Documente sonore inedite cu Radu Lupu (I)

Apariția celor două cărți, lansarea filmului artistic despre Sergiu Celibidache, pe care le-am comentat aici (citește și: „Sergiu Celibidache – o viață într-o carte (I)”, „Sergiu Celibidache – o viață într-o carte (II)” și „Sergiu Celibidache – o viață într-o carte, o viață într-un film (III)”), a readus în discuție una dintre obsesiile dirijorului: de a nu accepta publicarea pe disc a înregistrărilor de studio sau din concerte, cu orchestrele pe care le-a condus. Problema a rămas, tot așa, aproape imposibil de rezolvat, în timpul vieții pianistului Radu Lupu. Motivele au fost diferite: Celibidache era convins de imposibilitatea păstrării dimensiunilor sonore din sala de concert în memoria magnetică, autoexigența l-a determinat pe Lupu să-și desconsidere mare parte din imprimări, ajungând în pragul distrugerii unui număr însemnat de benzi. Pentru că regulamentele posturilor de radio și caselor de discuri posesoare ale imprimărilor, legile l-au împiedicat să-și transforme dorința în fapte, a putut doar să refuze deseori publicarea. Așa se explică numărul redus al albumelor discografice aflate în circulație, al înregistrărilor audio-video. Iată de ce apariția ediției în șase cd-uri Radu Lupu – The Unreleased Recordings. Decca Masters And Radio Tapes, 1970-2002 s-a transformat imediat într-un eveniment muzical de importanță mondială – afirmație credibilă datorită imensului prestigiu pe care l-a atins pianistul încă din anii primei tinereți.

Este adevărat că alt element constitutiv al personalității sale umane și artistice, care i-a sporit unicitatea, poate chiar misterul, a fost inadecvarea la rigorile industriei artistice, ale mass-mediei. Declarându-se, după obținerea premiilor întâi la trei concursuri importante („Van Cliburn”, 1966, S.U.A., „George Enescu”, 1967, București, Leeds, 1969, Marea Britanie) neîncrezător în puterea de impunere a unui instrumentist pe scenele internaționale prin competițiile importante câștigate, fiind convins doar de prevalența norocului personal la competițiile menționate, Radu Lupu a investit în pregătirea muzicală proprie (în speranța de a deveni compozitor), studiile la Conservatorul din Moscova, munca fără preget, de o viață, meditația profundă în actul de concepere a viziunii interpretative proprii, în șlefuirea de-a dreptul brâncușiană, până la esențe, a sunetului obținut pe claviatură. Dacă luăm în considerare climatul său psihic-temperamental, conformația meditativă, lirismul, moștenite de la mama sa, explicabile și prin natura iudaică, dacă ținem seama de lipsa rezonanței cu agitația, dinamismul vieții cotidiene – avem explicațiile aproape complete ale personalității sale umane și artistice, răsfrântă în creația muzicală. Scriind cuvintele „creația muzicală” mă gândesc la originalitatea versiunilor sale, care dovedesc responsabilitatea asumată față de toate opusurile compozitorilor aleși pentru concerte, recitaluri și înregistrări. Responsabilitate identică atenției, grijii compozitorului pentru finisarea lucrărilor proprii. Grijă ce i-a rămas permanentă lui Radu Lupu, o viață. Pentru că, sub degetele sale, ideile lăsate partiturilor de Mozart, Haydn, Beethoven, Brahms, Chopin, Schubert, Schumann par a nu mai fi doar ale lor, cum ne-am obișnuit ascultând atâtea versiuni, ci ale sale. Deși respectul pentru epoca și stilul autorilor i-a fost indiscutabil.

Ascultând acum cu toată atenția și plăcerea cele șase discuri ale ediției „Decca” 2025, care ordonează lucrări pentru pian solo, pentru trio de coarde cu pian, pentru orchestră cu pian solist compuse de Mozart, Haydn, Schubert, Schumann, Musorgski – mi-am reconfirmat imaginea indestructibilă a interpretului-creator Radu Lupu, imagine limpede încă de la primele discuri înregistrate în România tinereții sale (Beethoven – Concertul nr. 3 în do minor, cu Orchestra Cinematografiei dirijată de Constantin Bugeanu și Concertul nr. 5 în mi bemol major, cu Orchestra Radioteleviziunii condusă de Iosif Conta). Noutatea acelor versiuni față de atâtea altele din anii 1968-1970, când au fost publicate discurile la „Electrecord”, a fost admirabila maturitate a pianistului de numai 23-25 de ani. Vârsta aceasta permite rar unui interpret să ajungă la profunzimea, spiritul meditativ, rafinarea sunetului, echilibrul aproape deplin (dacă perfecțiunea există!) între virtuozitatea tehnică spectaculoasă și lirismul poetic lipsit de efuziuni, dar impresionant. În toate, un spirit reflexiv, introvertit.

Seria celor șase discuri publicate recent dovedește că aceste calități s-au păstrat, definind stilul inconfundabil de cânt al lui Radu Lupu. Astfel se explică absența oricărei imagini istorice din oricare opus, de la clasicismul ordonat-galant reprezentat de Mozart și Haydn, la romantismul insurgent, frământat din anii trăiți de Chopin, Schubert, Schumann. Discursivitatea, fluența ideilor melodice, exprimată dualist prin tempourile alerte ce susțin frazele sprințare cu note perlate, asemenea pietrelor prețioase minuscule ordonate pe o ață, confesiunile lirice din părțile secunde ale sonatelor sau concertelor pentru pian, acordurile masive, impozante – totul exprimă stilul epocii și stilul compozitorului, rămânând mereu ale lui Radu Lupu. Îl recunoști dintr-un grup mare de pianiști celebri. Poate că introvertirea, delicatețea poetică a expozeului său pe claviatură îi amintesc pe Dinu Lipatti, pe Clara Haskil (mai ales în cazul unor lucrări de Mozart, Chopin sau Schubert), dar stilul său este inconfundabil.

Alchimist al nuanțelor, cărora le-a reținut parfumul infinitezimal, șoapta confesiunii lirice, Radu Lupu stăpânea cu același rafinament arta zămislirii contrastelor, niciodată violentă. Era un constructor al unității stilistice – calitate nu de puține ori ignorată astăzi în folosul spectaculozității lipsită de substanță ideatică, de motivație. Spre exemplu, în cazul Variațiunilor în fa minor de Haydn, al Sonatei K. 545 de Mozart, al Nocturnelor 7 și 8 de Chopin te încântă poezia, delicatețea frazării, a sunetului, dramaturgia expunerii melodice – elemente care interzic orice gând, orice stimul exterior muzicii.

Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog și profesor

Publicitate și alte recomandări video