Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Documentare aflate în selecţia Festivalului One World pot fi vizionate online

GALERIE
One World
  • One World
- +

Documentarele "My Child", "Crop", "Byeway", "The Shovel Is Too Small" şi "Toamnă românească", aflate în selecţia Festivalului One World România, vor putea fi vizionate, în avanpremieră, pe platforma online Doc Alliance Online Channel, de luni până duminică.

Astfel, "My Child", parte din secţiunea "Şi dragostea e un drept al omului", prezintă un grup de părinţi ai unor persoane LGBT, care au acceptat adevărata identitate sexuală a copiilor lor. Filmul regizorului Can Candan este o poveste profund umană, cu părinţi reali care se redescoperă pe ei şi copiii lor şi decid să îi susţină în mod activ.

De asemenea, "Crop", documentarul care urmează a fi prezentat în secţiunea "Clinica mass-media", este filmat integral în redacţia celui mai vechi cotidian naţional din Egipt, Al-Ahram. Filmul este un document neconvenţional al revoluţiei egiptene, care nu include nicio imagine a revoluţiei propriu-zise. Prin turul pe care îl face în sediul ziarului Al-Ahram, documentarul invită la o reflecţie asupra modului în care arhitectura şi mecanismele de funcţionare ale acestui uriaş organ de presă fac ca propaganda vechiului regim să supravieţuiască.

"Byeway" face parte din secţiunea "Rebeli pentru cauze" şi spune povestea absurdă a autostrăzii D8 - de ani de zile, cei câţiva kilometri care au mai rămas de construit între Praga şi Berlin şi care traversează o arie protejată a Boemiei nu pot fi duşi la bun sfârşit. Filmul îi prezintă pe managerul proiectului, un activist şi un cuplu căsătorit care trăieşte în apropierea şantierului - toţi par a fi legaţi de aceşti câţiva kilometri de asfalt, pentru totdeauna.

Documentarul "The Shovel Is Too Small" face parte din secţiunea "După 25 de ani". Legenda spune că, atunci când Tito s-a oferit să îi îndeplinească o dorinţă iugoslavului Alija Sirotanovic, acesta a cerut o lopată mai mare. Figura lui Sirotanovic a apărut pe bancnota de 20.000 de dinari. Peste aproximativ 25 de ani, echipa filmului roagă un număr de tineri să îl identifice pe bărbatul de pe bancnota. Tinerii nu reuşesc, însă cei mai în vârstă nu numai că îl ţin minte pe Sirotanovic, dar îşi aduc aminte şi de taberele de muncă de altădată, pe care încearcă cu elan să le readucă la viaţă.

Cel de-al cincilea film este unul autohton. "Toamna Românească" este realizat de Matei Budeş şi prezentat în secţiunea "Rebeli pentru cauze". Filmul este un elogiu discret, adus protestatarilor care au ieşt toamna trecută în stradă pentru a protesta împotriva proiectului minier de la Roşia Montană, cauzei lor şi unităţii lor mult încercate.

Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului de Film Documentar One World România priveşte înapoi spre anii trecuţi de la căderea comunismului şi cercetează statul strâmb, născut din mariajul corupţiei cu nedreptatea, în perioada 17 - 23 martie, în Capitală.

Mediafax

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri