DNA îl acuză pe Călin Popescu Tăriceanu că a luat mită 800.000 de dolari
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
Oala cu Gust
anunturi

duminica, 17.10.2021

DNA îl acuză pe Călin Popescu Tăriceanu că a luat mită 800.000 de dolari

GALERIE
tariceanu_55591100
  • tariceanu_55591100
- +

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) solicită preşedintelui Klaus Iohannis să încuviinţeze urmărirea penală pentru Călin Popescu Tăriceanu, acuzat de săvârşirea unor infracţiuni de luare de mită.

Când era ministru, Tăriceanu „ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanţii unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 de dolari, constând în plata unor servicii de consultanţă. În schimb, acesta şi-ar fi exercitat atribuţiile, astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei”, arată comunicat de presă al instituţiei.

„În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Preşedintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de o persoană, la data faptelor având funcţia de prim ministru, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

„Solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie referitoare la efectuarea urmăririi penale faţă de persoana respectivă are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

Persoana respectivă ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanţii unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanţă. În schimb, acesta şi-ar fi exercitat atribuţiile, astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei.

Suma de 800.000 USD, reprezentând un comision din valoarea plăţilor făcute de statul roman către companie, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore.

Prezentul dosar a fost constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii D.N.A la cererea autorităţilor judiciare austriece.

La data de 7 noiembrie 2018, la solicitarea D.N.A, a fost sesizat Senatul României să încuviinţeze efectuarea urmăririi penale faţă de aceeaşi persoană (la acea dată având funcţia de senator), pentru săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită, iar la data de 3 iunie 2019, Senatul a respins cererea de începere a urmăririi penale a persoanei respective.

Ulterior, au fost efectuate acte de urmărire penală cu privire la fapte şi alte persoane, între care un om de afaceri trimis în judecată.

Ca urmare a administrării unor probe suplimentare, au rezultat elemente de noutate care au conturat starea de fapt sus menţionată cu referire la fostul demnitar.

Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidenţa art. 305 alin 4 din C.P.P. În prezent, persoana faţă de care s-a solicitat sesizarea Preşedintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

Precizăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 1 din Ghidul de bune practici privind relaţia sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019”, arată comunicat de presă de luni al DNA.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Drum bun, cale bătută

Nicolae GRECU

Drum bun, cale bătută

Dacă Mirel Rădoi nu poate fi întors la echipa naţională pentru probabilele meciuri de baraj, FRF poartă o mare parte de vină.

Filmuletul zilei

opinii

Etimologicale pescăreşti (VIII)

Eugen MUNTEANU

Etimologicale pescăreşti (VIII)

A venit acum momentul ca să dedic câteva paragrafe admirabilei lotci lipoveneşti, indisolubil legată în memoria mea afectivă de explorarea apelor Dunării, pentru pescuit sau în alte scopuri.

Câteva notiţe la final de pelerinaj

pr. Constantin STURZU

Câteva notiţe la final de pelerinaj

Într-un context atât de dificil pentru ţară, era firesc să întâmpine extrem de multe provocări şi gazdele pelerinilor Sfintei Cuvioase Parascheva.

Doctrina celor „două cetăţi”, de la medieval la modern sau de la mariaj fericit la divorţ zgomotos

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Doctrina celor „două cetăţi”, de la medieval la modern sau de la mariaj fericit la divorţ zgomotos

Sfântul Augustin (354-430) arăta că într-o societate există laolaltă, însă fără amestecare, o cetate terestră, imperfectă şi coruptă, şi o Cetate Celestă, superioară din toate punctele de vedere. Cetăţeanul trebuie să se supună rigorilor autorităţii laice până acolo unde moralitatea creştină a acestuia este încălcată. 

pulspulspuls

Iacătă şi legăturile senatoarei de Iaşi! Nu, nu cu Biserica, ci cu altcineva

Iacătă şi legăturile senatoarei de Iaşi! Nu, nu cu Biserica, ci cu altcineva

Pentru că tot a făcut Şoşoaca cinste târgului care a ales-o anul trecut senatoare, venind la hramul Sfintei şi făcând şi olecuţă de circ, am zic că nu ar strica să vă prezentăm o fotografie mai de arhivă, din colecţia rară, că ar fi multe de comentat şi, mai ales, de băgat la cap dacă vrem să ştim de unde şi de către cine ne-a fost paraşutată pe listeaceastă revelaţie politică. 

Caricatura zilei

Artificii

Editia PDF

Bancul zilei

- Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune? - Ba da, Marie, sunt bune, dar toti ceilalti din sala de (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Ar trebui închise școlile dacă se trece de 6 la mie?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.