Doi angajați ai Electrocentrale Bucureşti, arsuri grave în urma unui accident prin electrocutare

marți, 09 iulie 2024, 22:09
2 MIN
 Doi angajați ai Electrocentrale Bucureşti, arsuri grave în urma unui accident prin electrocutare

Doi angajaţi din cadrul Electrocentrale Bucureşti SA (ELCEN) – CET Bucureşti Vest au suferit arsuri în urma unui accident prin electrocutare, care s-a produs în timpul efectuării unei lucrări de revizie la o staţie electrică, în prezent accidentul fiind investigat de o comisie numită de angajator, relatează Agerpres.

„În data de 08.07.2024, doi angajaţi din cadrul ELCEN, electricieni întreţinere şi reparaţii în cadrul Uzinei de Reparaţii, au suferit o accidentare prin arsură în timpul efectuării unei lucrări de revizie desfăşurată in Staţia electrică de 110 kV. În timp ce efectuau lucrarea, cei doi angajaţi au aşezat o scară portabilă într-o zonă a sistemului aflată sub tensiune, astfel că s-a produs un arc electric în urma căruia unul dintre angajaţi a suferit un electrotraumatism cu arsuri pe 30% din suprafaţa corpului. Celălalt angajat prezent la fata locului a suferit o arsură în zona umărului. A fost solicitat imediat serviciul de ambulanţă”, se arată într-un comunicat al ELCEN.

În prezent, angajatul care a suferit arsuri pe 30% din suprafaţa corpului se află internat şi sub tratament la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, iar celălalt angajat a fost transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde i-a fost acordat tratament specializat, fără a rămâne internat.

Potrivit sursei citate, accidentul a fost anunţat imediat, telefonic şi, în aceeaşi zi, prin adresă oficială la ITM Bucureşti, conform prevederilor legislaţiei de SSM în vigoare.

„În conformitate cu prevederile art. 29, alin. (1), lit. a) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, cu modificările şi completările ulterioare, angajatorul a numit o comisie care efectuează cercetarea în scopul stabilirii cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, măsurilor pentru prevenirea producerii altor evenimente similare şi a caracterul accidentului”, se precizează în comunicat.

După terminarea cercetării, dosarul va fi depus la ITM Bucureşti pentru verificarea şi avizarea sa, cu respectarea termenelor prevăzute în Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/ 2006, aprobate prin HG nr. 1425/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precizează sursa citată.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii