Doi bărbaţi, luaţi de ape în timp ce încercau să traverseze un râu din Padova. Unul dintre ei s-a agăţat de un copac în ultimul moment

duminică, 16 iunie 2024, 10:57
1 MIN
 Doi bărbaţi, luaţi de ape în timp ce încercau să traverseze un râu din Padova. Unul dintre ei s-a agăţat de un copac în ultimul moment

La doar două săptămâni după tragedia de la Natisone, doi bărbați, în vârstă de 36 și, respectiv, 45 de ani, au încercat să traverseze râul Brenta la Fontaniva, în provincia Padova, și au fost luați de curenţii râului.

Unul dintre bărbaţi a reușit să ajungă la mal, în timp ce celălalt a reușit să se agațe de un buștean și a fost salvat de un scafandru.

În jurul orei 14.00, pompierii au intervenit pentru salvarea a două persoane aflate în dificultate în apele râului Brenta, la Fontaniva, în provincia Padova.

Cei doi italieni încercau să traverseze râul

La fața locului s-au deplasat pompierii de la detașamentul Cittadella, o echipă SAF (Speleo Alpino Fluviali) din Padova și un elicopter.

Cei doi italieni, care încercau să traverseze râul, au fost luați de curent: unul dintre ei a reușit să ajungă pe mal, în timp ce celălalt s-a agățat de un buștean, potrivit Il Mattino di Padova.

Un scafandru, care a coborât din elicopterul Drago 149, l-a recuperat pe bărbatul rămas pe buștean. Celălalt, aflat deja pe mal, a fost preluat direct de elicopterul care a aterizat pe malul râului.

Observatornews

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii