Doctori celebri ai Academiei de Poliție. Mulți s-au dovedit a fi plagiatori
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Doctori celebri ai Academiei de Poliție. Mulți s-au dovedit a fi plagiatori

GALERIE
academia de politie
  • academia de politie
- +

Din 1995 până azi, Academia de Poliție, căreia ministerul Educației i-a retras, ieri, dreptul de a mai organiza doctorate, a produs 683 de doctori. Numeroase personalități și-au luat aici doctoratul, iar ulterior s-a probat că plagiaseră. Chiar și așa, măsurile s-au luat greu.

Printre vedetele care și-au luat aici doctoratul și care, ulterior, au fost acuzate că au plagiat se află:

- Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, lucrarea sa fiind în curs de verificare la CNATDCU, care n-au luat o decizie de aproape cinci ani

Ion Netejoru, celebrul șef al Inspecției Judiciare, care s-a ocupat de anchetarea lui Kovesi, când aceasta era șefa DNA. De aproape trei ani, CNATDCU n-a luat o decizie în ceea ce privește suspiciunile privind faptul că și-a plagiat doctoratul.

- Mai mulți șefi din Poliția Română, printre care: Bogdan Despescu, fost șef al IGPR, Bogdan Ioniță, fost șef al DGA (direcția anti-corupție), Adrian Iacob, fost rector al Academiei de Poliție

Însă există o listă și mai lungă cu doctori ai Academiei de Poliție care probabil își vor păstra titlul universitar obținut aici, lucrările lor nefiind contestate.

Aflați amănunte de pe newsweek.ro.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

De ce sprijină o bună parte din elita intelectuală şi mulţi „formatori de opinie” USR PLUS?

Alexandru LĂZESCU

De ce sprijină o bună parte din elita intelectuală şi mulţi „formatori de opinie” USR PLUS?

Poate că etichetele ideologice nu sunt astăzi considerate importante, dar ele ar putea deveni în viitor pe măsură ce curentul progresist în ascensiune va dori să promoveze politici radicale de transformare a societăţii.

Filmuletul zilei

opinii

Universalitatea artei lui Marcel Chirnoagă

Nichita DANILOV

Universalitatea artei lui Marcel Chirnoagă

… a fost atras nu de latura angelică, ci de latura demonică a lucrurilor, încercând să scoată la lumină o parte din întunericul ce sălăşluieşte-n om. Pe domnia sa nu l-au obsedat îngerii, ci demonii, creaturile diforme ce populează zi de zi, clipă de clipă, gândurile muritorilor, insuflându-le tot felul de patimi (pofte) şi vicii.

L-am ucis pe Paco!

Dana ȚABREA

L-am ucis pe Paco!

L-am ucis pe Paco! de Joaquim Bundó este cel mai recent spectacol de microteatru de la Avangardia, dintr-o serie de minispectacole de aproximativ douăzeci de minute, concepute la graniţa dintre film şi teatru, pentru oamenii în permanentă mişcare, fără prea mult timp liber, al căror timp costă bani şi care se relaxează puţin spre deloc, în secolul 21, secolul de dincolo de secolul vitezei. Ca estetică, este propusă comedia neagră şi se glisează spre incredibil, cu mijloacele actoriceşti ale credibilului, verosimilului.

Iohannis la Radio România Actualităţi

Michael ASTNER

Iohannis la Radio România Actualităţi

La ţară, cât stau în casă (şi stau tot mai mult, că, de, vremea, ziua tot mai scurtă...), merge radioul. Invariabil pe Radio România Actualităţi. Unde în câteva rânduri deja m-a surprins următoarea formulare: La cutare oră, preşedintele Klaus Iohannis va ţine o conferinţă de presă „pe care Radio România Actualităţi intenţionează s-o transmită”...

pulspulspuls

Analiză şi sinteză: brânza politică şi prazul electoral

Analiză şi sinteză: brânza politică şi prazul electoral

Dacă tot am vorbim ieri aici de vasilici şi tiriplici, iaca ce ne-au indicat unii cetitori atenţi: una bucată poză faină scociorâtă prin cotloanele feisbuciste, de campanie, cu actualul şi viitorul deputat de Iaşi Vasile Cîtea, ex-boxer, aflat în piaţă la Bălţaţi, locul de baştină. 

Caricatura zilei

Planul Aproape Naţional de Redresare şi Rezilienţă (zic aproape fiindcă Iașul nu este inclus)

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.