţii au participat câte cinci firme. Totuşi, valoarea finală a contractelor nu a scăzut mult faţă de valoarea estimată.
Astfel, Grădinariu Impex şi-a adjudecat livrările contra sumei de 9.029.000 lei, faţă de 9.032.150 lei, cât fusese valoarea estimată totală. În noiembrie 2014, EuroNEST a încredinţat contractul de livrare a 24 de autofreze şi 6 şenilate tot către Grădinariu Impex, care a câştigat prin acest contract 15,2 milioane lei.
O firmă care a câştigat multe licitaţii
Anul curent nu a fost la fel de fructuos pentru Grădinariu Impex la Iaşi, nemaifiind organizate licitaţii pentru contracte de milioane de euro. Totuşi, Grădinariu Impex şi-a mai adjudecat 7 contracte, cu primării din judeţ şi cu SC Salubris SA. Astfel, la Fântânele a fost livrată o autospecială în valoare de 289.000 lei, firma participând singură la licitaţie.
Tot singură a participat societatea şi la Răchiteni, unde a livrat un utilaj de 404.000 lei şi la Hârlău, unde a câştigat un contract de livrare de pubele şi prescontainere de 230.787 lei. La Bălţaţi, după o licitaţie cu doi participanţi, societatea a câştigat contractul de livrare a unui autogreder, în valoare de 428.000 lei.
Pentru Salubris, Grădinariu Impex a livrat în acest an containere de 345.000 lei şi o autocisternă de 388.700 lei, la ambele proceduri de adjudecare firma participând singură.
Cuvinte cheie: + descinderi, cj iasi, gradinaru impex, dobasu
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Ursul de la Dobrovăț: nu a fost văzut, dar face furori în zonă
Concurenţă acerbă la ultima sesiune de testări pentru admiterea în clasa a V-a la liceele ieșene
Două propuneri pentru noul sediu al Primăriei. O clădire fără colțuri
ZdI TV - Gabriel Mardarasevici: Cât timp şi cât de mult se va mai câştiga în industria IT
„Iașul a fost umilit!“ „Suspiciuni mari legate de modul în care au fost repartizați banii ieșenilor“
Azi se deschid bazele de agrement de la Ciric, Ştrand şi Plaja Nicolina
În centrul Iaşului, un hoţ i-a furat maşina în timp ce vorbea cu un prieten
Expoziţie cu produse fabricate în România între 1930 şi 1990
Crima de la fabrica de ţigarete: pedepse reduse cu 11 ani din total
VIDEO: Încă o victimă la o trecere fără bariere: Spulberat de tren, când se întorcea de la muncă
CM Kaiac-canoe (Poznan): Cătălin Chirila, în finala probei de canoe simplu 1.000 metri
Olaf Scholz: Am avut multe conversații cu Putin și voi continua să discut cu el
Armata ucraineană ar putea fi nevoită să se retragă din orașele regiunii Luhansk
6.000 de euro șpaga ca să lucrezi la Ambulanță. Opt rețineri, cu managerul în frunte
Begu a fost amendată după incidentul de la meciul cu Alexandrova
Statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Centru împlinește azi 110 ani
VIDEO: Catedrala Mântuirii Neamului a devenit loc de sărit cu paraşuta
Doi soți din Iași au ucis un uliu protejat de lege și s-au lăudat pe Facebook
Se scumpesc biletele de tren de la 1 iulie! Care sunt noile tarife
Două victime după o explozie urmată de incendiu la Andrieșeni. O femeie a murit
Metaverse la Iaşi: Vin degustat într-o cramă complet virtuală
Echipele din Belarus şi Ucraina nu se vor putea înfrunta în competiţiile UEFA
Un refugiu din Alpii francezi, închis „definitiv”, victimă a încălzirii globale
Lewis Hamilton poate concura cu bijuterii şi piercinguri cel puţin până la 30 iunie
Surse: Glovo disponibilizează 40% dintre angajații fostului foodpanda România
Bărbat decedat pe stradă, lângă Spitalul Municipal Ploieşti. Paznicul nu a alertat cadrele medicale
Doi politicieni ruşi îi cer lui Putin să oprească invazia în Ucraina
Armele au devenit cauza principală a deceselor în rândul tinerilor americani
Vanessa Youness, apropiată de Emil Boc, condamnată la 3 ani închisoare cu executare
CNAIR a aprobat azi indicatorii tehnico-economici ai Autostrăzii Focşani-Bacău
Se deschid oficial bazele de agrement din Iaşi. Cât costă şezlongul la Ciric
Rareş Bogdan visează că PNR va ajunge la 36% la alegerile din 2024
Hunedoara: Un băieţel de doi ani a murit după ce a căzut de la etaj, scăpat de mama sa
Dana Nălbaru, despre fiul ei, Kadri: Școala nu îl ajută. E prea avansat pentru vârsta pe care o are
Ce reprezintă compania CreditPrime – recenziile clienților (P)
Dacia Sandero revine în luna aprilie pe podiumul vânzărilor de mașini noi în Europa
Google prezintă Street View Camera. Poate fi montată pe orice mașină
Cecenul Asvad Idriso, „comandantul Tik-Tok”, a fost spulberat de ucraineni
Rusia a trimis pe frontul din Ucraina oameni complet nepregătiţi
Starlink are acum 400.000 de utilizatori. Popularitatea sa explodează în 2022
Generalul Shamanov, măcelarul din Cecenia, detalii despre terminarea războiului
Peste 100 de designeri, 40 de show-uri de modă, un catwalk impozant
Alexandru CĂLINESCUFranţa: un guvern de tranziţie, dar cu probleme |
George PLEȘUCine ocupă scaunul gol? |
dr. Eugen TÂRCOVEANUIN MEMORIAM: Am pierdut un model - prof. dr. Victor Strat |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.