Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Doar câteva zeci de locuri mai sunt libere la ATI pentru bolnavii COVID

GALERIE
paturi ATI Covid
  • paturi ATI Covid
- +

În prezent, mai sunt doar 42 de locuri libere la ATI pentru pacienţii cu COVID critici, în toată ţara, arată un calcul bazat pe datele publice despre numărul pacienţilor internaţi la terapie intensivă şi numărul de paturi din toată ţara, date comunicate de Ministerul Sănătăţii. 

Dacă, în valul al doilea al pandemiei, între lunile septembrie şi decembrie, s-a înregistrat o creştere de aproape 300 de pacienţi critici COVID/lună, pornind de la 450 în septembrie şi ajungând la 1.100 la finele lui decembrie 2020, în al treilea val creşterea este considerabil mai mică, dar mult mai rapidă: între 28 februarie şi 29 martie, numărul pacienţilor critici a crescut cu aproape 400. Duminică, la terapie intensivă erau internaţi 1.386 de pacienţi critici, cel mai mare număr de la începutul pandemiei. În total, în România sunt 1.428 de paturi la ATI pentru pacienţii cu COVID, conform celor mai recente date publice ale Ministerului Sănătăţii, pentru Hotnews.

Cititi si: Şi Stela Simirad are Covid. Boala mortală a fostului primar, pas cu pas, până la ora 23.00

Datele despre evoluţia numărului de pacienţi critici la ATI arată că numărul acestora a început să crească de la sfârşitul lunii februarie – astfel, în 26 februarie, erau 968 de pacienţi critici, numărul lor crescând, două zile mai târziu, la 1.006.

Cititi materialul integral pe newsweek.ro

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri