Doar coroanele din materiale biodegradabile, acceptate în cimitirul din Oradea
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

vineri, 21.01.2022

Doar coroanele din materiale biodegradabile, acceptate în cimitirul din Oradea

GALERIE
coroana flori
  • coroana flori
- +

Coroanele cu flori din plastic, legate cu sârmă, vor fi interzise, de la 1 iunie, în cimitirul municipal din Oradea, producătorii fiind îndemnaţi să lucreze doar cu flori naturale şi materiale vegetale, biodegradabile, într-o campanie demarată de conducerea Administraţiei Domeniului Public (ADP) Oradea.

“Am demarat această campanie prin care nu mai dăm voie în cimitir cu coroane din plastic şi sârmă, pentru că plasticul nu se degradează nici în sute de ani, nu pot fi tocate şi reciclate ca şi compost, iar trimiterea tonelor de asemenea deşeuri la deponeul oraşului costă foarte mult. Recomandăm doar coroanele - mai mici - din flori naturale şi materiale vegetale, jerbe sau buchete de flori, acestea fiind, de fapt, un omagiu viu, adevărat, pentru sufletele celor răposaţi”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al ADP Oradea, Liviu Andrica.

El a precizat că, potrivit normelor europene, colectarea selectivă trebuie să fie o normă uzuală, dar la cimitir se adună, în fiecare zi, mormane de gunoi în care predomină aceste coroane din plastic. În fiecare zi au loc în jur de zece înmormântări, cu câte cel puţin 20 de coroane, dar sunt unele şi cu peste o sută de coroane. La şase săptămâni, coroanele de pe morminte sunt adunate şi trebuie trimise la deponeul oraşului.

“De la introducerea colectării selective, pe noi ne costă 553,24 lei depunerea unei tone de deşeuri nereciclabile la groapa de gunoi. Iar costurile pe lună se ridică undeva la 60.000 lei. Cantitatea de deşeuri produsă în cimitir trebuie redusă,” afirmă directorul.

De altfel, una din măsurile viitoare, dacă va creşte gradul de încărcare cu coroane, va fi scumpirea taxei practicate pentru igienizare, plătită de aparţinători.

De-a lungul timpului, directorul ADP a observat pe morminte unele coroane cu flori din plastic uriaşe, “menite să arate sentimentele faţă de cel decedat sau familia acestuia”. Andrica a subliniat că afecţiunea şi regretul faţă de cel plecat se pot manifesta şi în alte modalităţi decât prin a etala o cât mai mare coroană din plastic.

În general, el consideră că un buchet de flori, ales cu grijă, cu drag şi gânduri frumoase ar face mult mai mult bine, atât pentru cel care oferă, cât şi pentru sufletul celui plecat. Dacă ar dori, participanţii la înmormântare ar putea să sprijine direct familia îndoliată cu bani, în loc să-i cheltuiască pe coroane scumpe, fără suflet.

Preotul conferenţiar universitar Miron Erdei, doctor în Teologie, a explicat, pentru AGERPRES, semnificaţia florilor depuse la morminte ori la ceremonii comemorative.

“Totul porneşte de la viaţă. Floarea este simbolul vieţii. Tot ce este verdeaţă simbolizează viaţa. Viaţa care este şi dincolo. Prin acest gest spiritual noi mărturisim că credem în viaţa de dincolo. Floarea este şi o dovadă a dragostei, al ataşamentului faţă de cineva. Când oferi flori cuiva dovedeşti că ai un sentiment frumos faţă de acel om. Floarea este şi un reflex al dorului, pe care noi, românii, îl avem atât de bine conturat, cu privire la cei dragi, la cei plecaţi, care mai sunt în lumea aceasta sau s-au mutat dincolo. Floarea vie este un mesager, prin parfumul ei, prin energia sa, prin duhul său, pe care o sacrificăm pentru a ne transmite gândurile, emoţiile în lumea subtilă. Or, dacă folosim coroane din flori de plastic, fără suflet, nu se mai întâmplă nimic folositor, doar cheltuială inutilă. E un kitsch, ca să-i spunem pe nume. Eu nu am agreat niciodată florile din plastic, nici în biserică, nici altundeva”, a declarat, pentru AGERPRES, conferenţiarul pr. Erdei Miron.

Pentru a informa cât mai mult referitor la acest demers, directorul ADP Oradea a transmis în cursul săptămânii trecute o adresă către toate autorităţile locale şi judeţene, primarii din judeţ şi parlamentari prin care le cere să renunţe la depunerea acelor coroane mari, scumpe, în cadrul festivităţilor comemorative cu ocazia diferitelor evenimente, pentru “a da un exemplu bun populaţiei”.

Andrica propune înlocuirea coroanelor cu jerbe naturale fără inserţii din sârmă sau cu buchete de flori care pot fi reciclate prin tocare şi transformate în compost.

“O atitudine corectă în această privinţă poate avea un efect pozitiv atât asupra sănătăţii noastre, printr-un mediu mai curat, cât şi asupra economiei, prin reducerea costurilor cu depozitarea acestor tipuri de deşeuri. Dorim ca prin gestul dvs. să fiţi un exemplu demn de urmat pentru cei care participă la înmormântări. Cu toţii trebuie să conştientizăm că nu mărimea coroanei contează, ci mai mult prezenţa la aceste evenimente şi sentimentele care ne animă,” le-a transmis directorul ADP.

La rândul său, prefectul Dumitru Ţiplea a declarat miercuri, pentru AGERPRES, aflându-se pe teren, că fiind prins cu inundaţiile provocate de ploile abundente din unele zone ale judeţului Bihor nu a avut timp să analizeze propunerea directorului ADP Oradea, dar va transmite cât de curând o informare în acest sens.

În ce priveşte comercianţii de coroane, Liviu Andrica afirmă că, deşi a pornit un tăvălug cu reclamaţii, inclusiv de la diverse asociaţii din ţară, el speră că producătorii de coroane vor înţelege necesitatea demersurilor şi nevoia de ecologizare, îndemnându-i să îşi concentreze activitatea pe coroane din materiale biodegradabile sau pe vânzarea de flori.

Totodată, conducerea ADP Oradea are în plan ca, până la 1 septembrie, să amplaseze panouri de afişaj la fiecare capelă pentru a oferi, contra cost, spaţiu pentru mesaje de condoleanţe, la preţuri foarte convenabile. Sistemul va fi realizat astfel încât orădenii să poată comanda anunţul cu minimum de efort, inclusiv telefonic sau prin internet. AGERPRES

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Primarul Chirica şi limbajul de mahala

Toni HRIŢAC

Primarul Chirica şi limbajul de mahala

Duritatea de limbaj, libertatea indecentă în apreciere sunt arme politice, dar nu pot fi folosite împotriva unor persoane care nu fac politică. Chiar şi în retorica electorală o asemenea exprimare este de obicei apanajul unor extremişti. Faptul că primarul Iaşului le foloseşte este un derapaj care trebuie sancţionat.

Filmuletul zilei

opinii

Pericolul extremismului

Alexandru CĂLINESCU

Pericolul extremismului

Am întâlnit în ultima vreme mai multe luări de poziţie care atribuiau „intelectualilor” vina pentru ascensiunea extremei drepte. Care intelectuali?

Spaţiile pentru artă din Iaşi. O nouă galerie

George PLEȘU

Spaţiile pentru artă din Iaşi. O nouă galerie

Orice deschidere a unei noi galerii este un act de curaj care trebuie salutat şi sprijinit. O scenă cât mai efervescentă, care va căuta să scape de conservatorism şi provincialismul care au dominat mult prea multă vreme cultura ieşeană, şi care va dori să fie conectată la trendurile globale, va atrage atenţia şi asupra potenţialului creativ local şi va genera mai multe puncte de diseminare a artei contemporane şi educare a publicului.

Critica „de întâmpinare”?

Nicolae CREŢU

Critica „de întâmpinare”?

Nu se mai vorbeşte prea mult, de deja destul de multă vreme, despre o critică de întâmpinare. Ceea ce nu înseamnă, totuşi, că ea ar fi dispărut cu totul, poate, mult mai curând şi de înţeles într-o măsură, doar că a suferit, în noi „contexte”, nu puţine mutaţii, deformări, probabil şi pervertiri. Faţă de ce era ea cel mai adesea, deşi nu lipseau nici atunci simulacrele de „critică”, doar fardate cu aşa o etichetă indulgentă, sub regimul comunist şi controlul lui (nu numai cenzura) asupra activităţii editoriale.

pulspulspuls

Ce Harvard, ce Princeton, ce universităţi de top: uitaţi aicea diplomă, băbăeţ!

Ce Harvard, ce Princeton, ce universităţi de top: uitaţi aicea diplomă, băbăeţ!

Mişcare magistrală, de maestru emerit (nu spunem în ce anume) a rectorul de la „Cuza”, dom’ Tudorel, în aceste zile de plin scandal al pagiatului lucrării de doctorat a premierului Ciucă: a scos şi el la bătaie una din diplomele din sertar, şi nu una oarecare. 

Caricatura zilei

Din cauza Omicron, se lasă cu penalizări

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X