DNA cere aviz pentru urmărirea penală a lui Daniel Chiţoiu, pentru abuz în serviciu
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

DNA cere aviz pentru urmărirea penală a lui Daniel Chiţoiu, pentru abuz în serviciu

GALERIE
daniel-chitoiu
  • daniel-chitoiu
- +

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut procurorului general al Parchetului instanţei supreme să solicite Camerei Deputaţilor aviz pentru urmărirea penală a lui Daniel Chiţoiu, pentru abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat, în perioada în care a fost ministru al Finanţelor.

"În conformitate cu prevederile art. 109 alin. 2 din Constituţia României, art. 12 şi 19 din Legea nr. 115/1999 şi ale Deciziei nr. 270/10.03.2008 a Curţii Constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul în vederea sesizării Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuarea urmăririi penale faţă de Chiţoiu Daniel pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat, în perioada în care avea calitatea de ministru al Finanţelor Publice", arată marţi DNA, într-un comunicat de presă.

Cererea a fost formulată întrucât există indicii rezonabile potrivit cărora, în cursul lunii octombrie 2013, Daniel Chiţoiu a iniţiat adoptarea unei ordonanţe de urgenţă al cărei scop exclusiv era sprijinirea grupului infracţional constituit pentru a favoriza interesele SC Carpatica Asig SA, în lipsa unei urgenţe reale şi cu eludarea procedurii prealabile reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 561/2009, a precizat DNA.

"Demersul avea ca scop înlăturarea din Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a lui Tudor Daniel George, vicepreşedinte pe sectorul de supraveghere a asigurărilor, precum şi înlocuirea acestuia cu o persoană care urma să garanteze, în mod fraudulos, protecţia intereselor financiare ale SC Carpatica Asig SA", potrivit procurorilor anticorupţie.

Potrivit anchetatorilor, membrii Consiliului ASF sunt numiţi de către Parlament, în şedinţă comună a celor două camere, pentru un mandat de cinci ani, iar revocarea lor se dispune după aceeaşi procedură doar dacă nu mai îndeplinesc condiţiile de numire, iar "singura modalitate în care putea fi atins acest rezultat era modificarea condiţiilor prevăzute pentru numirea membrilor consiliului".

Din probele administrate de procurori a mai rezultat că, în calitate de ministru al Finanţelor, Daniel Chiţoiu a iniţiat proiectul de ordonanţă de urgenţă care reducea numărul membrilor consiliului şi prevedea noi cerinţe legate de calificările profesionale minime, fiind introdusă condiţia experienţei profesionale de minimum nouă ani de la data absolvirii studiilor.

"Această cerinţă nu exista anterior şi îl excludea din sfera persoanelor eligibile pe Tudor Daniel George, singurul dintre membrii Consiliului care nu îndeplinea condiţia, având în vedere că nu îşi echivalase studiile efectuate în străinătate", au mai arătat procurorii.

Potrivit probelor din dosar, noile dispoziţii urmăreau exclusiv eliminarea lui Daniel George Tudor, iar condiţiile de experienţă au fost modificate de mai multe ori, în diferite etape de redactare a proiectului, pentru a fi adaptate situaţiei personale a acestuia şi pentru a evita excluderea altor membri care aveau o experienţă apropiată.

În nota de fundamentare a proiectului au fost invocate angajamentele pe care ASF le-ar fi asumat cu Fondul Monetar Internaţional şi cu reprezentanţii Comisiei Europene, deşi, potrivit probelor administrate, a rezultat că această menţiune a fost introdusă "doar pentru a convinge membrii Guvernului de urgenţa reglementării şi pentru a-i determina să accepte criteriile de experienţă stabilite în mod arbitrar".

Proiectul a fost transmis spre avizare Ministerului Justiţiei, care a formulat observaţii de esenţă, invocând interdicţia constituţională a introducerii de incompatibilităţi care restrâng dreptul la muncă pe calea ordonanţei de urgenţă. Totodată, a fost invocat caracterul potenţial neconstituţional al unei ordonanţe de urgenţă care modifică dispoziţiile referitoare la membrii consiliului, la mai puţin de trei luni de la adoptarea de către Parlament a unei legi care reglementa acelaşi domeniu.

"Deşi Hotărârea de Guvern nr. 561/2009 prevedea că, într-o asemenea situaţie, iniţiatorul trebuie să întocmească o notă justificativă în care să indice modalitatea în care şi-a însuşit observaţiile sau să prezinte argumentele pentru care nu şi le-a însuşit, Chiţoiu Daniel a transmis proiectul către Secretariatul Guvernului fără a înlătura prevederile contestate şi fără a întocmi nota menţionată", au mai arătat procurorii.

Ulterior, proiectul de ordonanţă a fost supus aprobării pe lista suplimentară a şedinţei de Guvern din dimineaţa zilei de 16 octombrie 2013, fără a exista avizul Consiliului Legislativ, deşi acesta era obligatoriu potrivit prevederilor art. 24 alin. 2 din HG 561/2009, a precizat DNA.

În cursul aceleiaşi zile, a fost adoptată, în forma propusă de iniţiator, Ordonanţa de urgenţă nr. 94 pentru modificarea şi completarea OUG 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ASF, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, care a fost publicată în Monitorul Oficial în 18 octombrie 2013.

"Iniţierea unui act normativ care nu urmăreşte un imperativ social, ci protejarea intereselor unui grup şi care nu se adresează unei situaţii generale, ci unei persoane determinate, în lipsa unei urgenţe reale şi cu eludarea procedurii prealabile, reprezintă o îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor care îi reveneau în calitate de ministru", susţin procurorii anticorupţie.

În referatul procurorilor se mai arată că, prin faptele descrise, au fost aduse vătămări atât intereselor Guvernului şi ASF, instituţii cu rol esenţial în garantarea respectării legii şi a principiului transparenţei instituţionale şi care ar trebui să acţioneze exclusiv în interesul public, cât şi lui Daniel George Tudor, vicepreşedinte pe sectorul de supraveghere a asigurărilor, care a fost nevoit să demisioneze din funcţia ocupată.

"În acelaşi timp, grupul infracţional care viza protejarea intereselor SC Carpatica Asig SA ar fi obţinut un folos nepatrimonial prin adoptarea acestui act normativ, constând în posibilitatea de a influenţa deciziile autorităţii de supraveghere şi control", potrivit procurorilor.

Săptămâna trecută, preşedintele ASF, Dan Radu Ruşanu, a fost anunţat că este urmărit penal pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu, fiind suspectat că a întocmit şi a avizat proiectul OUG privind ASF şi ar fi acceptat "protejarea frauduloasă" a intereselor SC Carpatica.

Potrivit DNA, Dan Radu Ruşanu ar fi întocmit proiectul ordonanţei de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG nr. 93/2013, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, precum şi pentru modificarea Legii 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România şi a avizat, în calitate de preşedinte al ASF, proiectul de lege, care a fost ulterior adoptat în şedinţa de Guvern din 16 octombrie 2013 şi publicat în Monitorul Oficial din 18 octombrie 2013.

De asemenea, în cursul lunii decembrie 2013, Dan Radu Ruşanu ar fi "exercitat presiuni", în calitate de preşedinte al ASF, asupra mai multor societăţi de asigurări, "urmărind şi reuşind" impunerea lui Radu Mustăţea la conducerea Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR), asociaţie profesională formată din toate societățile de asigurări din România, autorizate să practice asigurări de răspundere civilă auto obligatorii şi mandatate să elibereze documente de asigurare de răspunde civilă auto Carte verde.

În dosarul "Carpatica", omul de afaceri Ilie Carabulea, care controlează grupul Carpatica, şi Marian Mîrzac, fostul director general al Carpatica Asig din Sibiu, sunt acuzaţi că, în mod fraudulos, în perioada mai - decembrie 2013, au reuşit să tergiverseze şi să influenţeze rezultatele unor controale dispuse de ASF faţă de societatea de asigurări.

În aceeaşi cauză, Laura Chiţoiu, soţia fostului ministru de Finanţe Daniel Chiţoiu, este urmărită penal pentru abuz contra intereselor publice, în calitate de director al Direcţiei Avizări din cadrul Autorităţii pentru Supraveghere Financiară. Laura Chiţoiu s-a autosuspendat din funcţia de director al Direcţiei Avizări din cadrul ASF.

În dosarul "Carpatica" mai sunt urmăriţi penal Radu Mustăţea, membru în CA al Carpatica Asig şi preşedintele Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, şi Ovidiu Ioan Cezar Giurgea, funcţionar la Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Ilie Carabulea şi Marian Mîrzac au fost arestaţi preventiv în 29 ianuarie, de Tribunalul Bucureşti. În cazul lui Radu Mustăţea, instanţa a dispus măsura interdicţiei de a părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile.

În 12 februarie, Marian Mîrzac a demisionat din funcţia de membru neexecutiv în Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Procurorii DNA au cerut Parlamentului şi Guvernului să le pună la dispoziţie, în dosarul "Carpatica", mai multe documente legate de OUG despre care există suspiciunea că ar fi fost emisă pentru a proteja interesele firmei de asigurări Carpatica.

Mediafax

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Spre 2024

Cătălin ONOFREI

Spre 2024

Spion rus ori doar simplu mercenar român, Ponta s-a activat şi a apăsat deja butonul roşu!

Filmuletul zilei

opinii

Zona de confort

Briscan ZARA

Zona de confort

E o poziţie în care am putea sta la nesfârşit, pe care o căutăm în momentele grele, o regretăm când o pierdem, dar pe care de multe ori o şi urâm pentru că nu ne oferă nimic deosebit. Cu toţii căutăm şi găsim această stare, fără ea e greu de trăit. Pentru că vrem sa ne simţim confortabil, liniştiţi, relaxanţi. Ca orice pe lumea asta însă, foarte rar recunoaştem când suntem într-o asemenea stare şi o apreciem extrem de puţine ori.

Familia românească în lumina datelor statistico-demografice

Ciprian IFTIMOAEI

Familia românească în lumina datelor statistico-demografice

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a stabilit ca pe data de 15 mai a fiecărui an să se aniverseze Ziua Internaţională a Familiei pentru a sublinia importanţa pe care comunitatea internaţională o acordă familiilor. La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului şi a Patriarhiei Române, ziua de 15 mai a devenit zi de sărbătoare a familiei şi în România. Pentru anul 2021, Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a propus ca temă de reflecţie „Familiile şi noile tehnologii”.

Trilogia. Ultimul capitol

Mihai DORIN

Trilogia. Ultimul capitol

Drama universităţilor româneşti în primele decenii ale regimului comunist nu era un subiect lesne de acceptat la începutul anilor ’90 de comunitatea academică. Istoricul Dănuţ Doboş a constatat acest decalaj dintre subiectul istoric şi receptori, preferând, pentru început să se adreseze publicului larg.

pulspulspuls

De ai noştri fug toţi ca dreacul de tămâie

De ai noştri fug toţi ca dreacul de tămâie

Nu ştim dacă aţi observat în ultimele zile cam cât de tare a decăzut Iaşul, odată cu penaliada marilor cârmaci liberali, dar haideţi să vă atragem noi atenţia la un aspect care poate v-a scăpat. 

Caricatura zilei

Rabla

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.